Activități RISNoutăți

Limba Română Ne Unește – Omagiul limbii române și unității spirituale la românii din Serbia

În contextul promovării și păstrării identității naționale, Ziua Limbii Române reprezintă pentru comunitatea românească din Serbia, respectiv pentru Asociația de interes obștesc Românii Independenți din Serbia (RIS) un reper cultural și spiritual de primă importanță. În acest spirit, Asociația Românii Independenți din Serbia (RIS), în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț și Centrul Cultural din Vârșeț organizează Ediția a IV-a a manifestării de prestigiu Limba Română Ne Unește.

Evenimentul, programat pentru duminică, 31 august 2025, ora 17:00, la Centrul Millennium din Vârșeț, constituie momentul central al vieții culturale românești din Serbia, reunind pe aceeași scenă copii / tineri, interpreți, poeți, recitatori, ansambluri și invitați din România și Serbia, într-un demers comun de celebrare a limbii române – element fundamental al identității noastre.

Programul culturalartistic și literar va include: Cântece tradiționale și de autor interpretate de artiști consacrați și tineri talentați, recitaluri de poezie clasică și contemporană, momente literare cu tematică identitară, participarea unor invitați speciali din România (Centrul Cultural „Carașul” din Grădinari) și din Timișoara, evoluții artistice susținute de elevi și tineri din majoritatea localităților și școlilor cu predare în limba română din Voivodina.

Evenimentul Limba Română Ne Unește nu este doar un prilej de a recita versuri, de a cânta sau de a admira creația artistică- este un act de continuitate istorică și culturală. În lumina acestei sărbători, noi românii din Serbia, ne afirmăm apartenența la marea familie spurituală românească, păstrând vie flacăra limbii pe care am moștenit-o de la părinți și bunici.

Prin această manifestare, comunitatea românească din Serbia își reafirmă apartenența la spațiul cultural românesc și își întărește legăturile cu patria-mamă, România. Limba română, transmisă prin secole, este celebrată aici nu doar ca instrument de comunicare, ci ca element esențial al continuității istorice, al unității și al identității naționale.

Coordonator artistic: prof. Natalia Stan, care, prin dăruire și profesionalism, a reunit în acest demers un număr impresionant de participanți și colaboratori din Serbia si România.  Evenimentul va beneficia de o acoperire extinsă în mass-media locală și regională, consolidându-și astfel rolul de manifestare culturală reprezentativă pentru românii din Serbia.

Ziua Limbii Române înseamnă totodată și o odă adusă cuvântului străbun, un moment de reflecție asupra valorilor pe care le moștenim și le transmitem generațiilor viitoare. În această zi, românii din Serbia se vor regăsi într-o comuniune a sufletului și a cuvântului, reafirmând că limba ne unește, ne păstrează vii rădăcinile și ne înalță spiritual.

Participarea este liberă. Sunt așteptați numeroși membri ai comunității românești, iubitori de cultură, reprezentanți ai instituțiilor și invitați din întreaga comunitate românească din Serbia, precum si din România, corpul diplomatic românesc din Serbia, reprezentanții instituțiilor, Eposcopiei Daciei Felix  și autoguvernării locale.

Evenimentul si spectacolul Limba Română Ne Unește, Ediția  a -IV- a, este un prilej de a reafirma că limba română nu este doar un mijloc de comunicare, ci un simbol al demnității noastre naționale.

Vă așteptăm cu drag duminică, 31 augusta să ne reunim în jurul valorii fundamentale a identității noastre – Limba Română – si să celebrăm împreună patrimoniul cultural care ne definește – LIMBA ROMÂNĂ NE UNEȘTE.

 

Biroul de presă

Românii Independenți din Serbia

You may also like

Comments are closed.