Mărțișorul – funie a anului

Martisor_3

 

La stră-români, 1 martie era sărbătorită ca ziua Babei Dochia – personaj mitologico-religios descinzând din străvechiul cult al Marii Mame, zeiţă a pământului şi vegetaţiei.

 

Ca o paralelă pe care doreau să o creeze cu funcţia fecundatoare a zeiţei, femeile şi fetele dace şi, mai târziu, cele românce purtau la gât câte o monedă găurită din metal strălucitor, de regulă din argint, monedă legată de un şnur împletit din lână, alcătuit din două fire, unul roşu şi altul alb, „pentru a avea noroc la rodirea câmpului şi pentru a nu se pârli la soare” (A. Fochi, Datini şi eresuri).

În lumea cu rost şi autenticitate a satului de odinioară, mărţişorul era purtat 9 sau 12 zile, după care îl legau de ramura unui copac tânăr, iar în luna mai femeile şi fetele mergeau să vadă dacă le-a rodit pomul respectiv, deducând din acest act norocul saui nenorocul lor în anul respectiv.  Legarea mărţişorului de pom (un clar simbol axial masculin) semnifica şi conjuncţia contrariilor masculin-feminin.

După alte tradiţii din vastul spaţiu românesc, mărţişorul începea să fie purtat nu de la 1 martie, ci la apariţia pe cer a Lunii Noi în timpul lunii martie.

În simbolistica obiectului în sine, cele două fire colorate şi răsucite unul în jurul celuilalt semnifică nu numai principiul masculin (firul alb) şi cel feminin (firul roşu), ci şi vara şi iarna aflate doar aparent în opoziţie. După alte informaţii etnografice, în vechime şnurul mărţişorului se împletea din lână neagră şi albă, fără să fie împodobit cu monede sau mici obiecte artizanale, ca în prezent.

Şnuruleţul mărţişorului simboliza aşa-numita „funie a anului”, obiect mitologic care împletea zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara. Tot tradiţiile orale ne arată că firul mărţişorului, funie lungă de 365 sau 366 zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce suia cu oile la munte. Asemenea ursitoarelor care torc firul vieţii de la naştere, Baba Dochia toarce firul primăvara, la începutul anului agrar.

De la români şi aromâni, cei mai vechi locuitori ai zonei,  obiceiul purtatului de mărţişor a fost preluat de unele popoare din centrul şi sud-estul Europei.

Toate tradiţiile legate de personajul Baba Dochia confirmă că românii au avut dintotdeauna un an structurat pe eterna opoziţie a contrariilor: lumină-întuneric, vară-iarnă, cald-frig, fertilitate-sterilitate, viaţă-moarte, bine-rău. În legendele Dochiei sunt amintite, aproape fără excepţie, vara şi iarna.

După tradiţie, mărţişorul se purta adesea la mână, nu doar la gât, şi era un privilegiu al fetelor şi nevestelor, cu toate că în unele regiuni ale ţării era purtat şi de copii.

Alături de semnificaţia calendaristică amintită, mărţişorul era făcut cadou şi pentru asigurarea sănătăţii, belşugului şi păstrarea frumuseţii de-a lungul anului.

Durata purtării mărţişorului varia adesea în funcţie de zona etnografică: până la Măcinici (9 martie), Armindeni (1mai), Florii sau până la înfloritul unor pomi fructiferi, al viţei de vie, al măceşilor şi trandafirilor.

Acesta este şi cauza pentru care în prezent majoritatea mărţişoarelor comercializate la orice colţ de stradă în oraşele din România, în pofida uitării de către omul modern a semnificaţiilor ancestrale, au formă de floare, fluture, buburuză etc. Sunt forme specifice nu numai primăverii, dar şi ariei simbolisticii feminine. Ele marchează, aşadar, manifestările începuturilor primăverii.

Purtătoarele mărţişoarelor trebuie să ştie că înţelepciunea populară spune că femeile împodobite astfel sunt ferite să fie arse de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoase şi frumoase ca florile primăverii, că vor fi plăcute şi drăgăstoase, bogate şi norocoase, ferite de boli şi deochi, şi nu în ultimul rând, vor scăpa de bărbaţi proşti şi nerozi.

Textul integral pe descopera.ro

%d blogeri au apreciat: