Cine a fost Dr. Avram Imbroane? (3)

Cercul femeilor gospodine, Timișoara, 1931
Președinta – Sofia Imbroane

Avram Imborane a sesizat cu acuitate acest pericol şi, împreună cu bunul său prieten, Cornel Bojincă, pune bazele Ligii Bănăţene, organism menit să contribuie la concentrarea eforturilor unioniste ale românilor din Banat şi, nu în ultimul rând, la informarea Conferinţei de Pace de la Paris cu privire la drepturile minorităţilor din acest teritoriu(40).

Aşa se face că ajunge din nou să fie pus sub urmărire, de această dată de către autorităţile sârbeşti. Se vede nevoit să se refugieze în Lugoj, oraş aflat pe atunci sub ocupaţia trupelor franceze(41). Aici, pe data de 10 iunie 1919, ţine un discurs fulminant, cu ocazia marii adunări organizate de către Liga Bănăţeană, la care au luat parte 70.000 de români, pentru a-şi manifesta dorinţa de a se uni cu ţara(42).  În ciuda acestor demersuri, momentul de împlinire a năzuinţei românilor bănăţeni părea că se îndepărtează, iar ideea ca Banatul să fie divizat între Serbia, Ungaria şi România se prezenta ca o soluţie tot mai clar conturată, chiar dacă Avram Imbroane participă, împreună cu Ion Sârbu(43), la Conferinţa de Pace de la Paris, în calitate de expert şi pledează, aici, în favoarea integrităţii teritoriale a Banatului şi a unirii cu România. Câteva zile mai târziu, tratatele de pace dintre forţele aliate şi Ungaria, încheiate la Trianon şi Versailles (4 şi 28 iunie 1919), vor prezenta o cu totul altă hartă a Europei.

Revenit în ţară, Avram Imbroane îşi va continua demersurile diplomatice pe altă cale. În 10 august 1919, la doar câteva zile după intrarea triumfală a armatei române în Timişoara, din 3 august 1919, când soldaţii români au fost întâmpinaţi cu entuziasm de peste 100.000 de oameni(44), Imbroane reuşeşte să-i aducă la masa tratativelor pe reprezentaţii forţelor armate române şi pe cei ai trupelor franceze, staţionare în Banat. Imbroane a fost cel care l-a îndemnat pe generalul Moşoiu să numească un emisar, care să negocieze chestiunea Banatului. Generalul Moşoiu îl numeşte pe maiorul Dumitru Oancea, în calitate de trimis special al Statului Major al Armatei Române. După sosirea acestuia la Timişoara, Imbroane a organizat o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai minorităţilor şvăbeşti şi evreieşti din Banat, care doreau, la rândul lor, să sprijine unirea cu România(45). Astfel, maiorul Dumitru Oancea se va întâlni, la hotelul Kronprinz, cu generalul francez De Tournade, din partea Misiunii Franceze(46) şi îl convinge pe acesta să intervină pe lângă generalul sârb Gruici, comandantul Armatei Regale Sârbe din Banat, spre a acorda românilor, şvabilor şi evreilor libertatea de a-şi exprima opţiunea. Cu aproximativ un an înainte, mai precis la 27 iulie 1918, acelaşi general De Tournade predase conducerea judeţului Timiş-Torontal lui Dr. Aurel Cosma Sr., cel dintâi prefect român al acestor două judeţe unite(47), care în „Proclamaţiunea” de la 28 iulie 1919 se angaja că va exercita puterea administrativă „în spiritul Consiliului Dirigent român din Sibiu şi sub autoritatea Comandamentului francez din loc[alitate]”(48). La întâlnire au participat şi Cosmin Bojâncă, Pr. Avram Corcea (din Coştei), Dr. A. Cosma ş.a.(49)

Cum roadele acestei întruniri întârziau să apară, Avram Imbroane înfiinţează la Timişoara, pe data de 23 octombrie 1919, gruparea politică Uniunea Naţională, al cărei program prevedea reforme culturale şi sociale profunde. „Banatul Românesc” devine organ de presă al grupării(50). Uniunea Naţională susţinea o atitudine intransigentă în chestiunea integrităţii Banatului şi milita pentru realizarea unei uniri necondiţionate cu România. Interesant de notat este faptul că programul politic al Uniunii prevedea şi un deziderat ecleziastic, anume unificarea celor două Biserici într-o Biserică Naţională Română, precum şi o idee pe care o vom regăsi, peste veacuri, în Proclamaţia de la Timişoara din 11 martie 1990, anume promovarea de oameni noi şi înlăturarea tuturor celor compromişi prin activitatea şi legăturile lor din trecut(51). Iar spre sfârşitul anului, Imbroane îl va însoţi pe Alexandru Vaida-Voevod, prim-ministru al României din luna noiembrie 1919, la întâlnirile acestuia cu Lloyd George, prilej cu care susţine ca graniţa dintre România şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven să se traseze pe linia Timişoara – Vârşeţ – Biserica Albă – Baziaş(52). Cum, însă, guvernul Vaida-Voevod semnase deja tratatul de la Saint-Germain-en-Laye, pledoaria lui nu duce la nici un rezultat. Însă Avram Imbroane nu va renunţa niciodată la lupta sa pentru soarta românilor bănăţeni atât dinlăuntrul, cât şi din afara graniţelor ţării.

