By ris
„Câmpiile răsune
Şi munţii să tresară
De doinele străbune
Din Roma seculară”
Este îndeobşte cunoscută contribuţia bănăţenilor la cântecul coral, fenomen care reprezintă gloria cântecului bănăţean. Astfel privite lucrurile trebuie afirmat că primele forme de „cântare împreună” s−au închegat în bisericile săteşti.
Pentru simplu motiv că, pe lângă cântăreţii din strană, şi ceilalţi oameni să poată da răspunsuri la liturghie. Datorită documentelor rămase, putem trage concluzia că oamenii cântau „după ureche” instruiţi de cantori, vreun învăţător sau chiar de preotul însăţi.
Pe bună dreptate profesorul Vasile Vărădean în cartea sa „Cântecul la el acasă” spune:
„Vrem doar să subliniem originea bisericească a tuturor corurilor bănăţene”. Această idee a fost ămbrăţişată şi de domnul prof. Univ. Dr Ioan Viorel Boldureanu în cartea sa „Cultura populară bănăţeană”.
În perioada următoare, aceste „prime forme de cântare împreună (corală)”, au trecut şi la „cântecul lumesc”. Despre repertoriul acestora profesorul
Boldureanu spune: „Vom constata că repertoriul are trăsăturile generale ale vieţii muzicale româneşti, ceea ce indică faptul că acest fenomen al muzicii corale săteşti nu aparţine tradiţiei folclorice, ci culturii populare”. Desigur necesită să fie dată o explicaţie, şi anume – care este diferenţa dintre aceşti doi termeni: folclor şi popular; de data aceasta obiectul este altul.
Fără tăgadă, corul din Marcovăţ, ca şi celelalte coruri bănăţene, a luat naştere în biserică. Este înregistrat oficial în anul 1868 sub denumirea de Corul vocal al plugarilor, numărând aproximativ 60 de persoane, având ca dirijor şi instructor probabil pe învăţătorul Petru Iştfan, deoarece la iniţiativa dânsului s−a înfinţar corul. Despre repertoriul şi succesele corului, cât şi despre dirijorii şi instructorii lui pe parcursul anilor voi scrie cu altă ocazie. Acum însă mă opresc la data înregistrării oficiale şi în baza documentelor susţin următorul lucru: corul din Marcovăţ este cel de al treilea cor după vechime din Banatul istoric şi cel mai vechi din Banatul sârbesc (înaintea lui au fost înfiinţate corul din Lugoj şi Chizăţu în anul 1857). Ca să argumentez ideea, prezint lista a 76 coruri din Banat, apărută în anul 1906 la Bucureşti în cadrul „Calendarului Minervei”. Tabelul a fost publicat şi de către profesorul Vasile Vărădean în cartea sa „Cântecul la el acasă”, editată în anul 1985 (editura Mitropoliei Banatului).
D. G.
