By ris
Evenimentul istoric s-a produs pe 27 august 1991 când Parlamentul a aprobat Declarația de Independență.
Republica s-a degajat astfel de Uniunea Sovietică, din care a făcut parte timp de aproape 50 de ani. Independența și recunoașterea ei pe plan internațional a survenit după mișcarea de eliberare națională demarată în august 1989.
Peste 750 de mii de cetățeni moldoveni s-au adunat atunci în Piața Marii Adunări Naționale pentru a cere oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin.
La 27 august 1991, peste 800 de mii de persoane din toată țara s-au adunat în aceeași piață și au cerut aleșilor poporului adoptarea Declarației de Independență. Din nefericire însă, documentul ar fi ars în timpul manifestațiilor din aprilie 2009.
Cu un an mai târziu o copie a Declarației a fost semnată de 282 de deputați din primul Parlament. Circa 40 de semnături ale legiuitorilor care decedaseră au fost scanate electronic și aplicate pe document.
„Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul, viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, se spunea în Declarația de Independență, adoptată unanim de parlamentarii prezenți.
Armată străină și societate dezmembrată
Republica Moldova, la 23 de ani de independență: cu trupe străine, cu o clasă politică și o societate dezmembrată și copleșită de incertitudini.
Prin actul istoric de proclamare, la 27 august 1991, a independenței Republicii Moldova, poporul a făcut primul, cel mai greu, dar și cel mai hotărât salt din imperiul sovietic, totalitarismul comunist și dictatura unui partid – spre un stat al dreptului și democrației, pornind pe drumul lung și anevoios al reformelor și europenizării.
De fapt, 23 de ani de independență nu au însemnat și 23 de ani de bunăstare și realizări. Din contra, Republica Moldova a ajuns cel mai sărac stat din Europa, iar această situație instabilă a fost și continuă a fi direct influențată de factorul rusesc.
Pentru a menține cu orice preț Republica Moldova în sfera sa de influență și a zădărnici apropierea tânărului stat de România, autoritățile de la Moscova au sprijinit deschis mișcărilie separatiste, declanșând în primăvara anului 1992 un război militar pe Nistru și, cu ajutorul Armatei a 14-a, au scos regiunea transnistreană din câmpul constituțional al republicii.
Astfel, în afară de pierderile umane, Moldova își pierde de sub jurisdicție un teritoriu puternic industrializat, consecințe care se fac simțite în prezent, inclusiv și drept lipsă a spațiului economic, cultural și politic unic. Respectiv, țara nu-și poate controla eficient frontierele și nu poate contracara cu succes fenomenele infracționale de ordin transfrontalier etc.
La două decenii de independență, Republica Moldova continuă să se afle în fața mai multor provocări, precum instabilitatea social-politică, imposibilitatea soluționării conflictului transnistrean sau pauperizarea populatiei. Fără să mai vorbim despre faptul că problema transnistreană constituie un focar permanent de instabilitate și o amenințare la adresa securității în întreaga regiune.
În acest timp, Republica Moldova n-a reușit să înregistreze progrese substanțiale din punct de vedere a securității statului, să-și fortifice securitatea energetică, iar securitatea economică este la un nivel extrem de redus, țara fiind permanent amenințată de crize.
Economia Republicii Moldova a cunoscut mai degrabă perioade de stagnare și regres. În planul politicii externe, gestul pe care l-a făcut conducerea țării, semnând Protocolul de constituire a CSI (decembrie 1991), a fost interpretat ca o reîntoarcere sub sfera de influență rusă, lucru ignorat de liderii republicilor baltice, țări care sunt de invidiat. În acea perioadă, miniștrii de externe ai acestor state se aflau preponderent în țările UE, pe când ai noștri erau în permanență convocați în ședințe și pentru dări de seamă la Moscova.
În acești 23 ani, R. Moldova a fost condusă de cinci președinți, doi dintre ei fiind interimari, și de opt premieri, dintre care cinci s-au aflat în funcție mai puțin de doi ani. Pe parcursul a 23 ani, liderii partidelor politice au fost atât de obsedați de lupta pentru putere și de poclonuri Moscovei, încât nici nu au observat că Moldova treptat redevine o provincie rusească.
O dinamică negativă asupra proceselor de dezvoltare și modernizare a țării s-a evidențiat în anii guvenării PCRM (2001-2009), perioadă în care s-a instituit adevărata oligarhie, când un grup mic de persoane, în frunte cu liderul său de partid, controlau absolut toată puterea în stat, iar stilul de conducere era unul de tip sovietic – dictatorial, autoritar și antidemocratic.
În acest sens este binevenită expresia lordului Acton „Puterea corupe, iar puterea absolută – corupe absolut” sau afirmația relevantă a cunoscutului spion englez Maklein – „Poporul care citește în fiecare zi ziarul „Pravda” este de necucerit”.
Această guvernare comunistă a subjugat absolut toate instituțiile statale, în special justiția, a politizat structurile de forță și le-a folosit în lupta cu oponenții politici, a reușit divizarea societății în susținători ai PCRM și ai opoziției. Moldova a devenit cea mai săracă din Europa.
Consecințele nivelului dezastruos al corupției, al cultivării fricii și temerii pentru viitor, precum și al nesiguranței și instabilității climatului comercial și de investiție sunt simțite și astăzi.
Afacerile din Moldova controlate de capitalul rusesc se extind practic în toate sectoarele economiei naționale, de la gaze și produse petroliere la telecomunicații, bănci, transport, construcții, mass-media, până la industria alimentară și terminale de plăți on-line, de unde și rezultă că Moscova mai are o influență puternică atât economică, cât și politică în acest spațiu.
Actualmente, suntem martorii unui alt război politic, economic și mediatic declanșat de Federația Rusă în scopul de a zădărnici și compromite, prin orice mijloace, inclusiv prin destabilizarea situației social-politice, al doilea salt al Republicii Moldova – semnarea Acordului de Asociere cu UE.
Cu succes sunt create situații de instabilitate în republică, datorită invenției absurde de „limbă moldovenească” și „popor moldovenesc”, de către organizațiile ruso-moldovenești ce se pretind a fi patrioți și apărători ai neamului „moldovenesc”, dar care sunt de fapt pioni ai influenței rusești în regiune sau, după cum i-au numit unii jurnaliști din Republica Moldova, „patrihoți”.
În context, este plauzibilă afirmația marelui poet Grigore Vieru, care a spus că sunt patru „P” din cauza cărora nu ne putem înțelege: Pizma, pâra, ploconirea în fața străinului și prostia multora.
Ghidate și încurajate financiar și politic din exterior, aceste partide-pigmeu, conduse de așa-numiții patrioți ai Moldovei, aflați în solda unor servicii secrete ostile statalității țării, au declanșat o campanie furibundă de dezinformare și manipulare a opiniei publice, încercând disperat de a transpune în viață scenariul diabolic al Moscovei: de a ne aduce pe noi, copiii noștri, într-o nouă Uniune de tip URSS, de a transforma Republica Moldova într-o anexă politică și economică a Federației Ruse. Nu în zadar pe pereții și zidurile din Chișinău mai pot fi văzute atât inscripții ca „Basarabia – pamânt românesc”, cât și ,,Kișiniov, ruskii gorod” (Chișinău – oraș rusesc).
Pe parcursul a 23 ani de independență, Moscova, datorită presingului exercitat zi de zi, a atins mai multe ținte în R. Moldova, precum divizarea clasei politice și a societății, subminarea dezvoltării economice a țării, etc. Chișinăul este împânzit cu billboarduri ce conțin mesaje denigratoare la adresa UE, care prezintă Uniunea Eurasiatică drept soluție unică pentru Moldova, iar Acordul de Asociere cu UE – ca pe un document dăunător ce ar trebui denunțat.
Rusia aplică un mecanism preelectoral concertat de manipulare și mizează pe faptul că va reuși să propulseze, ca urmare a alegerilor din noiembrie 2014, în legislativul Republicii Moldova, o majoritate loială cu ajutorul căreia să recapete controlul asupra țării.
De fapt, emisarul rus Dmitri Rogozin, pe 22 august 2014, la Tiraspol, din nou a amenințat voalat autoritățile de la Chișinău, care, în opinia sa, fac presiuni asupra Transnistriei. „Rusia va face totul ca să păstreze pacea la Nistru. Sper că nu trebuie să mai avertizez o dată în plus pe cineva să nu încerce să încalce această pace”, a spus Rogozin.
Valeriu Cerba
Când citim prima frază sfidătoare a lui Rogozin „Rusia va face totul să păstreze pacea la Nistru…” trebuie să subînțelegem clar că Rusia va face totul ca să-și păstreze prezența militară în Republica Moldova și va continua să fie paznicul regimului separatist.
Cum se mai poate numi în acest caz politica unei țări care de 23 de ani se amestecă brutal în treburile noastre interne, menține ilegal armata sa în țara noastră, ocupă o parte a teritoriului nostru național, ne organizează cu regularitate fel de fel de blocade economice, întreține în țara noastră o puternică „coloană a cincea”, controlează spațiul nostru informațional și utilizează comunitățile etnice în mișcările antistatale și separatiste?
Explicația poate fi găsită în războiul declanșat din Ucraina, care ne dă un răspuns clar și scoate în evidență un lucru foarte important: politica liderului de la Kremlin este bazată pe principiile imperialismului și ale expansionismului rus, iar ieșirea în afara granițelor proprii au demascat-o chiar scriitorii ruși – ca o vocație mesianică.
În prezent, lumea este zdruncinată de criza dramatică din Ucraina, pe când Rusia contemporană foarte liniștit promovează o politică periculoasă de a clătina sistemul echilibrului puterii din Europa, în dorința de a menține în spațiul CSI a rolului său dominant în interpretarea sa sovietică neschimbată.
De altfel, Republica Moldova își începe al treilea deceniu de existență într-un context politic care pare să-i fie favorabil, atâta timp cât vecinii săi se îndreaptă spre același scop, în mod declarat, ajutată fiind și de parteneriatul cu România.
Pentru a deveni un stat cu independență reală, Moldova are încă foarte mult de muncit. Acele prime realizări, începând cu anul 2009, la capitolul dezvoltare economică, consolidare a instituțiilor democratice, bunele relații pe care țara noastră a reușit să le construiască în această perioadă în plan extern, dar și perspectivele evidente de integrare europeană inspiră o anumită doză de optimism. Acum e nevoie de oferit societății soluții de ridicare a nivelului de trai.
Pe orice cetățean, dacă îl intrebi de ce traiește atât de prost, îți va răspunde că de vină este criza economică și clasa politică a țării. Dar haideți să ne gândim puțin, nu cumva oamenii care formează clasa politică din R.Moldova au plecat dintre noi?
Nu cumva noi, poporul i-am acceptat, votat și tot votat pe aceeași oameni politici din patru în patru ani? Nu cumva suntem direct răspunzători de situația politică și socială dezastruoasă existentă în țară? Există o vorbă care spune cam așa: „somnul națiunii naște monștri”. Consider că nu suntem săraci din cauza că țara n-are rezurse naturale, dar suntem săraci pur și simplu din cauza lipsei de demnitate, mândrie, patriotism, dar și a atitudinii noastre.
Ce înseamnă în viziunea mea patriotismul? Patriotismul înseamnă să-ți iubești strămoșii, familia, copiii, conaționalii tăi care suferă de foame, frig, boală, să-i respecți și să-i ajuți, patriotismul înseamnă să-ți iubești pădurile, apele, tot ce înseamnă bogățiile țării tale, să lupți pentru a apăra și a demonstra că țara ta este cea mai bună dintre toate țările lumii, să dovedești că tu și poporul tău este unul viteaz, demn, cinstit, puternic, respectat de celelalte națiuni.
Apropo, despre atitudine… Studiile comportamentului persoanelor din țările bogate descoperă că majoritatea populației respectă următoarele principii de bază: etica, ordinea și curățenia, integritatea și cinstea, punctualitatea, responsabilitatea, dorința de perfecționare, respectul pentru legi, respectul pentru drepturile celorlalți, eforturi pentru a face economii și dragostea pentru muncă. Aceste calități, în viziunea mea, necesită a fi cultivate zi cu zi copiilor în sânul familiei, la grădiniță și școală, instituții superioare de învățământ, prin îmbunătățirea procesului educațional și promovarea valorilor naționale și general-umane.
Se cunoaște foarte bine faptul că pentru asigurarea în viitor a unui înalt nivel de trai al membrilor societății, guvernarea trebuie să investească, prioritar în educație. Ca să fie realizat aces vis, în mare măsură depinde de demnitatea și atitudinea noastră, inclusiv față de muncă.
Marele poet român Mihai Eminescu a spus: „Omul este aceea, ce face din el educația”.
În același timp, Moldovei i se deschid noi orizonturi și perspective prin apropierea continuă de Uniunea Europeană. În ce măsură Republica Moldova va reuși să facă al treilea salt și cel mai principal, depinde de cetățenii săi și de liderii pe care îi aleg. Se mai spune: „Când pierzi, nu pierde și lecția”.
Alegerile din 30 noiembrie 2014 ne vor da un răspuns clar la aceste constatări.
La mulți ani, Republica Moldova!
Sursa: jurnal.md
Valeriu Cerba
Prorector USEM, doctor în drept,
colonel de poliție (r)
cavaler al ordinului „Ștefan cel Mare”
