Activități RISNoutăți

Mesajul doamnei Cristina-Lavinia Arnăutu privind evenimentul „Sărbătoarea cireșilor înfloriți”

Dragi români,

 În numele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, doresc să vă felicit pentru organizarea acestui eveniment, un moment frumos de conexiune cu natura și cu comunitatea. 

 Salutăm toți românii participanți la această sărbătoare cu tradiție, care marchează atât înnoirea naturii, cât și bucuria unui nou început, cu noi proiecte.

 După cum bine cunoașteți, comunitățile de români din afara granițelor reprezintă o prioritate strategică a Guvernului României, iar misiunea instituției noastre este de a susține drepturile și interesele românilor de peste hotare. Prin proiectele pe care le derulăm la nivelul Departamentului, ne dorim să sprijinim organizaţiile şi asociaţiile românilor de pretutindeni, în vederea stabilirii unui parteneriat eficient, care să urmărească promovarea identității naționale.

Am lansat în acest an Sesiunea de finanțare nerambursabilă 2025 și vă așteptăm cu propuneri de proiecte dedicate comunității, care să contribuie la întărirea apartenenței noastre culturale, la păstrarea vie a obiceiurilor și tradițiilor.

 Vă asigurăm astfel de întregul nostru sprijin și avem credința că împreună vom reuși să ducem mai departe misiunea nobilă de promovare a patrimoniului național în afara hotarelor.

 Cu cele mai alese gânduri, din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni,

 

Cristina-Lavinia ARNĂUTU, Director cu atribuții de secretar de stat

You may also like

Comments are closed.