
SĂRBĂTOAREA COLINDELOR ȘI OBICEIURILOR DE IARNĂ – „E VREMEA COLINDELOR, SÂMBĂTĂ, 20 DECEMBRIE 2025, ORA 11:30, SCOALA MLADOST DIN VÂRŞEȚ
În fiecare decembrie, când lumina sărbătorilor de iarnă coboară peste Vârșeț și pașii copiilor scriu povești în zăpadă , comunitatea românească din sudul Banatului reînvie o parte din sufletul său străvechi: COLINDUL. În această atmosferă de renaștere spirituală are loc Sărbătoarea colindelor și obiceiurilor de iarnă – „E vremea colindelor”, eveniment care, ajuns la a III- a ediție, reprezintă o marcă identitară a românilor din Serbia, un reper cultural al comuniunii de limbă și tradiție. Organizată de Asociația Românii Independenți din Serbia (RIS), în strânsă colaborare cu Școala „Mladost“ din Vârșeț, manifestarea adună, an de an, cete de colindători din sate, orașe și școli, într-o sinergie luminoasă în care trecutul și prezentul se împletesc. Școala Mladost devine pentru câteva ore „casa mare” a comunității, glasurile copiilor și ale tinerilor construiesc un pod nevăzut între generații, între cei care au purtat obiceiurile satului românesc peste granițe și cei care le duc mai departe cu emoție și dragoste.
Manifestarea are o valoare și importanță identitară deosebită, întrucât reunește elevi care studiază Limba Română cu Elemente ale Culturii Naționale, în cadrul obiectului opțional, la patru școli vârșețene: Școala „Mladost”,„Jovan Sterija Popović”,„Vuk Karadžić”,„Paja Jovanović”. Lor li se adaugă elevii claselor I–IV ai ȘG „Olga Petrov Radișici” – despărțământul din Mesici, micii preșcolari de la Grădinița P.P. nr. 33 din Timișoara, precum și colindători din Vlaicovăț, Vârșeț, Straja, Timișoara, Nicolinț, Pârneaora, Mesić și Reșița.
Această diversitate de participanți transformă evenimentul într-un spațiu al pluralității culturale, un laborator viu al tradițiilor românești, în care colindele, cântecele de iarnă, poeziile și obiceiurile se transmit firesc, autentic, cu bucuria pură a copilăriei.

Colindatul românesc nu este doar un obicei al sărbătorilor de iarnă, ci și o formă de rezistență culturală, un act de afirmare identitară. În glasul colindătorilor se regăsesc ecouri ale satului de altădată, ale păstorilor care vesteau Nașterea Domnului, ale familiilor care deschideau ușa colindătorilor cu inima plină de lumină.
În spațiul multicultural al Banatului sârbesc, colindele capătă și o dimensiune simbolică – aceea de punte între comunități, între tradiția românească și moștenirea spirituală a întregii regiuni. De aceea, „E vremea colindelor” nu este doar un eveniment artistic, ci un act de cultură major, în care copiii devin păstrătorii de mâine ai unei valori imateriale neprețuite. Și în acest an, Consulatul General al României la Vârșeț, prin intermediul doamnei Anca Corfu, consul general, va dărui pachete tuturor copiilor participanți – un gest de grijă și solidaritate, care întărește legătura dintre instituțiile românești, mediul asociativ și comunitățile din teritoriu.
Acest sprijin, constant și discret, a devenit o parte definitorie a manifestării, contribuind la bucuria și emoția copiilor și la atmosfera caldă a sărbătoarei. Evenimentul este organizat de Asociația Românii Independenți din Serbia și coordonat de
Prof. Natalia Stan și Înv. Elena Bou, două cadre didactice dedicate, pentru care promovarea limbii române și a tradițiilor este o misiune și un crez. Prin efortul lor, programul artistic capătă coerență, frumusețe și profunzime, iar fiecare copil își găsește locul într-un tablou colectiv de lumină și armonie.
Sâmbătă, 20 decembrie, începând cu ora 11:30, școala „Mladost” din Vârșeț se va transforma într-un sanctuar al tradițiilor de iarnă. Printre invitați, oasepeți și participanți se vor număra: reprezentanți ai instituțiilor românești din Serbia, membri ai organizațiilor culturale și asociațiilor românești, delegați ai Episcopiei „Dacia Felix”, profesori, părinți, oameni de cultură și iubitori ai tradițiilor autentice românești, respectiv mas- media.
Atmosfera acestei sărbători este una care transcende timpul: colindele se ridică precum o dantelă sonoră peste întreaga comunitate, iar emoția copiilor devine o lumină vie, care încălzește inimile tuturor.
Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună magia sărbătorilor de iarnă, să ne bucurăm de colinde, de obiceiuri și de frumusețea limbii române.
Sărbătoarea colindelor și obiceiurilor de iarnă – „E vremea colindelor” este mai mult decât un eveniment: este un act de memorie colectivă, o respirație comună a românilor din Banatul sârbesc, un dar făcut comunității și viitorului.
Să ne lăsăm cuprinși de lumină, de glasurile copiilor și de frumusețea neasemuită a tradițiilor care ne unesc! E vremea colindelor…
Prof Natalia Stan









