Istoria locală a meseriilor

obiecte-vechi-nicolint-1a

 

Având posibilitatea să răsfoiesc cam tot ce s-a scris despre localitatea Nicolinț în presa vremii(1), și analizând până la cele mai mici detalii, interviul realizat cu Gheorghe Cenușă, (născut pe 10 martie 1926, una din cele patru  persoane ce alcătuiesc domeniul de analiză și  studiu pentru lucrarea mea de doctorat „Tradiție și memorie familială”, studiu de caz, localitatea Nicolinț din Banatul Sârbesc), am ajuns la certa constatare că tot ceea ce s-a publicat până în prezent, referitor la  meseriile practicate de-a lungul anilor în această localitate, este o scriere ce necesită unele com­pletări și argumentări.

S-au dat, în general, câteva puncte de reper doar asupra unor îndeletniciri, narate de persoanele care încă le mai practicau, lipsând astfel, informațiile necesare pentru alcătuirea unei imagini ce ne poate prezenta în întreaga ei complexitate, istoria locala a meseriilor, practicate în trecut în localitatea Nicolinț.
Din cele menționate mai sus, se ajunge la justa constatare că nu a fost abordată din plin această memorie a oamenilor obișnuiți, documentele păs­trate de ei sau, pur și simplu, poziția de pe care abordează anumite probleme (2), pentru a se putea forma o imagine viabilă a vremii.
Alcătuind  o scurtă trecere în revistă a vieții de zi cu zi, narată de către Gheorghe Cenușă cu atâta promtitudine și cu un mare lux de amănunte,  am reușit să dispun de aproape toate indiciile necesare pentru alcătuirea unei stări de fapt, a unui tablou caracteristic pentru satul tradițional românesc de la începutul secolului al XX-lea(3).
Pentru a ne da seama care ar fi imaginea clară  a Nicolințului  de la mijlocul veacului trecut, ași sub­linia că în anul 1930 în această așezare au trăit 3686 de locuitori, au existat 8 străzi și 899 de case(4).  Este de înțeles că un număr atât de mare de locuitori  necesita, la vremea respectivă, și anumite servicii, ce contribuiau, în bună măsură, la îmbunătățirea nivelului de trai și satisfacerea  cerințelor și nece­sităților unui număr mare de cetățeni din această așezare.

obiecte-vechi-nicolint-2

În majoritatea cazurilor, meseriile au fost învățate în localitatea vecină Calsdorf, localitate numită în limbajul celor din Nicolinț, Calișdor sau „la nimeț”, unde trăia populație de origine germană  și existau numeroase alteliere cu meseriași iscusiți. Tot aici și-a însușit meseria de fierar și interlocutorul meu, care prin povestirea propriei vieții, a scos la iveală lucruri noi, interesante, ce nu puteau fi găsite în scrierile de până în prezent despre această localitate.
Astfel, concretizând cele spuse de Gheroghe Cenușă, în perioada cuprinsă între anii 1930 șî până în jurul anilor de după cel de al Doilea război mondial, la Nicolinț au existat  șapte fierari, șase magazine cu diverse produse, cinci măcelării, șase birturi, patru cojocari, patru căruțari, trei tâmplari, un frânghier, două sifonării, un turtar, doi cofetari, un tinichigiu, un brutar, trei lăptării și un atelier pentru pieptenatul lânii.În acest context, trebuie să aducem în discuție și faptul că o bună parte din locuitori, mai ales aceia cu venituri mai modeste și cu o situație mai precară, se ocupau cu creșterea viermilor de mătase, îndeletnicire foarte bine organizată și rentabilă la vremea respectivă.
De asemenea, în localitate existau mai multe croitorese, femei  care se ocupau cu brodatul sau cu țesutul diferitor obiecte de port popular,  respectiv pieptenatul și aranjatul fetelor mari și a nevestelor, toate aceste servicii fiind efecutate în ideea realizării unor beneficii materiale, fie în bani, fie în produse.
Dar, cu multă părere de rău, trebuie să afirm că imaginea satului de altădată s-a pierdut demult în negura vremurilor. Imaginea Nicolințului din zilele noastre, (conform recensământului din 2002, la Nicolinț au trăit  1501 locuitori) este cu totul alta.

În localitate există  doar patru magazine, un caffe bar și o stațiune unde se colectează laptele. Și un salon pentru jocuri de noroc. Atât. Se mai păstrează, ici și colo, în umbra caselor date în părăgină, canaturile ușilor imense, ce vreau să ne spună că aici a fost odată un magazin alimentar, o măcelărie, o fierărie….
Aici doar berzele încă mai vin din apusuri îndepărtae să-și împletească cuibul pe coșul acelorași case părăsite unde, de foarte mult timp, nu se mai aud glasuri de copii.
Drd. Eufrozina  Greoneanț

 
Note:
1. Săptămînalul Libertatea, C.P.E. Libertatea, Panciova; Satul 899, Comunitatea Românilor din Serbia, filiala Nicolinț; Cuvântul românesc, Comunitatea Românilor din Serbia, Vârșeț; Gheorghe Bosioc, Nicolinț, pagini de istorie culturală, Ed. Fundației de etnografie și folclor, Novi Sad
2. Pia Brânzeu în Banatul din memorie, volum coordonat de Smaranda Vultur, Ed. Marineasa, Timișoara, 2008
3. Structurile cotidianului, vol I, Fernand Braudel, Ed.Meridiane, București, 1984
4. Spicuiri de documente de arhivă,  Gh. Bosioc, Satul 899, nr 6., 1995, pag. 2

%d blogeri au apreciat: