By ris
Zile cu soare si caldura sufleteasca, la începutul iernii anului 2014: un doinitor cu har din harul ancestral, nesecabil, al folclorului românesc, Lazar Novac, din Banatul sârbesc îsi lanseaza în România cântecele sale. Hotarul, sub acest semn, e pragul trecut din Banatul sârbesc în România de catre doina pe care doar nemuritoarea voce a lui Achim Nica o intona si o cânta cândva „ca pe o rugaciune”, cum spune maestrul Benone Sinulescu!
Nu orice delimitare statala e o frontiera între oameni! Cu atât mai putin, pentru artistul român Lazar Novac, nascut pe 15 noiembrie 1955, la Iablanca, sat la un pas de cinci kilometri de România. Ca o pasare cu o aripa într-o tara si cealalta aripa în alta tara, românii de la Iablanca, purtând în leaganul sufletului odorul doinei românesti, scurteaza timpul pâna în veacurile fara frontiera de acum, iar doinele lor sunt un protest împotriva uitarii. Numai cinci kilometri sunt între satul Iablanca si frontiera cu România, dar pentru locuitorii dintr-o parte si din cealalta parte, vazduhul reprezinta extensiv spatiul etno-folcloric românesc banatean, nu marginile lui care încep din ce în ce mai conturate, de dincolo de satele dimprejurul Vârsetului, oras sârbesc aflat la zece kilometri de Iablanca.
Spiritul românesc în locurile natale ale lui Lazar Novac se desfasoara fara fixism ancadramental în stilul banatean, fiind de fapt o panoramare melodica a toata România folclorica, pentru ca în cântecele sale, artistul re-creeaza existenta practica si idealul, materialul divizibil si infinitul spiritual, omul si natura, viata si nefiinta românilor din toate zonele etno-folclorice românesti, largite pâna în Banatul sârbesc. De aceea, la Iablanca si în toate satele cu populatie de origine româneasca din jur, cântecul românesc este în casa lui.
Spre cunoasterea mai îdeaproape a artistului Lazar Novac, ginerele sau Ionel Ivascu i-a facut o descriere dupa care se alcatuieste portretul de fata, oglindit întrucâtva cu mândrie în spusele fara aparente lacunare ale cuvîntului românesc ci, dimpotriva, foarte bogate în vocabular si expresie. Parintii artistului banatean din Serbia, Gheorghe si Domnica erau tarani nici prea înstariti, nici prea saraci, dar harnici si fericiti pentru ca aveau trei urmasi sanatosi si cuminti pe cât puteau fi de cuminti, asa isteti, voiosi, nestiutori ai grijilor, cum erau: Gheorghe, Lazar, Marta. Pe lânga joaca si libertate, însa, ei trebuia sa si îngrijeasca animalele, sa faca lucrari în câmp si la vie. Joaca, lucrul, cântul, învatatul, acestea sunt cele ce au leganat junetea copiilor lui Gheorghe si ai Domnicai Novac din Banatul sârbesc!
La scoala, ei erau laudati de învatatori. Scoala aceea era cu predare în limba româna si învatau la ea si copii din satele învecinate, pur românesti, Salcita si Mesiciti. La serbarile scolare, Lazar era un solist uimitor pentru toti, înca de pe atunci. Facea parte dintr-un ansamblu scolar cu dansatori, solisti vocali si orchestra-taraf. Talentul sau avea întrucâtva sursa reflexa a familiei, pentru ca sora sa cânta placut, tatal sau, solist si el al corului din sat, de asemenea, iar strabunicul, Lazar, fusese cantor la biserica româneasca din sat. Toti dintre ei nu aveau voci câtusi de putin irelevante pentru cântecul popular traditional românesc. Lazar, însa, avea un talent aparte, sporit de mai multa râvna si înclinatie în nealegerea tintelor false ale cântecelor ieftine, comerciale, ci lucrând la fiecare, culegând pe cele valoroase melodic si folcloric. Scoala elementara a terminat-o ca elev eminent, dar tatal sau l-a oprit acasa, spre a pazi glia stramoseasca, traditiile si datinile românesti. Pe când, fratele mai mare si sora au continuat liceul la Vârset, iar apoi, facultatea.