Evoluţia sa politică din anii care au urmat primului război mondial poate să pară contrariantă, unui ochi neavizat. Cunoscându-i principiile şi opţiunile politice din perioada antebelică, din vremea studiilor la München mai cu seamă, la o privire superficială, locul lui s-ar afla mai firesc ori în rândurile Partidului Naţional Român din Ardeal, ori într-o formaţiune politică de orientare social-democrată.

Sofia Imbroane, născută Topor, Cernăuți, 1901

Totuşi, Dr. Avram Imborane nu se număra printre simpatizanţii Partidului Naţional Român. Dimpotrivă, el se va situa critic faţă de acesta, chiar dacă este mereu pregătit să-i recunoască aportul la salvgardarea conştiinţei naţionale a românilor din fostul imperiu Austro-Ungar şi la realizarea Marii Uniri. Dintre notele sale critice am reţine aici doar o observaţie de principiu, anume aceea că, în contextul României Mari de-abia realizate, orice partid politic alcătuit pe baze regionale era chemat să-şi revizuiască principiile şi programul, în aşa fel încât truda membrilor săi să aducă foloase tuturor cetăţenilor ţării, şi nu să servească doar interesele specifice unei regiuni anume. În optica lui Imbroane, Partidul Naţional Român din Ardeal, cel puţin în primii ani de după război, în ciuda aparenţelor, continua să se manifeste ca partid regional şi, prin urmare, cu toate serviciile istorice aduse neamului, atâta timp cât liderii lui nu operau schimbarea atât de necesară, singurul lucru care rămânea de spus despre el era că misiunea lui se încheiase în momentul de graţie al înfiinţării României Mari. De-aci înainte, orice demers realizat în prelungirea politicilor antebelice nu numai că urma să conducă în mod firesc la desfiinţarea partidului, dar avea şi să obstrucţioneze evoluţia ţării, în general. Imbroane a amendat fără să ezite, ori de câte ori a fost cazul, eşecurile şi inconsecvenţele Partidului Naţional Român din Ardeal, cu repercusiuni evidente asupra situaţiei ţării, datorate nelămuririi acestui aspect de principiu, din anii de după Unirea cea Mare. De altfel, istoria urma să confirme raţionamentul lui Avram Imbroane: Partidul Naţional Român din Ardeal şi-a putut susţine generoasele idei şi a început să dobândească însemnătate în viaţa politică românească de-abia din anul 1926, când, după eşecul fuziunii cu Partidul Naţional condus de Nicolae Iorga, a renunţat nu numai făţiş la caracterul regional şi a fuzionat cu Partidul Ţărănesc din vechiul regat şi din Basarabia, condus de către Ion Mihalache. În doar doi ani, Partidul Naţional Ţărănesc, rezultat prin fuzionarea celor două partide, devenise deja, sub conducerea a doi oameni politici de statură legendară, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, cea mai populară formaţiune politică din ţară, ajungând, în 1928, la guvernare.

– va urma –
Remus Jurca-Unip

Note:
40    Pr. Dr. Cezar Vasiliu, Marea Unire şi Biserica, în „Buletinul Calea de Lumină”, an V, nr. 56, decembrie 1998, http://www.allwebconcept.com/eglise/buletin_56_98.htm

41    Apud Gheorghe Luchescu, Op. cit., p. 7

42    Gh. I. Oancea, Dr. Avram Imbroane (1880 – 1938). O viaţă pentru un ideal, III, în „Paralela 45”, supliment al ziarului „Renaşterea Bănăţeană”, nr. 2364 din 18 noiembrie 1997, p. 6

43    Theodor N. Trâpcea, Op. cit., p. 696

44    Unipescu, Calendar istoric, în „Lumina satului”, Giroc, nr. 3, 1999

45    Gh. I. Oancea, Op. cit., p. 6

46    Iova Imbroane, Op. cit., p. 16

47    Remus Jurca-Unip, Răstimp istoric. 1 iun.1778 – 28 aug. 1938, Timişoara, 1998, p. 8 – în manuscris

48    ***, Făurirea Statului Naţional Unitar Român. Contribuţii documentare bănăţene. 1914 -1919, coordonator Dr. Ioan Munteanu, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, Centrul de Ştiinţe Sociale – Timişoara, Filialele Arhivelor Statului Caransebeş şi Timişoara, Bucureşti, 1983, p. 217

49    Apud Gh. I. Oancea, Op. cit., p. 6

50    Apud Prof. Nicolae Ghinea, Op. cit., p. 1315

51    Idem, Op. cit., p. 1315

52    Gh. I. Oancea, Op. cit., p. 6