By ris
Cultura are concurență puternică în valul distrugător de așa-zisa cultură modernă
În școlile cu limba de predare română din Voivodina, respectiv Serbia, elevii nu mai citesc, sau citesc foarte puțin texte sau cărți în limba maternă (prima limbă). Rafturile bibliotecilor școlare sunt neatinse, iar ochii copiilor se opresc trecător, din curiozitate, cu privirea asupra conținutului acestora.
Noua generație de copii ai tranziției – mici, sălbatici ai epocii calculatoarelor, în societatea modernă navighează pe internet cu tot felul de jocuri pe calculatoare, urmăresc programul televiziunii prin cablu… cu lunile nu pune mâna pe o carte! Ce o fi în mintea lor?
Părinții, profesorii, nu pot înțelege copilul. Ei le fac copiilor program de lectură, le procură cărți dar rezultatul nu e cel dorit.
La școală se încearcă tot felul de strategii pedagogice spre a stârni interesul pentru lectură al copiilor. Dar, tocmai această insistență spre deschiderea orizontului, pare să întărească blazarea elevilor, care se distanțează de carte. Cu atât mai mult cu cât profesorul îi scoate în evidență calitățile, ideea principală și tema lecturii.
E adevărat că elevii nu mai citesc. Adevărul pur este că nici adulții nu mai citesc, sau foarte puțin citesc. Până prin anii `80 ai secolului trecut, nefiind foarte multe mijloace de distracții, cărțile erau ieftine și bune. Decât să mori de plictiseală mai bine citeai, astfel că etnia românească în Serbia s-a culturizat fără măcar s-o știe. Câți țărani luminați de carte mai sunt în satele noastre bănățene la ora actuală? E drept, tot ei sunt purtătorii activităților culturale din localitățile românești, adevărate personalități cultivate, citind tot ce s-a scris mai valoros de-a lungul secolelor.
Astăzi, cultura are concurență puternică în valul distrugător de așa-zisa cultură modernă, cultură de tranziție, cultura străzii, a modei, a divertismentului, a publicității care au creat aversiune vădită față de lectură, respectiv carte.
Când televizorul este inclus, nu poți citi, ochii alunecă, fără să vrei, de pe pagină, la ecran. Nu mai citim cu adevărat nici noi și nu doar copiii. Nu avem timp, nu avem starea de spirit necesară și, de ce să nu recunoaștem, nu avem destui bani pentru cărți.
Scriitorii români din Voivodina își blestemă zilele și se dau pe sub roți în jocul rimei de cuvinte, exagerează cu modernismul epocii în care trăim, cu subiecte imposibile. Nu-și dau seama că nu doar ei sunt de vină, că degeaba scriu pagini de adormit copiii și versuri colorate de spală pietrele, descriu crime și acțiuni care ar cutremura templele. Ei au de-a face cu cititori care aud în fiecare seară, la știri, grozăvii cu mult mai mari și citesc în cotidiene fapte cu mult mai improbabile.
Oare cărțile de azi nu mai prezintă curiozitate, ori că noi nu prezentăm interes suficient pentru a le citi. Sau că viața ne-a înebunit, sau că sistemul de valori se află la răscruce! Așa se explică faptul că nu ne mai interesează recitirea cărților pe care le-am iubit vreodată cu toată tăria sufletului. Pe intelectuali îi preocupă trei, patru domenii din care abia își câștigă existența și care nu le lasă timp nici de odihnă. Ajunși acasă se aruncă în fotoliu, vizionând diversitatea programelor de pe micul ecran.
Cineva, fiind întrebat, la ce sunt bune cărțile a răspuns: La tot și la nimic!
Donațiile de cărți din România s-au redus considerabil în ultimii ani, iar interesul pentru cuvântul scris în limba maternă este tot mai mic, astfel, “puștii” de etnie română îl citesc pe Homer în limba sârbă din lipsă de lectură în limba maternă.
Viața modernă nu are reguli. Totul e acceptabil.
Valorile au rămas și în continuare pe scenă, dar după cortină.
A căzut Cortina!
D. S.