Înradacinat trupeste si sufleteste la Iablanca, Lazar a înteles ca niciodata apa nu se revarsa la deal si pentru aceasta a urmat cursul apei destinului sau de fiu al satului, fara a se porni împotriva curentului. S-a casatorit pretimpuriu, la 18 ani, cu Firuta Putnic, fata din sat si a dat cu ea viata copiilor, caci în familiile satesti, casa fara copii e hruba pustiului. În 1974 li s-a nascut fiica Domnita, apoi, în 1977 a venit pe lume Gabriela. Odata cu soarele, însa, a trecut pragul casei lor si umbra supararii! Si-a pierdut în acelasi an tatal, pentru care fapt, glasul sau a tacut un timp. Dar cântecul nu-si paraseste melozii daruiti sa gradinareasca florile lui, cu lucrul spiritului. În 1979, producatorul de emisiuni radio-televizate din Novi-Sad, în cautare de tinere talente, a întâlnit-o pe Marta, sora lui Lazar, care studia la Novi-Sad si înregistrase si ea câteva piese muzicale, la radio. Prilej înlesnitor de a-l face cunoscut pe fratele ei, Lazar! Spiritele alese, ca si comorile ascunse tind sa-si reverse stralucirea la suprafata, întotdeauna, oricât de târziu. A venit, asadar timpul înregistrarilor radio, pentru Lazar Novac. Primele doine interpretate de el au plecat de la Novi-Sad în eter, pe calea undelor, dupa care, în decursul a cinci, sase ani, alte cincizeci de doine au fost transmise la radio. Lazar Novac s-a facut cunoscut si admirat în tot Banatul sârbesc. Apoi, din 1980, glasul sau a început sa-si fructifice caldura alinatoare, frumusetea melodica, emotia mesajului, la nunti si alte petreceri, acompaniat si reverberat de orchestra condusa de Nicolae Ciura si Vasa Trocea. În Banatul sârbesc, nuntile tin trei, patru, cinci zile. În aceasta cadenta, Lazar Novac a tinut piept istovirilor, timp de treizeci de ani. Au venit si s-au schimbat în Serbia de lânga frontiera României cântareti din ce în ce mai tineri, dar Lazar Novac a ramas neschimbat.
Românii din aceasta parte de tara sârbeasca au plecat înca din anii 1960-1970 si s-au stabilit în toate laturile lumii. În locurile în care s-au adunat mai multi, s-au înfiintat cluburi în care s-a aprins scânteia vietii culturale românesti. Astfel, în New York a prins viata clubul „Banatul”, la care erau invitati la sarbatorile de iarna, românii de acasa, alaturi de cei din strainatate. În astfel de ocazii a fost invitat si artistul Lazar Novac sa cânte la New York, în Detroit, în Suedia, în Canada… În timp ce acasa, în Banatul sârbesc era omniprezent în spectacole, alaturi în dese rânduri si de artisti din Banatul românesc, printre care: Nicoleta si Andreea Voica, Petrica Moise, Ramona si Petrica Nita, Liliana Laichici, Luminita Jucu-Pascu. Zorica Savu… În anul 1994 a înregistrat o caseta cu saisprezece piese, pentru ca în 2004 sa scoata un CD cu romante si cântece vechi si culese din zona de codru, asa cum sunt denumite satele din jurul Vârsetului.
Dar, prin 2010, artistul Lazar Novac a reflectat atent si obiectiv la obscurizarea ideii de muzica în spatiul folcloric, intensificat de managementul muzical, întru pierderea valorii si consolidarea obscuritatii. Culorile si ritmurile muzicale comerciale patrunsesera în muzica aceasta si a trebuit sa cumpaneasca mult daca este sau nu mai este rostul sau sa continuie în acest peisaj al culturii muzicale investite cu prea-plinul scenei. A decis sa predea elanul sau artistilor mai tineri. Însa, fiind invitat la Timisoara, în emisiunea tv „50+”, moderata de actorul Ion Besoiu afla ca pentru unii, mai târziu poate fi niciodata daca îsi iroseste sansele. Îl cunosteau iubitorii muzicii folclorice românesti din lume si nu-l cunoaste România.
Cum cerul cadelniteaza nu doar cu pietre de gheata, ci si cu scântei de soare, în satul Iablanca, într-o zi s-a oprit din drum interpretul Benone Sinulescu! Pentru Lazar Novac aceasta avea sa însemne ochiul ferestrei catre lumea muzicala folclorica româneasca. Doinele lui, piese de argintarie si broderie muzicala, de mare rafinament stilistic si melodic erau cunoscute de artistul Benone Sinulescu si de aceea venise maestrul Benone Sinulescu la Iablanca. Voia sa le asculte de aproape, de lânga inima care le încalzea si le prefigura în aripi spirituale spre antablamentul catapetesmei constiintei pure si veritabile a folclorului.
Cuvântul artistului Benone Sinulescu a fost pentru Lazar Novac lucrarea resadirii unei noi aspiratii catre scene si studiourile de radio si televiziune din România. Încrederea pe care i-a inspirat-o maestrul Benone Sinulescu lui Lazar Novac a spulberat pentru prima oara si definitiv hotarul cu România. Este de netagaduit ca pentru România, artistul serb a fost descoperit de catre unul si acelasi artist caruia Naidin sau Emilia Dorobantu, dar si unii interpreti apropiati generatiei sale si ajunsi azi celebri, îi datoreaza mult: Benone Sinulescu. Într-o lume vasta si eterogena a artistilor, în care, de multe ori cei mici lucreaza sa surpe pe cei mari, iar unii dintre cei mari, nu neaparat cu sensul de seniori înaintati în zile ci cu întelesul de maestri, nu se încarca de griji pentru altii, maestrul Benone Sinulescu este descoperitor de talente, printre care, al lui Lazar Novac, întâiul, dupa Naidin, pe care îl atrage în lumina rampei muzicii României. A întrevazut în Naidin un talent inestimabil si nu s-a înselat, a descoperit acelasi talent în Lazar Novac si nu se va însela. Daca se va însela chiar si acest titanic maestru, ne aflam pe o corabie în tangaj, furata de valuri. Dar nu se poate întâmpla aceasta.
Maestrul Benone Sinulescu nu e val, e tarm! A întrevazut în doinele cântate de Lazar Novac, glasul duhului folclorului românesc banatean, în primul rând, dar nu numai. A simtit si apreciat glasul catifelat al doinitorului din Banatul sârbesc, nazuitor de acum încolo, a-l ajunge în înaltimea valorii pe doinitorul cel pâna azi nepereche, Achim Nica, a simtit vibratia armonica, dantelaria glasului artistului si a apeciat deopotriva ca omul Lazar Novac este de o simplitate si o modestie comportamentala necrezuta. Maestrul Benone Sinulescu, de aceea a trecut hotarul la Iablanca: a întrevazut în cântaretul Lazar Novac pe cel mai stralucit doinitor român din Serbia si alaturi de Achim Nica, din România. I-a apreciat glasul clar, acuratetea ce-o întrece pe cea din glasul doinitorului Achim Nica, într-o privinta fiind aproape, daca nu lipit de harul acestuia.
Sub semnul luminos al destinului, întâlnirea dintre artistul Lazar Novac si maestrul Benone Sinulescu este întâlnirea soarelui cu oglinda. Avea nevoie cântaretul din Serbia de un mentor care sa îi arate drumul! Sansa, nicidecum ivita din întâmplare, deoarece între cei doi artisti, Lazar Novac si Benone Sinulescu exista deja o atractie, prin aceea ca banateanul de la Iablanca îi cânta cu iubire si desavârsire artistica melodiile maestrului de la Siriu! Într-o cursivitate a legiilor concordantei, azi, maestrul Benone Sinulescu îi întoarce admiratia, sprijinindu-l sa se lanseze în România. L-a însotit si l-a recomandat la Casa de discuri „Euro Star”, „predându-l” producatorului caruia folclorul românesc de mâine are a-i cinsti o prolifica si selectiva comoara de înregistrari muzical-folclorice, Paul Stânga. Apreciat de la prima auditie de catre acest producator cu fin, experimentat si zelos spirit de depistare si cumpanire a talentului, interpretul Lazar Novac a înregistrat la „Euro Star” un disc în care doina e intonata „ca o rugaciune”, neîndoielnic, daca asa spune Benone Sinulescu!
Urmeaza, fireste, lansarea discului, urmeaza, de asemenea, prezente ale artistului Lazar Novac pe micile ecrane ale televiziunilor, la radio, pe scenele din România.
Frumoasa si pretioasa descoperire a maestrului Benone Sinulescu si o tot pe atât de spectaculara aparitie în galaxia stelelor folclorului românesc a unui doinitor, nu al doilea, nici primul, ci poate acelasi ca Achim Nica!
