Primăria municipiului Mangalia în colaborare cu Standard Vision, Arena Events și Fundația ProFamilia organizează în perioada 24-27 august Festivalul Callatis Mangalia transmite Romanian Global News.
În prima zi de festival, respectiv 24 august, se va desfășura concursul Miss Diaspora 2012 și vor avea loc mai multe microrecitaluri ale unor formații sau interpreți de toate genurile, precum Felicia Filip, Ro-mania, Ioana Bărbuliceanu, DJ Sava&Andreea, Raluka, DJ Rynno&Sylvia, seara urmând să se încheie cu un recital Iris.
În zilele de 25 și 26 august, pe scena Festivalului Callatis vor urca nume celebre precum Proconsul, Connect-R, Andreea Bălan, Keo, Alexandra Ungureanu. Ultima zi de festival va fi dedicată folclorului românesc, cu participarea unor artiști cunoscuți ai genului, câștigători ai unor concursuri naționale de muzică populară. Prezentatorii Festivalului vor fi Ricky Dandel, Cătălin Măruță și Florentina Satmari.
Programul fiecărei seri de festival va începe la orele 20.00, evenimentul urmând să se desfășoare, conform tradiției, pe scena plutitoare din Portul Turistic Mangalia.
Evenimentul este susținut financiar exclusiv cu sprijinul unor parteneri, printre care Daewoo Mangalia Heavy Industries, Lidl, Hotel Paradiso.
Reprezentanta românilor din Serbia anul acesta este Marina Valeria Jurca. S-a născut la Vârșet într-o familie de români sufletiști care au luptat și luptă pentru a păstra folclorul românesc în Banatul Sârbesc. În urmă cu doi ani s-a alăturat tatălui ei Drăgălin care este coregraf, instruind o mică trupă de dansatori. Își dorește foarte mult să devină medic, dar este sigură că va continua să și promoveze obiceiurile, graiul și portul românesc. Este interpretă de folclor românesc, cântă și la clarinet. Îi plac zborul cu parapanta și înotul.
Mai multe informații: http://www.missdiaspora.ro