Fanfara din Coștei (1)

Prima fotografie a fanfarei din Coștei, 1913

Înfiinţarea şi prima apariţie publică

Muzica instrumentală a bănăţenilor s-a dezvoltat în concordanţă cu instrumentele prin intermediul cărora interpreţii îşi exprimau creaţiile artistice. În secolul XIX un rol predominant în viaţa muzicală îl deţineau tarafurile lăutăreşti, dar sub influenţa fanfarelor militare la începutul secolului XX apare o nouă formă de manifestare artistică – fanfara sătească. Pornind în această ordine de idei, la Coştei, în anul 1910, a fost înfiinţată prima fanfară românească din Banatul Sârbesc.
Coşteiul a fost un al doilea focar de unde s-a răspândit cultura muzicală populară în Banat, după Chizătău, care era mai vechi şi cu mai multe realizări de acest fel. Atât cadrul natural, cât şi firea coşteienilor, îi predispuneau spre cântec. Pornind de la Iosif Micu care a înfiinţat fanfare la Straja, Deliblata, Iam, Denta (1928), Sculia (1930), Gherman (1932 – 34) şi coruri la Straja, Şoşdea, Doloave, Râtişor, Deliblata, Banloc, Jamul Mare, fiul acestuia Romulus Micu, care a înfiinţat fanfara la Mărghita, Pantelie Drăghici pe cele din Alibunar, Vlaicovăţ, Omoliţa, Lazăr Maistoru, fanfara din Jamul Mic, Mihail Fera pe cea din Iablanca, şi până la Ion Rotariu-Cordân.
Vă supunem atenţiei perioada cuprinsă între anii 1910 – 1914, atunci când la Coştei a fost înfiinţată prima fanfară, dar a cărei activitate a fost întreruptă odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Anume, conform datelor furnizate de către Ion Rotariu, în anul 1909, la Coştei, a decedat un om bogat. Şi deoarece în sat nu a existat fanfară, la înmormântare a fost invitată  (pentru prima dată), fanfara din Vrani. Oamenii din sat, în frunte cu intelectualii, precum erau Bizerea, preotul Avram Corcea şi alţii, s-au adunat la sediul Reuniunii... Erau mai multe şedinţe pe atunci, pentru depunerea pietrei fundamentale, spre a se construi prima Casa Culturală sătească, sau naţională cum i s-a zis pe vremurile acelea, din Banat, la care  lucrările au început  în primăvara anului 1911.  Şi deci, aceşti oameni, s-au înţeles să înfiinţeze fanfară, dar nu erau bani. Atunci, trei oameni din sat printre care Ilie Drăghici, tatăl fostului dirijor Pantelie Drăghici, străbunicul lui Cordân, Gheorghe Radovan şi Ion Almăjan, a lui Tasu din Cureche, s-au dus, împreună cu preotul Avram Corcea, care era directorul băncii româneşti „Luceafărul” din Vârşeţ. Ei şi-au „arendat” averile şi au scos 800 de coroane (bani ungureşti de pe vremurile Austro–Ungariei), l-au luat pe Iosif Micu şi au mers la fabrica de instrumente „Braun Antal” din Timişoara. Reîntorşi acasă cu instrumentele, Iosif Micu s-a pus pe treabă şi a început să facă fanfară. Au început pe timp de iarnă, iar până-n primăvară de Paşti au zis deja câteva hore, axioane, una de doi.  Atunci, ăştia trei oameni, au îngrădit cu sârmă în faţa bisericii şi au făcut trei uşi ca să intre lumea. A fost interzis să stai dincolo de sârmă.  Erai obligat, dacă ai venit la joc să plăteşti jumătate de coroană. Lumea a venit într-un număr mare, fiindcă le era interesant. Până atunci horele au fost organizate de tarafuri. În sat au fost patru tarafuri, care s-au desfiinţat când a fost înfiinţată fanfara. În decurs de un an au adunat 800 de coroane şi au achitat instrumentele. Fanfara era înfiinţată în cadrul Reuniunii de citire şi cântări. Aşa îi era sigiliu, însă după înfiinţare l-au schimbat şi s-a numit Reuniunea de Citire, Cântări şi Muzică.

Fanfara participând la o nuntă

 
În decursul anului viitor, corul şi fanfara nou înfiinţată întâmpină în gară la Jasenovo corul „Doina” din Turnu Severin, sub conducerea compozitorului – dirijor Paulian. A fost aceasta prima ieşire a lor, la Jasenovo.
În vara anului 1913 a avut loc Aero-mitingul la Vârşeţ. A venit Aurel Vlaicu de la Orăşdie. A fost o adevărată paradă românească în timpul Austro–Ungariei.  Cine au fost organizatorii?! Coşteienii, bineînţeles! Preotul Avram Corcea, cu avocaţii şi conducerea românilor din Vârşeţ. Cine a cântat la acest miting Aero-nautic?! Iarăşi fanfara din Coştei.  Există o întâmplare hazlie din timpurile acelea, dar în fond este o poveste adevărată. Popa Corcea i-a poruncit unuia dintre fanfariştii săi să nu permită nimănui să se apropie de „aeroplan”, căci pe-atunci nu i-au zis avion, până nu vine el, cu mai marii oraşului, care erau la o masă comună în hotelul „Baroş”. Între timp şi-a făcut prezenţa Aurel Vlaicu şi a pornit spre avion. Fanfaristul căruia îi încredinţase preotul avionul, s-a repezit la el cu „boata”, căci nu aveau puşti, sau pistoale şi i-a zis: „Stai!”. „Nu domnule, căci eu sunt Aurel Vlaicu”, i-a răspuns acesta, la care fanfaristul nostru a adăugat: „Poţi să fi tu Vlaicu de o mie de ori, până nu vine popa Corcea, de aeroplan nu te apropii”. Atunci, Vlaicu s-a întors înapoi şi a întrebat: „Vă rog, unde-i părintele Avram Corcea, căci nu-mi dau voie în avion?”
– va urma –
Mariana Stratulat