By ris
De curând m-am întors dintr-o vizită pe care am făcut-o românilor din localitatea Bor, Valea Timocului. Am avut prilejul, grație invitației reprezentanților Direcţiei Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, din cadrul ICR, să mă întâlnesc cu copii și adulți din biserica românească a satului Gorneana, apoi întâlnirea a fost continuată și la biblioteca populară din Bor, cu un public și mai numeros.
Le-am povestit acestora basmul ”Împărat in țară străină”, din volumul ”Basme pentru familia mea”, inițiind un proiect care se numește ”În Valea Timocului limba română se învață prin povești”. Sper ca acest proiect susținut de Editura Zorio și portalul Identitate Românească să aiba o viață lungă.
Cu același prilej am discutat mult cu reprezentanții românilor Serbia de răsărit: cu părintele Boian Alexandrovici, protopop al Protopiatului Dacia Ripensis cu sediul la Negotin, cu Dusan Prvulovic, directorul agenției de presă Timoc Press, cu Zavișa Jurj, președintele Asociației românești Ariadnae Filum, cu dr. Predrag Balasevici, președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia, cu mulți alți membri ai comunitații. Le-am ascultat păsurile, speranțele, nemulțumirea că lucrurile se mișcă prea încet în privința sprijinului pe care îl așteaptă de la țara mamă. I-am auzit vorbind și despre faptul că maghiarii din zonă sunt mult mai bine sprijiniți de Ungaria. Am văzut că la Bor se ridică o mare moschee, deși comunitatea musulmană este slab reprezentattă, iar ei, cei 300.000 de români, trebuie să construiască biserici în ilegalitate, cu autorizații pentru garaje sau cine mai știe ce altceva. Că nu au de 200 de ani școli regulare cu predare în limba română. Că tânăra generație nu mai știe să vorbească în grai și că nu se găsesc soluții ca limba strămoșească să nu dispară după ce se va stinge această generație.
Am fost foarte încărcat de emoție când am putut povesti copiilor basmele mele în biserica din Gorneama și le-am putut oferi copiilor cărțile mele și CD-urile audio. Niciodată nu s-au mai auzit basme românești în aceste biserici construite cu atâta greutate și speranță… De acum înainte se vor mai auzi.
La întoarcerea în țară discutam cu un funcționar care are o poziție importantă (nu de la DPRRP sau de la ICR) și îi povesteam despre aceste probleme. Am întâlnit o reacție care m-a uluit: ”Ce să facem, domnule Crăciun? Noi nu am rezolvat cu problemele pe care le avem cu românii din Harghita și Covasna, care sunt lipsiți de drepturi la ei în țară și avem pretenția să rezolvam nemulțumirile românilor din Serbia?”
Da, domnule, avem această pretenție! Ei trebuie sprijiniți, la fel cum trebuie ajutați și aromânii din Balcani, megleno-românii sau istro-românii, care în curând vor fi o frumoasă amintire. La fel cum trebuie ajutați românii din Ungaria, din Bulgaria (și ei lipsiți de școli românești), din Ucraina sau din diaspora. Nu putem amesteca problemele de acasă cu cele ale comunităților istorice.
Departamentul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, din cadrul ICR trebuie să capete o importanță strategică în perioada care urmează. Ele trebuie sprijinite de toate guvernele, iar bugetele lor trebuie să crească pe măsura problemelor care există. Ca și în problemele de securitate națională și aici trebuie un consens național pe care să îl respecte toate partidele care vin la guvernare. Este nevoie de strategii de lungă durată, de continuitate, de predictibilitate, de flexibilitate și de oameni care să simtă românește atunci când decid pentru românii din comunitați.
Toate trebuie rezolvate și dacă este posibil într-un ritm ceva mai rapid decât cel în care construim autostrăzi. Timpul nu mai are răbdare, ca să îl cităm pe Marin Preda.
