Neoliberalismul a distrus fosta Iugoslavie

boris1

Născut în 1988, la Subotica, în Serbia, Boris Malagurski a emigrat în Canada la vârsta de 16 ani, ocazie cu care a realizat primul său documentar, „The Canada project„.
În 2009, a regizat documentarul „Kosovo, can you imagine?„, pentru care primit premiul Silver Palm al festivalului internaţional de film de la Rosarito, Mexic.
În 2010 a lansat „The weight of Chains” (Greutatea lanţurilor). Partea a doua a ajuns deja la Berlin, Viena, Insbruck, Toronto, Praga, Oslo sau Zagreb.
Noam Chomsky, Oliver Stone, Carla del Ponte, sau fostul şef al CIA, R. James Woolsey sunt doar câteva nume care apar în The Weight of Chains 2.

Boris, în noiembrie trecut ai avut lansarea oficială a părţii a doua a documentarului „The weight of Chains„. Prima parte a avut parte de o recepţie pozitivă (8,2 din 10 pe IMDB) din partea specialiştilor. De ce a fost nevoie şi de o continuare?

Prima parte s-a concentrat pe dizolvarea Iugoslaviei, care a fost un teren de antrenament pentru viitoarele războaie din Afganistan, Iraq, Libia, etc. Chiar dacă am discutat, în prima parte, despre colonizarea oconomică realizată de Occident în noile republici apărute în Balcani, nu a intrat adânc în problema definirii conceptului economic al vremurilor noastre – neoliberalismul. Fără să analizez neoliberalismul şi cum acesta a distrus nu doar Iugoslavia, dar toate ţările din Europa de Est, povestea era incompletă. Bineînţeles, am dorit să ofer şi o cale de scăpare – prezentând poveşti de succes din ţări care au reuşit să spună „NU” neoliberalismului, aşa cum sunt Islanda sau Venezuela.

Ţi se spune Michael Moore al Serbiei. De ce?

Cel mai vechi ziar din Balcani, „Politika”, mi-a dat această poreclă, aşa că va trebui să-i întrebaţi pe ei de ce. Un motiv poate fi acela că filmele mele au adoptat un pic din tehnicile post-producţie ale lui Michael Moore. Respect mult realizările acestui regizor câştigător al oscarului şi al Palme D’or, dar cred că munca mea este un pic mai dificilă. Totuşi, filmele lui Moore se ocupă de subiecte deja populare în Vest, în timp ce scopul meu este să fac probleme mai puţin cunoscute, din colţuri depărtate ale lumii, mai cunoscute pentru publicul din Vest.
Folosesc umorul, ca şi Michael Moore, pentru a-mi atinge scopurile şi cred că este o reţetă de succes.

Mărturisesc că după ce am văzut „The weight of Chains„, m-a încercat o senzaţie de deja vu. Multe din ce ai spus se aplică şi în cazul României, mai ales în partea economică. Ba chiar, în 1990, şi noi am avut nişte conflicte inter-etnice, despre care acum ştim că au fost incitate din afara ţării. Totuşi, am rezistat împreună. De ce Iugoslavia nu a făcut-o?

Iugoslavia o ducea mult mai bine ca România, în sens economic, în perioada războiului rece. Ceauşescu a privit cu Varşovia era să intre în incapacitate de plată din cauza datoriilor externe şi colapsul economic din Polonia l-a convins să evite acest scenariu cu orice preţ, motiv pentru care a implementat măsuri de austeritate severe în anii ’80. Scopul era ca până în 1990, România să scape de datorii. Nu a mai apucat să trăiască acest moment, pentru că politicile de austeritate erau prea brutale – rezistenţa la acest gen de politici este familiară şi în Europa zilelor noastre. Dar în 1989, Iugoslavia avea companii de stat care exportau produse în Germania de Vest, Italia, Danemarca, SUA şi alte ţări dezvoltate, ca să nu mai vorbim de ţările non-aliniat de pe glob. Pur şi simplu, Iugoslavia era un competitor prea mare pe piaţa liberă şi trebuia eliminată. Şi singura prin care Iugoslavia putea fi distrusă era din interior.

boris3
Apropo de căderea comunismului… ce crezi că s-a petrecut în 1989? Fostul lider român, Nicolae Ceauşescu, a spus în ultimele sale zile, că evenimentele din ţară sunt „opera atât a Estului cât şi a Vestului„. În opinia ta, ca om care ai studiat documentele vremii, cum şi de ce a căzut comunismul în Europa de Est?

