By 
În secolul XIX, lupta pentru identitate națională și independența reprezenta un obiectiv și un factor de coeziune pentru toată elita politică și culturală. La începutul secolului XX, unitatea tuturor provinciilor românești a fost dezideratul și pilonul făuririi României din 1918. În ce credem astăzi și cum definim patriotismul? – se întreabă Eugen Tomac.
Este firesc ca un popor sa fie sensibil la trecutul sau si sa abordeze prezentul uneori dintr-un unghi retrospectiv, cu nostalgia implicit stimulata de glorioasele sale momente nationale. La fel de firesc este sa acordam respect si recunostinta traditiei si nobletei figurilor din trecut.
Cu toate acestea, cred ca este insa important sa ne intrebam in ce masura patriotismul zilelor noastre este o baza valorica pentru o constructie comuna si in ce masura este doar un exercitiu de retorica locala, electorala, oportuna etc. Care este diferenta dintre patriotismul creator si falsul patriotism?
Patriotismul creator ar putea fi definit drept un atasement fata de propria identitate lingvistica, culturala, istorica, valorica. In sens dinamic, acest atasament creeaza spatii de actiune pentru prezervarea, promovarea, dezvoltarea si chiar exportul de identitate.
Falsul patriotism este pur si simplu un bun inlocuitor de viziune in discursul politic. Il regasim adesea in formule standard care, prin repetare, au devenit goale din punct de vedere simbolic. Este adevarat ca, in majoritatea timpului, patriotismul ca trend discursiv, de tip „mandru sa fiu roman”, deviaza atentia, fie de la greselile prezentului, fie de la absenta unui program concret pentru viitor.
Patriotismul nu trebuie insa confundat cu un nationalism de parada. Traversam o criza identitara profunda, nu mai avem rabdare si nici interes in a ne promova valorile; totul pentru un consum excesiv de incultura, usor de vandut si cu profit imediat.
Un exemplu clar este identitatea lingvistica. Francezii, prin Organizatia Internationala a Francofoniei, asigura promovarea limbii franceze in 77 state, iar nemtii investesc zeci de milioane de euro pentru ca descendentii din familiile vorbitoare de germana sa-si pastreze limba materna.
Noi avem in jurul Romaniei peste 5 milioane de vorbitori ai limbii romane si ai dialectelelor limbii romane, insa statul roman nu se ocupa de protejarea identitatii acestor conationali. Nu avem ICR in Ucraina, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania sau Croatia, state unde se vorbeste o limba romana mutilata prin asimilare.
Oare in perioada interbelica aveam mai multi bani in bugetul Romaniei astfel incat am reusit in acea perioada sa avem scoli finantate de statul roman in toate aceste tari?
Avem mii de profesori de limba romana in statele vecine, iar nimeni nu le ofera un suport real. Acestia n-au mai vizitat Romania de ani buni la un stagiu de perfectionare, pentru ca premisa elitei politice din Romania de azi pare a fi ca promovarea limbii nu aduce profit si nici voturi.
Cultura romana este impinsa spre uitare, dispretuim placerea lecturii, insa suntem niste consumatori comozi de telenovele politice, expuse dramatic la televizor. Statul de azi este un Stat-spectacol, in care victoria apartine celui ce vinde cele mai frumoase iluzii.
Avem o societate divizata si confuza tocmai pentru ca elitele ei promoveaza o ruptura intre forma si fond, intre ceea ce promovam si ceea ce suntem. Patriotismul a fost promovat atat de mult timp ca un exercitiu de retorica, incat acum ne este frica sa-l expunem si sa il asumam in mod autentic pentru a nu fi acuzati de ipocrizie.
Cum privim noi ce se intampla in imediata vecinatate? Cum abordam noi ca societate elementele de aparare nationala? Sunt oare cetatenii Romaniei motivati astazi sa lupte din patriotism in caz de pericol? Avem oare suficient curaj sa dezbatem aceasta tema? Cine este responsabil in statul roman de educarea populatiei in spiritul apararii a ceea ce ne apartine?
Cui ii este frica totusi de cuvantul patriotism, cine l-a alungat din noi, cum am ramas noi fara idealuri si de ce nu mai suntem atat de atasati de ideea de consens si unitate in actiune?
Raspunsul e simplu: falsii patrioti sunt cei care au demolat tot ceea ce inseamna spirit si ideal. Acest falsi patrioti se regasesc, din abundenta, in clasa politica actuala. Oameni care in ultimii 25 de ani au avut o singura grija, anume alipirea de partide pentru prosperitate personala, privilegii, facilitati, pensii si salarii speciale. Oameni care au fost in stare sa sugrume democratia prin organizare de mineriade, lovituri de palat si campanii penibile de izolare cu buna stiinta a tarii.
Politicienii tranzitiei sunt cei care au ascuns sub covor patriotismul si au scos la schimb o copie palida a lui, generatoare de discursuri, nu de actiune.
Acesti politiceni vin si pleaca. Romania trebuie, insa, ridicata acolo unde ii este locul, in randul celorlalte natiuni europene, iar acest deziderat poate fi realizat nu prin patriotismul trecutului, ci prin cel al Romaniei de azi si de maine.
Eugen Tomac este un politician, istoric si jurnalist roman, deputat in Parlamentul Romaniei din anul 2012 si actualmente presedintele Partidului Miscarea Populara.
rgnpress.ro
