By ris
Pornind de la titlul cunoscutei și celebrei cărți a fizicianului contemporan Stephen Hawking „Universul într-o coajă de nucă” (Humanitas, 2005), am putea adăuga mergând pe firul inspirației și metaforei, următoarele: cerul nopții concentrat într-o stea; lumina zilei revărsată într-o rază de soare; norul adunat într-un strop de ploaie; muntele închis într-o stâncă; râul contemplat într-o piatră din albie; țarina câmpului coaptă într-un spic de grâu; grădina adunată într-o singură floare. Urmând cursul contemplației, am mai putea adăuga și descoperi: Legea și Proorocii concentrate în porunca iubirii; Evanghelia revelată în Predica de pe Munte; Liturghia descoperită într-un dangăt de clopot; privegherea exprimată într-o bătaie de toacă; rugăciunea adunată într-o lacrimă sau creștinismul manifestat într-o cruce de la margine de drum. Strămutându-ne în planul revelației sau descoperirii dumnezeiști din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, am putea înțelege și contempla întreaga revelație supranaturală stoarsă precum roua de pe lână în potirul lui Ghedeon (Judecători 6,38). De asemenea, am putea vedea revelația exprimată într-un spic de grâu din visul tâlcuit de Iosif sau din snopul adunat de Rut în urma secerătorilor. Revelația poate fi adunată și contemplată într-o adiere de vânt blând și liniștit de la Horeb, într-o ramură de finic de la Florii, în vasul de alabastru cu mir de nard al Mariei din Betania, în candelele aprinse ale fecioarelor înțelepte, sau în răsăritul de soare contemplat de sfintele femei mironosițe în Dimineața Învierii. De asemenea, contemplăm revelația dumnezeiască concentrată într-un fulger de pe Sinai; exprimată în zborul porumbelului Duhului Sfânt de la Iordan; învăluită în norul Aceluiași Duh de pe Tabor și revărsată peste sfinții apostoli și peste lume într-o limbă de foc de la Rusalii.
Acest lucru ne-ar putea ajuta să ne descoperim mistic prezentul nostru ancorat în prezentul revelației dumnezeiești, fapt ce ne-ar face contemporani cu martorii direcți ai revelației. Spre exemplu: să te socotești de față la jertfa bineprimită a lui Abel și la cea a lui Isaac de pe Moria; să-l însoțești pe Enoh în umblarea lui cu Dumnezeu; să fii cu Noe în corabie, cu Avraam la stejarul Mamvri și cu sfântul Ioan Botezătorul la Epifanie; să fii cu Iacob la Betel și cu Moise în Sinai; să suni din trâmbițe cu preoții la Ierihon și să-ți atârni harfa în sălcii împreună cu exilații din Iudeea pe malurile râurilor Babilonului; să fii cu Samuel în cortul sfânt și cu Isaia în templu. Să te silești să fii cu Iezechiel la Chebar, cu sfântul Ilie pe Carmel și la Horeb; cu proorocul Daniel în groapa cu lei și cu cei trei tineri în cuptorul cel de foc. Să fii cu Avacum în turnul cel de veghe și cu Iona în Ninive; să te închini cu magii la Betleem și să-L întâmpini pe Pruncul Iisus cu dreptul Simeon în templu. Să fii cu Iisus în Carantania; cu El și cu sfinții apostoli pe Muntele Fericirilor, pe marea Galileii și pe Tabor, la Cina cea de Taină și în Ghetsimani. Să fii cu Maica Domnului și cu sfântul Ioan Evanghelistul lângă crucea de pe Golgota; să alergi cu ucenicul iubirii și cu Petru la mormântul gol și să-L urmezi pe Hristos Cel Înviat dimpreună cu Luca și Cleopa pe drumul și la Cina din Emaus. Să fii de față la Înălțarea Domnului pe Muntele Măslinilor și cu sfinții apostoli în Ierusalim la Cincizecime. Să fii cu sfântul Ștefan în sinedriu și cu sfântul Pavel pe drumul Damascului și nu în ultimul rând să fii „în Duh în zi de Duminică” cu sfântul Ioan Evanghelistul în insula Patmos.
Atunci și astfel, titlul înspirat și metaforic al celebrei cărți „Universul într-o coajă de nucă”, s-ar putea aplica într-un alt registru la o Duminică a tuturor Duminicilor Ortodoxiei: Universul Ortodoxiei într-o coajă de pâine, sau chiar „Universul Ortodoxiei într-o cruce din sâmburi de nucă” de pe coliva adusă și slujită la o pomenire pentru toți „cei ce dorm în țărâna pământului” (Daniel 12,2). Plecând de la acest capăt de fir, am putea vedea, contempla și înțelege Universul Ortodoxiei adunat într-un dangăt de clopot, înmiresmat în fumul de tămâie al unei cădelnițe, revelat într-o troiță de lemn, sau cântat într-un stih de Liturghie. Universul Ortodoxiei se poate desluși într-un mămunchi de busuioc de Bobotează, într-o ramură de salcie plângătoare de Florii, și într-o făclie sau lumânare de Paști. Universul Ortodoxiei se poate descoperi în seninul unei icoane de închinare, în pecetea unei prescuri de Proscomidie și într-o fărâmă de anaforă, într-un patrafir de Spovedanie și într-un hram de mănăstire, într-o Evanghelie așezată pe analog spre sărutare și mai ales într-un chivot de pe Sfânta Masă și mai presus de toate într-un Potir de Liturghie. După cum monahul își adună ființa într-o metanie din Postul Mare, creștinul de rând într-o lacrimă de rugăciune, iar clericul în sărutarea unui colț de Sfântă Masă, amurgul zilei se pleacă într-un sunet de toacă de Vecernie, Miezonoptica în troparul „Iată, Mirele vine…”, iar Utrenia în Canon și Doxologie.
„Universul Ortodoxiei într-o coajă de pâine” înseamnă milostenia față de cel sărac, flămând, însetat și gol, bolnav, străin și închis, în care este și pătimește într-un fel sau altul Însuși Hristos; de-a dreapta Căruia la Judecata de Apoi ne vor așeza doar smerenia, iubirea, pocăința, umilința și plânsul, iar la stânga Lui vor rămâne mândria, ura, răutatea, împietrirea și celelalte patimi.
Astfel Universul Ortodoxiei dintr-o coajă de pâine va corespunde semnului unei cruci de pe coajă de copac, ce străjuiește mormântul unui sfânt. Atunci „Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi de aur și grămezi de argint” (Iov 22,25), precum tezaurul Ortodoxiei.
† DANIIL
Episcop-locțiitor al Daciei Felix