Cine crede că comunismul a căzut pentru că oamenii şi-au dorit capitalismul mai mult decât orice alteva, crede în basme pentru copii. Sigur că oamenii şi-au dorit blugi şi Big Mac-uri, dar nu asta e miezul problemei. În cursul războiului rece, SUA şi NATO au considerat că ideologia comunistă trebuie dată înapoi şi nu aveau nicio intenţie în a coexista paşnic cu URSS. Războaiele-proxi care au avut loc în lume, cuplate cu propaganda anti-sovietică şi izolarea economică au fost uneltele pentru distrugerea comunismului. Totuşi, nu am niciun dubiu referitor la faptul că prăbuşirea comunismului a fost realizată graţie ultimului preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov. E posibil să fii crezut că SUA vor ajuta economic sovietele dacă îşi va retrage trupele din Europa de Est şi că fostele membre ale Tratatului de la Varşovia nu vor deveni membre NATO. Nu a înţeles ce fel de „ajutor” urma să-i acorde Occidentul, dar au făcut-o oamenii din Europa de Est pe propria piele în timpul perioadei de tranziţie. Probabil că Gorbaciov va intra în istorie drept unul dintre cele mai tragice personaje din secolul XX.

Cum a fost primită în Serbia viziunea ta despre implicarea Occidentului în distrugerea Iugoslaviei?

Reacţiile au fost amestecate, dar în majoritate, au fost pozitive. Cel mai mult m-au criticat oameni care nu mi-au văzut filmele sau au văzut fragmente, considerând că o carte poate fi judecată după coperţi. Sunt fericit să spun că răspunsul din Occident a fost foarte pozitiv, ceea ce m-a făcut să concluzionez că oamenii din Vest simt că ceva nu e în regulă cu conduita externă a guvernelor lor şi e vremea ca lucrurile să se schimbe în bine.

Te-am întrebat de reacţiile din ţara ta pentru că aici, în România, mass-media este gata să te facă „agent rus” dacă pui la îndoială bunele intenţii ale Occidentului. Îţi spun că nimeni nu ar finanţa un film ca al tău în România. Aici, Rusia este asociată cu crimele din al doilea război mondial, aducerea comunismului, teroare şi dacă ţi se pune eticheta de om favorabil Moscovei, eşti discreditat. Pe de altă parte, Serbia a fost mereu un aliat al Rusiei. Aşa că te întreb direct: în ce direcţie trebuie mers? Spre Vest, Rusia sau o a treia cale? Şi te rog să argumentezi.

Este un film românesc excepţional, „California Dreaming„, pe care l-aş recomanda spre vizionare tuturor românilor care cred că Occidentului îi pasă de România. Recent, am fost în Norvegia şi am aflat că norvegienii sunt terifiaţi de faptul că Rusia îi va ataca. Ei chiar cred că Rusia este o ameninţare pentru Norvegia, care n-a avut niciodată probleme majore cu Moscova. Aşa funcţionează propaganda. Nu contează dacă ameninţarea e reală – cei care vor să te controleze mizează pe fricile tale pentru a obţine ce doresc. România are o istorie întreagă cu implicarea Rusiei, aşa că e un teren fertil pentru un război de propagandă. Vestul exploatează temerile fireşti ale românilor de a fi ocupaţi de ruşi, pentru ca Occidentul să poată controla România. Simplu. Washington-ul şi Bruxelles-ul încearcă aceeaşi tactică în Serbia, dar aici nu prea funcţionează. Sârbii ştiu ce le-a făcut Vestul în 1990 şi nu cred că atunci când tot ei le spun că Rusia este un „imperiu al răului”. Ca să nu mai spunem că Rusia, mai mereu, a apărat interesele Serbiei sau cel puţin nu le-a atacat. Cred că drumul pe care trebuie să mergem toţi este acela care pune capăt neoliberalismului, cel care protejează economiile locale şi creează protecţie socială, aşa cum, de exemplu, a reuşit cu succes preşedintele Grimsson în Islanda. Dacă există o putere care susţine acest drum, cred că trebuie să fim de bună credinţă.

S-a vorbit mult despre naţionalism, mai mult în termeni negativi, fiind asociat direct cu xenofobia. Totuşi, există şi un naţionalism firesc, sănătos, bazat pe iubirea semenilor, fără a-i urî pe ceilalţi. Am simţit acest spirit şi în filmele tale. Mă înşel? În ultimii 25 de ani, noi românii am fost criticaţi aspru de către ONG-uri occidentale, de Departamentul de Stat al SUA pentru naţionalismul nostru, dar aici, toate minorităţile au şcoli, ziare, religie în limbă proprie. Ce nu e în regulă cu naţionalismul?

Nu consider că filmul e naţionalist, pentru că e făcut în interesul tuturor naţiunilor, nu doar a celei de care aparţin. Popoarele din fosta Iugoslavie au trăit împreună, sub acelaşi acoperiş, timp de decade şi au împărţit acelaşi pământ timp de secole. Deşi au avut religii diferite, Iugoslavia a funcţionat relativ bine. Ne-am războit unii cu alţii doar atunci când puteri străine ne-au impus conflicte, aşa cum s-a întâmplat în Al doilea război mondial sau în anii ’90.  Nu e nimic în neregulă cu a-ţi iubi poporul şi un patriotism sănătos înseamnă a-i respecta pe toţi cei din jurul tău, chiar dacă sunt diferiţi. Manifestarea patriotismului în alte ţări decât Statele Unite este un lucru foarte periculos pentru interesele americane, deoarece atunci e probabil ca acea ţară să acţioneze în propriul interes, ignorând interesul SUA. Atâta vreme cât ai o mic gând despre dezvoltarea propriei ţări, nu contează cât de tolerant eşti, niciodată nu va fi suficient pentru Occident. Autorul american Michael Parenti notează că SUA caută două feluri de ţări în lume: sateliţi şi potenţiali duşmani. Dacă-ţi iubeşti ţara, eşti deja un potenţial inamic pentru SUA.

Regizorul american Oliver Stone şi Boris Malagurski
Regizorul american Oliver Stone şi Boris Malagurski

 
Deci, putem spune că viziunea liberală asupra lumii a eşuat. Comunismul s-a dovedit a fi o utopie criminală. Ce ar trebui să facă ţările din Balcani? Ce model să implementeze ţări ca România, Serbia, Bulgaria, Grecia?

Stai, comunismul nu a fost criminal peste tot. Dacă privim războiul din Vietnam, America, stat capitalist, a omorât mai mulţi oameni decât comuniştii.Avem încă state comuniste, precum Cuba, care nu sunt criminale deloc şi care se îngrijesc de societate mai mult decât o face capitalismul de tip predator. Deci, e o chestiune ce trebuie discutat.Pentru ţările noastre, cred că cea mai bună soluţi este un compromis între capitalism şi socialism, exact ceea ce s-a implementat în Occident după al doilea război. În esenţă, ţările bogate de azi ne spun să facem exact pe dos decât au făcut ele pe vremea când erau în curs de dezvoltare şi deveneau bogate şi mulţi dintre noi chiar cred ce li se spune. Scopul nu este, desigur, pentru ca toată lumea să fie bogată, ci ca o ţară să aibă o suficientă avuţie pentru a dispune de un standard decent de viaţă pentru cetăţenii săi.
Oamenii sunt fericiţi dacă au timp să facă lucrurile pe care doresc să le facă, dacă au carieră de succes, dacă se înţeleg bine în familie, dacă au şansa unei educaţii decente, dacă au dreptul la un sistem medical bun şi dacă au libertatea de a practica orice religie doresc. Dacă o ţară reuşeşte să facă asta pentru cetăţenii săi, se poate considera  de succes. De cealaltă parte, neoliberalismul ar vrea să ne facă să credem că depinde de tine, de individ, să te îmbogăţeşti, să obţii aceste lucruri dacă chiar le doreşti. Elitele promovează individualismul, când de fapt, ei sunt foarte bine inter-conectaţi şi au grijă să-şi protejeze interesele unul altuia. Corporaţiile insistă că guvernele nu ar trebui să-i ajute pe săraci, dar când intră în faliment, atunci guvernele trebuie să le salveze pentru că sunt „prea mari pentru a cădea”. Sistemele în care trăim trebuie să se schimbe.

boris4

Ce crezi despre evenimentele din ultima vreme care au marcat opinia publică internaţională? Mă refer la Charlie Hebdo, la ascensiunea ISIS şi execuţiile sale în stil hollywoodian…

Cazul Charlie Hebdo a fost o mare tragedie, dar ipocrizia Occidentului a fost evidentă atunci când aproape nimeni nu a observat mai marele masacru din Nigeria, ce a avut loc doar câteva zile mai târziu. Teroarea pe care a simţit-o Parisul atunci, a fost doar o mică bucaţică din ceea ce au simţit oamenii din Libia, atunci când politica externă a Franeţi a decis să dezlănţuie prăpădul asupra țării în 2011. Atacurile islamiste au fost încurajate la Tripoli, dar nu au fost binevenite la Paris. Când membrii ISIS au luptat împotriva lui Bashar Al Assad în Siria, erau consideraţi de către presa franceză drept „luptători pentru libertate”. Dar acum, când folosesc tehnici de la Hollywood pentru a arăta lumii ce sunt cu adevărat, Vestul este dezgustat. În esenţă, ISIS este un proiect saudit, realizat cu binecuvântarea SUA, pentru că au nevoie de un inamic împotriva căruia să se unească.
Mihai Șomănescu

%d blogeri au apreciat: