Activități RISNoutăți

Festivalul Copiilor/Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu” – 2024, la Sân-Mihai

Festivalul Copiilor /Primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu, Ediția a III-a, Sân Mihai 2024, este un eveniment de excepție, o amplă manifestare, un regal de muzică, obiceiuri și poezie la românii din Serbia, dedicat anotimpului renașterii, reînvierii și speranțelor îndrăznețe – primăverii și poetului nepereche Mihai Eminescu.

O formă inedită de educație prin muzică, artă, poezie, datini străbune, folclor și teatru. Grandioasa manifestare anuală și  tradițională a spiritului românesc din Serbia este sprijinită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, respectiv de instituțiile instituționale românești din Serbia. Sunt așteptați peste 500 de elevi /tineri din aproape toate școlile în care procesul educativ-instructiv se desfășoară în limba română la nivel primar, gimnazial și liceal în Voivodina, respectiv Valea Timocului și oaspeți din România. Festivalul Copiilor/ Primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu vine să confirme că primăvara românească – primăvara copiilor are ceva deosebit, sfânt și înălțător.  În cadrul evenimentului vor fi organizate manifestări adiacente, vernisaje de expoziții de artă, pictură și flori. De asemenea va fi prezentată o gamă largă de aranjamente florale, obiecte decorative, decorațiuni tradiționale românești. Festivalul Copiilor/Primăverii are patru etape:

  1. Balul Primăverii la Românii din Serbia ( sâmbătă, 30 martie 2024, Brown Club din Vârșeț)
  2. Festivalul Copiilor /Primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu, Ediția a III- a (duminică, 21 aprilie 2024 – Sân Mihai)
  3. Decernarea festivă a premiilor Festivalului ( luna mai, la Sân Mihai)
  4. Impresii, gânduri, cugetări pe marginea spectacolului ( luna mai)

Toți participanții, coordonatorii primesc diplome de participare,  cărți, iar jurizarea va fi făcută de către o comisie internațională formată din specialiști, oameni de cultură în baza unui punctaj pentru fiecare secțiune și categorie. Se acordă numeroase premii, trofee,  mențiuni și premii speciale la toate secțiunile și categoriile. Având în vedere cele menționate și subliniate, Asociația de interes obştesc Românii Independenți din Serbia (RIS) a înaintat cererea de acordare a înaltului patronaj al Președintelui României, Klaus Werner Johannis pentru Festivalul Copiilor /Primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu, Ediția a III–a, care se organizează la Sân Mihai, deoarece Festivalul Copiilor/Primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu este cel mai important eveniment românesc cultural, muzical și literar de prestigiu în R. Serbia.

Vă invitam la un spectacol de gală al copiilor și culorilor în ritmul copilăriei, tinereții, al iubirii de limba românească cu spirit și acorduri  Eminesciene  –  vă invitam să participați la Festivalul Copiilor /Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”,  Ediția a III-a, care se desfășoară, duminică, 21 aprilie 2024, la Sân Mihai.

Coordonator eveniment:

Prof. Natalia Stan

 

INVITAȚIE  – REGULAMENT

FESTIVALUL COPIILOR / PRIMĂVERII

DOR DE PRIMĂVARĂ, DOR DE EMINESCU

Sân Mihai 2024, Ediția a III -a, Duminică, 21 aprilie , ora 15:00

  1. Festivalul Primăverii Dor de primăvară, dor de Eminescu, ediția a III –a, Sân Mihai 2024 este organizat de Asociația Românii Independenți din Serbia (RIS) în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț, Comunitatea Locală Sân Mihai și Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia (CNMNRS). Festivalul se desfășoară duminică, 21 aprilie 2024, în sala Căminului Cultural din Sân Mihai, cu începutul la ora 15: 00.
  2. Festivalul are obiectivul susținerea, descoperirea și promovarea elevilor și tinerilor talentați cu aptitudini în domeniul cultural, muzical, literar – artistic și folcloric, având ca izvor de inspirație primăvara și opera poetului nostru național Mihai Eminescu. Festivalul Copiilor Dor de primăvară, dor de Eminescu – Sân Mihai 2024, își propune să promoveze muzica, folclorul, tradițiile românești,poezia eminesciană și să atragă elevii de la cele mai mici vârste în cunoașterea și conservarea valorilor românești perene.
  3. La Festival pot participa școlile cu predare în limba română din R. Serbia, societățile și căminile culturale, respectiv copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 5 – 18 ani.
  4. Înscrierile se fac în baza completării fișei de participare până la data de 15 aprilie 2024, la adresa de email: [email protected], [email protected] Informații suplimentare la tel. 0644902249 sau 0641195384
  5. Tematica Festivalului Dor de primăvară, dor de Eminescu este primăvara și poezia eminesciană.
  6. Festivalul este structurat în 4 secțiuni și 3 categorii:
  7. Tradiții/obiceiuri/dramatizări (categoria I – IV, V –VIII și liceu)
  8. Poezie (categoria I –IV,V – VIII și liceu)

III. Soliști vocali (categoria I –IV, V – VIII și liceu)

  1. Grup vocal/cor (categoria I –IV, V – VIII și liceu)
  2. La fiecare secțiune și categorie (I-IV, V-VIII, și liceu -ciclu școlar) pot participa 2 elevi cu o poezie sau un cântec, grupul vocal/cor cu două piese muzicale, iar secțiunea tradiții/obiceiuri/dramatizări, prezentarea este de maxim 15 minute.
  3. Se va acorda trofeul Festivalului Dor de primăvară, dor de Eminescu și premiul I, II, III, mențiuni și premii speciale pentru ciclu școlar I – IV, V – VIII și liceu pentru toate cele 4 secțiuni (tradiții /obiceiuri /dramatizări, poezie, soliști vocali și grup vocal/cor). Pentru trofeul Festivalului Primăverii 2024, pot intra în competiție doar școlile care se înscriu la toate cele 4 secțiuni. Toți participanții, coordonatorii vor primi diplome de participare.
  4. Jurizarea și stabilirea câștigătorilor va fi făcută de către o comisie internațională formată din specialiști, în baza unui punctaj pentru fiecare secțiune și categorie.

FIȘĂ DE PARTICIPARE LA FESTIVALUL COPIILOR ȘI PRIMĂVERII

DOR DE PRIMĂVARĂ, DOR DE EMINESCU, 21 aprilie 2024, ora 15:00, sala Căminului Cultural din Sân Mihai

 Școala/ SCA __________________________________________

Localitatea _____________________________________________

Coordonator/director _________________________________

Date de contact (tel) __________________________________

 

SECȚIUNILE FESTIVALULUI

Clasa I- IV

  1. TRADIȚII /OBICEIURI/ DRAMATIZĂRI

Titlul __________________________________________________

Durata                  min.

Nr. participanților _________________

Coordonator: _____________________

Clasa V- VIII sau liceu

Titlul __________________________________________________

Durata                              min.

 Nr. participanților

Coordonator: ___________________________

 

  1. SOLIȘTI VOCALI (cântece de primăvară /romanțe eminesciene)

Clasa  I – IV

Numele și prenumele _____________________________________

Cântecul __________________________________________________

Clasa ___________

Numele și prenumele ________________________________________

Cântecul ______________________________________________________

Clasa ____________________

 

Clasa V – VIII sau liceu

Numele și prenumele ________________________________________

Cântecul ______________________________________________________

Clasa ________________

Numele și prenumele _______________________________________

Cântecul _____________________________________________________

Clasa __________________

 

POEZIE (Clasa I –IV)

Numele și Prenumele _______________________________________

Clasa  _____________________

Titlul poeziei _________________________________________________

Autor _________________________

Învӑţӑtor ____________________________

 

  1. Numele și prenumele _________________________________

Clasa __________________

Titlul poeziei _______________________________________________

Autor  __________________________________________

Învӑţӑtor ______________________________________________

 

Clasa V – VIII sau liceu

  1. Numele și Prenumele __________________________________

Clasa __________________

Titlul poeziei ____________________________________

Autor  ______________________________________________

Profesor __________________________________________

 

  1. Numele și prenumele __________________________________________

Clasa ______________________

Titlul poeziei ________________________________________________________

Autor ______________________________________________

Profesor ___________________________________________

  1. GRUP VOCAL / COR

Clasa I – IV

Cântecul

  1. ______________________________________________________

2. _______________________________________________________

Nr. elevilor _________

Profesor _________________

Clasa V – VIII sau liceu

  1. ____________________________________________________

2. ______________________________________________________

Nr. elevilor ____________________________________

Profesor _________________________________________

 

Fișa de participare va fi expediată până la data de 15 aprilie 2024 la adresa de e-mail:                               [email protected] sau                                           [email protected]

Telefon informații: 064-1195384  sau 064-4902249

Vă așteptăm cu drag la primăvara copiilor!

You may also like

Comments are closed.