SCRISOARE
PREAFERICIRII SALE,
PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
Preafericirea Voastră,
Comunitatea românească istorică din Serbia simbolizează granița vie a poporului român pe harta spiritualității multimilenară. Românii din Serbia în anul Domnului 2015, rămân în continuare subiect intens dezbătut, discutat și constatat, dar lipsiți de strategii coerente, tratați superficial, aparent cu indiferență și echidistanță la nivelul de apreciere a celor care se rotesc la conducerea instituțiilor care vizează românii de pretutindeni.
Mediul asociativ românesc (societatea civică românească) din care face parte organizația de interes obștesc pe care o reprezint, Românii Independenți din Serbia (RIS), denumire sugestivă, însă organizație atât de necesară beneficiarilor cu prezență marcantă pe scena minoritară acționează nemijlocit la cunoașterea, păstrarea, promovarea și contribuie la menținerea vie a culturii și spiritualității identitare. În acest context, la Editura Românii Independenți din Serbia, urmează să apară până la sfârșitul anului o nouă lucrare importantă; Așezământul monahal Srediștea Mică, autor Dr. Dorinel Stan, care este rezultatul unor ample și minuțioase cercetări interprinse timp de un deceniu. Mănăstirea și localitatea Srediștea Mică (Pârneaora) este o străveche vatră ortodoxă românească, care a fost desființată la propunerea Sinodului bisericesc sârb, printr-un decret din anul 1775 al reginei Maria Terezia, încuviințat ulterior de împăratul Iosif al II-lea. După ce și-a pierdut autonomia, mănăstirea închinată Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și-a continuat existența cu statutul de biserică de mir, fiind cedată localității.
Preafericite, Vă adresăm aprecieri pentru modul just și înțelept în care conduceți destinele Bisericii noastre strămoșești cu rugămintea să sprijiniți tipărirea cărții și solicitarea de a scrie Prefața care ar înnobila lucrarea Așezământul monahal Srediștea Mică, respectiv eforturile românilor din Serbia de a păstra ceea ce avem mai sfânt – Apartenența națională, prin cultură la identitate și spiritualitate.
Adevărul este că organizația obștească Românii Independenți din Serbia nu beneficiază de sprijin și mijloace financiare din partea instituțiilor abilitate privind românii de pretutindeni din Patria Mamă, și nu intrăm în calculul socio-politic instituțional românesc creat de statul sârb. Singura instituție a statului român în care avem o încredere deplină a rămas BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ.
Prea Fericirii Voastre, nu vă este îndeaproape cunoscută situația reală a românilor din Serbia, care ne îndepărtează și mai mult unii de alții în loc să ne apropie, iar prezenta lucrare tratează unitatea, adică solidaritatea permanentă și continuitatea unei viețuiri românești de-a lungul timpului în acest colț uitat al Banatului, supranumit ”Capul Carpaților”.
Lucrarea Așezământul monahal Srediștea Mică urmărește etapele succesive ale întemeierii și dezvoltării lăcașului de cult, legendele, toponimia locurilor și izvoarelor, prima școală românească din Serbia (1736), stareții și călugării așezământului monahal, protocolul egumenului Iosif, tetraevangheliarul srediștean din 1552, descrierea mănăstirii, moara mănăstirească, urme și mărturii rămase din vechea mănăstire, inventarul și bilanțul, populația teritoriului monahal srediștean, desființarea mănăstirii, biserica de mir, clopotele timpului, pelerinajul tuturor românilor din Serbia și noua mănăstire sredișteană.
Preafericite Părinte Patriarh Daniel,
Vă trimitem atașat fișierul cu lucrarea, Vă rugăm să primiți acest dar, să binecuvântați această carte și doleanțele noastre.
Cu firească sfilă, ne adresăm, cu nădejde tare Preafericirii Voastre, deoarece Biserica Ortodoxă Română și comunitățile românești istorice din jurul României se respectă reciproc și nu sau dezamăgit niciodată.
Cu toată prețuirea noastră,
Președintele organizației
Românii Independenți din Serbia
Dr. Dorinel Stan
Vârșeț, 22 octombrie 2015