By ris
Prozatorul, poetul, istoricul și folcloristul Cristea Sandu Timoc s-a născut pe 8 septembrie 1916, la Zlocutea (Alexandrovac), în Timoc (Serbia), a absolvit Școala elementară din Alexandrovac, Liceul „Traian” din Turnu-Severin, Școala Normală Târgu Jiu, Școala Normală Craiova, Școala de Ofițeri în Rezervă din Ploiești (1940-1941), Facultatea de Drept a Universității București (1946-1950) și Academia de Înalte Studii Comerciale (1946–1950). A colaborat, încă din tinerețe, la publicații precum „Nădejdea”, „Universul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Curentul”, „Slova”, „Orizont”, „Dacia”, „Ziua”, devenind, în timp, unul dintre cei mai activi militanți pentru păstrarea identității culturale a românilor de pretutindeni.
Cristea Sandu Timoc a lucrat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Ambasada României din Belgrad, trimis de Mareșalul Antonescu, la recomandarea lui Iuliu Maniu. A publicat numeroase volume, printre care „Poezii populare de la românii din Valea Timocului” (Editura Scrisul Românesc, 1943), „Istoria românilor timoceni” (Editura Nădejdea, 1944), „Cântece bătrânești și doine” (ESPLA, 1967), „Casa din Dunăre”, povestiri (Editura Facla, 1974), „Pasărea sufletului”, versuri (Editura Eminescu, 1980), „Tăcerea de piatră”, versuri (Editura Cartea Românească, 1982), „Coroana munților”, povestiri (Editura Ion Creangă, 1983), „Povești populare românești” (Editura Minerva, 1988), „Tragedia românilor de peste hotare” (Editura Astra Română, 1994), „Mărturii de la românii uitați” (Editura Astra Română, 1995), „Vlahii sunt români” (Editura Astra Română, 1997), „Istoria neamului românesc” (Timișoara, 2003).
