Marele cronicar bănăţean Nicolae Stoica de Haţeg

Liceul Hațeg din Mehadia
Liceul Hațeg din Mehadia

 
Cunoscutul cărturar bănăţean  Nicolae Stoica de Haţeg s-a născut în satul bănăţean Mehadia, judeţul Caraş-Severin, la 24 februarie 1751, ca fiu de preot. Şcoala primară învaţă la Mehadia, iar cea secundară la Timiţoara, mai întâi patru ani la şcoala sârbească, apoi trei ani la şcoala germană din acelaşi oraş. Câteva luni frecventează şi şcoala iezuită, unde învaţă limba latină. Deci, şi-a însuşit trei limbi şi a învăţat să scrie trei alfabete: chirilic, latin şi gotic.
Din Timiţoara se reîntoarce acasă la Mehadia, unde îşi ajută părinţii în gospodărie şi în acelaşi timp serveşte de tălmaci colonelului Papilla. Cu ocazia vizitei împăratului Iosif al II-lea în Banat, tânărul Nicolae Stoica îi serveşte şi lui ca tălmaci. Împăratul a ordonat lui Papilla să facă doi ofiţeri şi dintre români, unul fiind neapărat tânărul care i-a fost translator. Văzând ce viitor îl aşteaptă, pentru că nu dorea să devină ofiţer Nicolae fuge la Timişoara, unde intră în slujba episcopului Vichentie Vidak, care la Sinodul din Carlovaţ a fost ales mitropolit. N. Stoica rămâne în slujba mitropolitului şi cu acesta vizitează mănăstirile din Srem, Slavonia şi Banat.
În anul 1777 a fost numit învăţător în satul Corni şi tot în acelaşi an este hirotonosit diacon. Aflând de răzmiriţa de la Vârşeţ a ţăranilor români şi sârbi şi a negustorilor din oraş din care episcopul vârşeţului Vichentie Popovici abia a scăpat cu viaţa, N. Stoica a venit la Vârşeţ. Aici primeşte sarcina de la episcop să colinde satele cu o circulară a episcopului, în care se apela la ţărani pentru linişte. Episcopul a fost plăcut impresionat de isprava lui N. Stoica şi l-a hirotonisit preot.
hateg2Cel mai de seamă eveniment din viaţa lui Stoica este participarea lui ca preot militar la războiul austro-turc din anii 1788-1791. Timp de aproape trei ani participă împreună cu ostaşii regimentului româno-sârb în campania din Banat şi Craina Timocului. Aici îndeplineşte şi funcţia de tălmaci al împăratului Iosif al II-lea, care a sosit la Orşova în 1788, dar şi a comandanţilor armatei austriece.
În 1792, fiind sprijinit de ofiţeri, N. Stoica este numit director al şcolilor naţionale neunite române şi sârbe de pe întreg teritoriul regimentului valaho-ilir. Cu mult devotament el sprijină învăţământul românesc elementar şi superior şi duce lupta pentru combaterea superstiţiilor.
Tot în anul 1792, consistoriul din Vârşeţ l-a numit protopop la Mehadia. Ambele slujbe le îndeplineşte conştiincios, dovedindu-se şi bun organizator. Prin ctitoria de noi biserici şi şcoli româneşti, prin redactarea şi traducerea unor manuale în limba română, N. Stoica a contribuit la propăşirea spiritualităţii româneşti.
Pasiunea lui prioritară a fost istoria, fiind în acelaşi timp colecţionar de antichităţi, arheolog amator, epigrafist şi numismat. S-a stins din viaţă la 6 ianuarie 1833, în Mehadia, puţin înainte de a îndeplini vârsta de 82 de ani.

 

Opera cronicarului N. Stoica de Haţeg

 
Pe lângă activitatea sa pentru propăşirea culturală a românilor bănăţeni, prin cele două instituţii pe care le conducea, şcoala şi biserica, N. Stoica a elaborat mai multe lucrări din domeniul istoric, didactic şi literar. Cunoscând limba sârbă, germană şi latină scrie în aceste limbi dar şi traduce cărţi folositoare în limba română. Amintim doar unele lucrări ale marelui cărturar N. Stoica de Haţeg: „Scurtă istorie a Banatului” (în limba germană), „Sârbii în Banat” (în limba sârbă), „Scurtă cronică a războiului din 788-1791”, „Cronica districtului Mehadia”. Opera principală a lui N. Stoica este „Cronica Banatului”, la care a muncit doi ani.
Cunoscutul istoric Damaschin Mioc, originar din Marcovăţ şi cu care noi românii din Banatul sârbesc ne mândrim, a publicat în Editura Academiei Române din anul 1969, „Cronica Banatului” a lui Nicolae Stoica de Haţeg, ca un studiu asupra acestei lucrări importante. Cronica ne oferă şi un bogat material documentar privind românii din părţile noastre ale Banatului. Să amintim doar evenimentele petrecute la Marcovăţ şi Guduriţa din anii 1738 şi

Cronica Banatului scrisă între 1825-1827
Cronica Banatului scrisă între 1825-1827

1788, când românii nemulţumiţi de colonizarea şvabilor în Banat, deoarece au pierdut terenuri de pământ în favoarea noilor veniţi. Românii încearcă cu ori ce preţ să-i gonească pe şvabi din mijlocul lor, folosind chiar şi mijloace violente. La plângerea coloniştilor din Guduriţa, împotriva satelor româneşti din apropiere, printre care figurează localitatea Marcovăţ, împăratul Austriei trimite armată cu porunca să-i pedepsească „să puşte şi să taie, ca pe nişte tirani” (scrie Stoica) şi că s-a „auzit că 800 de suflete aici au pierit”.
„Cronica Banatului” are mare valoare istorică şi considerăm că nu se poate elabora o istorie obiectivă a Banatului din secolul al XVIII-lea fără consultarea preţioaselor date din această cronică. Este cert că Nicolae Stoica de Haţeg prin activitatea sa didactică şi istorică a contribuit la promovarea spiritualităţii a românilor bănăţeni, cuprinzând şi pe cei de pe meleagurile Banatului sârbesc.
Prof. dr G. POPI

%d blogeri au apreciat: