Corul Reuniunii de Citire, Cântări și muzică din Iablanca, înființat în 1896

Corul mixt al Tineretului SC “Frăție și unitate” din Iablanca

Iablanca, localitate ce se găsește spre sud-est de Vârșeț, între dealuri, lângă pârâul Guzaina, este întemeiată în anul 1370, sub denumirea de Iabolnoc, iar mai târziu îi revine numele de Almád, Iabuca – Mărul și Iablanca, a rezistat tuturor năvălitorilor, până ce și ocupației turcești.

Conform unei lucrări istorice semnate de Andreja Vasić, primarul orașului Vârșeț, printre altele se spune că locuitorii actuali ai Iablancăi ar fi, în marea majoritate, de origine din Vârșeț. Turcii făceau incursiuni dese în Banat, treceau Dunărea și tot ce vedeau în cale jefuiau, omorau, violau și incendiau localitățile pe unde treceau, iar românii și sârbii se retrăgeau în dealurile Vârșețului, la așa-numita „Prevale” prin păduri enorme. După retragerea trupelor turcești, o parte din români și sârbi s-au stabilit pe locul unde se găsește Iablanca astăzi. Ulterior, pe timpul stăpânirii turcești, din porunca unui bimbaș (colonel) turcesc, care a trimis 20 de familii românești din Vărădia cu vătaful lor Truia (probabil de la numele Traian) părăsește Vărădia, stabilindu-se la Iabuca, actuala Iablanca. Se mai spune că pe teritoriul satului creștea un măr enorm, după care satul și-a primit denumirea, de Mărul. Așezându-se aici și sârbi, aceștia i-au zis „Iabuca”, ceea ce înseamnă tot „Mărul”.
În anul 1716 Iabuca este alipită districtului Vârșeț din cadrul Banatului timișorean. Serviciul divin îl făceau călugării de la mănăstirea din Mesici. În anul 1774, iebucenii primesc o biserică din lemn de la Vărădia. Tot în acest an se înființează parohia în Iabuca. În anul 1854, satul are 1374 locuitori, care cultivă 3426 jugăre de pământ și se ocupă cu viticultura și zootehnia. În anul 1869 a avut 1445 locuitori iar în anul 1880 – 1499 (cei mai mulți locuitori pe care i-a avut satul) și în anul 1890 – 1190 locuitori. În acest an filoxera, care a nimicit toate viile, și din acest motiv mulți săteni părăsesc localitatea, stabilindu-se în Vârșeț, Reșița și Anina.
În baza recensământului din anul 1921 (după primul război mondial), la Iablanca trăiau 330 locuitori de naționalitate sârbă, 733 români, 9 germani, 6 maghiari, în total 1078 de suflete. Aceasta ar fi pe scurt cartea de vizită a acestui sat de codru. Prin faptul că în jurul localității au fost înființate coruri (ca de exemplu Coștei – 1869, Marcovăț – 1870, Voivodinț – 1885, Vrani, Vărădia și altele, având toate o activitate ieșită din comun și cu tradiții cultural-artistice), nici Iablanca nu putea să rămână în urmă.
În anul 1896 ia naștere corul bărbătesc, bisericesc din Iablanca, conform datelor existente, acest cor a fost înființat de către învățătorul din localitatea Ciuchici (astăzi în România).

Corul bărbătesc, 1896

Corul a cântat în biserică și la înmormântări și a participat la serbări în sat și în satele din jur.
Odată cu înființarea corului bărbătesc din Iablanca, s-a pus bazele „Reuniunii de cântări și muzică”. Pe lângă cor s-a înființat biblioteca, echipa de căluceri, grupa de dansatori, grupa de diletanți și taraful lui Ion Barbu-Lăza. Pe lângă activitatea corală, existau și cinci secții cu o activitate culturală mult mai mare și variată și cu serbări și concerte mai bogate.
Activitatea „Reuniunii” se desfășoară cu mare suflet, devotament, entuziasm, disciplină și înalt moral, până la primul război mondial. În timpul războiului „Reuniunea” a încetat definitiv să mai activeze.
După dezmembrarea Monarhiei Austro-Ungare, din anul 1918, coriștii și membrii „Reuniunii” care au supraviețuit războiului, întorși de pe fronturi la casele lor, și-au reînceput activitatea.
Se convoacă adunarea generală a „Reuniunii” din Iablanca, unde se aduce hotărârea ca imediat toate secțiile să se adune și să se reactiveze.
Este demn de remarcat articolul publicat în ziarul „Opinca” (primul ziar românesc de pe aceste meleaguri, redactat la Coștei și tipărit la Vârșeț): „Corul bărbătesc din Iablanca organizează pe data de 17 februarie 1919 concert și teatru cu o petrecere de dans. Programul: 1. „Deșteaptăte române” de G. Dima: cor bărbătesc, 2. „Hers cu Bocoegiul” de V. Alecsandri: monolog de F. Bojin, 3. „Hora” de I. Mureșan: cor bărbătesc, 4. „Mătușa surdă” de M. Drăgan: dialog predat de D-șoara A. Doboi și D-l R. Novac, 5. „Iubirea” cor bărbătesc, 6. „Numai una” de I. Crișan: solo cântat de D-șoara A. Doboi și D-l R. Novac, 7. „Imnul unirii” de Popovici: cor bărbătesc, 8. „Țiganul cătană” piesă întrun act. Prețul intrării: loc. I: 15 cor., loc. II: 12 cor., loc. III: 10 cor. De stat: 5 cor. Începutul la 19,30 ore seara”.
Acest articol dovedește cât de bogat și variat era programul organizat, mai ales dacă se ia în considerare faptul pauzei de 4 ani cât a durat războiul. Un alt moment, de remarcat în multe localități și sate mai mari și bogate din Banat, rolurile feminine erau jucate de bărbați și după cel de-al doilea război mondial, iar în Iablanca aceste roluri reveneau domnișoarelor care au și cântat solo în cor. Se simte o emancipare a femeii țărance mulțumit rolului pe care l-au avut oamenii de cultură din sat (învățătorii, preoții și țăranii cărturari) la educația populară.
Corul și „Reuniunea” în întregime au prezentat și organizat concerte și în satele de codru din jur.
În anul 1921, corul din Iablanca a fost reorganizat de către învățătorul Savu, iar în cor cântau 60 de coriști. Acest dirijor a condus corul până în anul 1928. Tot în acest an „Reuniunea” a pregătit un nou program și a dat serbări în sat și în satele din apropiere.
După înființarea Partidului Român, din 10 februarie 1923, din Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în 14 martie 1923, la Iablanca s-a înființat organizația locală a Partidului Român, și cu această ocazie „Reuniunea” a organizat o serbare la care au luat parte toate secțiile existente, concertul fiind dat în cinstea oaspeților prezenți și care s-a bucurat de un deosebit succes.
În perioada 1928 – 1935 corul a fost condus de învățătorul Simeon Câmpeanu, originar din localitatea Biniș din România.
În luna ianuarie 1928, la Iablanca s-a înființat și fanfara sub instrucția lui Mihai Fera-Milă, din Coștei, și bagheta cunoscutului dirijor de cor și fanfară, instructor și compozitor Iosif Micu, tot din Coștei. În acest răstimp de 7 ani se organizează serbări, cu regularitate, la nedeia satului, Sf. Rusalie, precum și în satele învecinate: Mesici, Sălcița, Coștei și Voivodinț.
Din anul 1935 și până în anul 1940, corul a fost condus de cei doi fii ai satului, țăranii Nicolae Bălan și Vortolomie-Mia Bălan. Sub bagheta acestor doi dirijori, corul a organizat serbări, cu prilejul reînființării „Astrei”, din anul 1936, în Banatul iugoslav, iar în anul 1937 cu ocazia aniversării jubileului de 10 ani de la editarea ziarului „Nădejdea” din Vârșeț. Tot la fel corul participă la aniversarea „Astrei”, la 77 ani de la înființarea „Astrei” la Sibiu, unde înregistrează un prestigiu aparte.
În timpul celui de-al doilea război mondial (1941-1945), corul a fost periodic activ, fiind condus de învățătorul Lazăr Răchitovan și activa numai în codul serviciului divin la bise-rică și la înmormântări.
După eliberarea țării de sub jugul ocupației fasciste germane, în anul 1948 la Iablanca este numit învățător Ionel Conrad, care a înființat aici, pentru prima dată, corul mixt al tineretului. Acest cor a participat la competițiile organizate de Uniunea culturală a românilor din Voivodina, desfășoară la Coștei în 1949, unde se bucură de succese impresionante, datorită programului bogat și variat. Această activitate a fost susținută și de vechiul dirijor Nicolae Bălan din Iablanca.
În perioada 1948-1953 corul intră într-o pasivitate nemotivată, și în acest timp de peste 5 ani își pierde, am spune, pasul activității pe care a avut-o.
Între anii 1953 și 1965 abia dirijorul Titus Drăghici-Bârcă reușește să mobilizeze vechii coriști cu încă alte forțe tinere, începe să preia activitatea, participă la unele competiții organizate de Uniunea culturală a românilor din Banatul sârbesc.
Din anul 1965 și până în prezent, corul bărbătesc este condus de dirijorul Lazăr Bălan-Bogatu, iar activitatea corului se limitează la sărbătorile bisericești și la înmormântări din sat. Pe drept cuvânt se poate spune că acest sat de codru se bucură și se mândrește cu numeroasele creații ale scriitorilor, poeților și pictorilor, ca de exemplu: Nicolae P. Ranisan, Ion Bălan, Mihai Condali-Miluță, prof. Mărioara țera Sfera și Avram Pitic-Avrămuță. Din sânul secțiilor de cor, fanfară, teatru, bibliotecă au ieșit oameni de vază, țărani cărturari, renumiți dirijori de cor, fanfară și orchestră populară, precum sunt: Nicolae Bălan, Vortolomei Mia Bălan, Titus Drăghici-Bârcă, Lazăr Bălan-Bogatu și Branko Vasić.
Merită să fie amintiți actorii, cântăreții vocali și instrumentiști care și-au dat aportul cuvenit la succesele obținute în cadrul Societății Cultural-Artistice „Frăție și unitate”, aceștia sunt: Cornelia Novac-Nela, actriță; Lazăr Novac, cântăreț vocal; fanfariști: Lazăr Bălan-Bogatu, Avram Pitic-Avrămuță, Nicolae Basaraba, Gheorghe Barbu-Ciuru și Branko Vasić, la chitară, și cei doi fanfariști participanți la Lupta de Eliberare Națională Iugoslavă, a 54-a Divizie Sârbească.
Repertoriul corului, pe întreg parcursul perioadei de 100 de ani a fost foarte vast și variat, iar piesele corale erau semnate de compozitori români.
În anul 1996 s-au împlinit 100 de ani de la înființarea corului și tot atâția ani de activitate corală în acest pitoresc sat de codru cu populație mixtă de români și sârbi, care secole la rând au trăit și trăiesc și acum în armonie și exemplară înțelegere, așa cum trebuie să fie firesc între oameni. S-au făcut încercări pentru aniversarea acestui măreț  jubileu de 100 de ani de la înființarea corului, dar, din păcate, marea dorință nu a fost realizată, din simplul motiv că la ora actuală Iablanca numără 450 de locuitori, dintre care mulți sunt plecați la muncă provizorie în străinătate. Reduși la un număr mic de entuziaști, și fiind strâmtorați și materialicește, iebucenii au renunțat la ideea unei aniversări de genul acesta, dar în inimă au rămas și pe mai departe cu o puternică dorință de afirmare culturală, așa cum a fost și în trecut, și cu o speranță că vor urma și vremuri mai bune.
Societății cultural-artistice „Frăție și unitate” din Iablanca și îndeosebi corului din această localitate le revin deosebite merite pentru cultivarea și păstrarea spiritului autentic cultural-artistic al oamenilor care trăiesc în acest sat micuț de codru, plini de omenie și mărinimie.
Viorel Selejan