By ris
Un rol important în Banat au avut morile în viaţa socio-economică a populaţiei şi există numeroase urme scrise, documente care confirmă prezenţa lor din secolul al XIV-lea. Morile au fost puncte de convergenţă spre care gravită o întreagă reţea de aşezări mai mult sau mai puţin dense. Perioada de vârf (primăvara şi toamna) la măcinat a fost determinată de candenţa muncilor agricole iar pâriașele şi râurile aveau debit maxim. În acest interval, la moară se strângea mulţime de oameni care aşteptau rândul la măcinat, schimbau opini şi se depănau poveşti. Din datele exsistente referitoare la valoarea morilor în Banatul istoric cele mai multe dintre ele erau de dimensiuni modeste, cu o singură roată, construite din lemn şi cu un randament modic. La aceasta a contribuit şi numărul mare de mori exsistente şi în mare parte aparţinând colectivităţilor rurale şi mănăstirilor. Comparând valoarea unei mori cu alte bunuri, se constantă precum preţul era egal cu o bucată de moşie sau cu valoarea a trei-patru cai.
În lipsa unor date precise cu privire la valorea şi veniturile morilor este greu de apreciat importanţa lor economică. Totuşi, documentele oferă elemente cu privire la mărirea continuă a numărului de mori şi conflictele dintre stăpânii lor. Pe această bază se poate totuşi considera, că morile au jucat un rol important în economia feudală, amploarea lor fiind determinată de creşterea populaţiei, dezvoltarea culturii cerealelor şi importanţa pâinii în alimentaţie. Înmulţirea morilor în Banat a fost legat şi de aprovizionarea cu făină a garnizoanelor din numeroasele cetăţi bănăţene. Importanţa morilor în viaţa socială rezultă şi din sumedenia proverbelor, zicalelor şi expresiilor privind acestă instalaţie tehnică-moară. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, informaţile despre mori se înmulţesc şi acoperă în întregime rețeaua hidrografică alcătuită din Bega, Pogăniş, Timiş, Bârzava, Caraş şi Narad, râu azi necunoscut cu acest nume. Documentele atestă şi indică amplasamentul, date referitoare la tipul de moară, numărul roţilor şi uneori valorea lor.
În anul 1364 sunt atestate două mori, una pe râul Caraş cu o roată şi alta pe Bârzava. La trei ani de la prima atestare documentară a localităţi Coştei( 18 noiembrie 1361) este menţionată moara de pe moşia Kuesd, într-un act emis de palatinul Nicolae Kont la congregaţia generală a nobilor din comitatul Caraş, care şi-a început lucrările la 22 iulie 1364 aproape de oraşul Șemlac (Vârşeţ). Cu acest prilej, magistrul Petru, fratele lui Benedict Himfy reclamă că moara de pe moşia Kuesd, a fost năruită şi dârâmată de slujbaşul din Halmos al arhiepiscopului Toma de Calocea (din neamul Chanad) şi de iobagii aceluiaşi sat, iar slujbaşul din satul Kuesd precum şi judele sau cnezul de acolo, au fost grav răniţi de săgeţi.
În toponimia şi tradiţia aşezări Coştei s-au păstrat trei toponime care fac referinţă la moară. Anume, „Moara Mică”, „Moara Burului”, „Moara Călugărească”. Cu siguranţă una din aceste denumiri care s-au păstrat până în prezent, în tradiţie şi amintire detestă „vechea moară” din Coştei, amintită documentar la 1364, odată cu atestarea localităţii.
Moara din Coştei construită în secolul al XIV-lea, reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea comunităţii, care nu mai există, dar ca mărturie a rămas denumirea, locul şi documentele scrise.
Dr. Dorinel Stan
Foto: Mariana Stratulat
