By
Biserica română din Biserica Albă
CONTRIBUŢIE LA BIOGRAFIA ARTISTICĂ A
MEŞTERILOR SCULPTORI DIN FAMILIA BOSIOC
Membrii familiei Bosioc din Berlişte, sculptori în lemn, a căror măiestrie a dus faima artei decorative bănăţene peste hotare, sunt prezenţi în Biserica Albă cu unele sculpturi în lemn care au lăsat impresie adâncă asupra locuitorilor din acest oraş bănăţean. Prezenţa lor este marcată în această localitate printr-un articol în ziarul local Nera, în care autorul textului, inspirat de măiestria tatălui Nistor şi fiilor Iosif şi Iulius, scrie în superlative despre unele piese sculptate, tratându-le drept exponate pentru o expoziţie reprezentativă, ieşită din comun. Articolul este tradus integral din germană, limba oficială în Banat pe parcursul secolului al XIX-lea:(1)
Pentru iubitorii de artă!
“Talentul se crează în tăcere, iar caracterul prin circularea lumii”, se verifică eclatant din nou această sentinţă poetică în mijlocul nostru.
Departe de zarva lumii şi vârfurile artistice, fără nici o pregătire teoretică, chiar şi fără nici o pregătire şcolară practică, s-a format pe sine însăşi un autodidact în adevăratul sens al cuvântului: Nistor Bosioc, un ţăran simplu din Berlişte (îndepărtat la vre-o oră de Biserica Albă, ultima staţie postală Jam), român de origine, ne-a oferit de curând atestarea zicătoarei de mai sus, un rezultat strălucit al autenticităţii artistice, măcar că este vorba de o piesă de sculptură decorativă, o anexă bogat ornamentată pentru un dulap, care este la dorinţa proprie a comerciantului de cărţi şi obiecte artistice, domnului Teobald Hepke, expusă tuturora spre vizionare, iar aseastă vizită se răsplăteşte tuturora.
Mai demult a apărut în public artistul amintit din anonimitatea sa modestă cu încă, se poate spune, o operă artistică desăvârşiră, când a sculptat în lemn un ramă bogat decorată pentru un tablou, care după aceea a trecut în proprietatea regretatului episcop Popasu din Caransebeş.
Adevărul este, iar aceasta face povestea mai ciudată şi neobişnuită, că artistului Nistor Bosioc i-au ajutat în timpul muncii cu toată inima ambii copii ai săi, azi la vârsta de 20 şi 24 de ani, care atunci au fost încă copii, şi care după instrucţiile lui au executat singuri şi fără greşeli majoritatea produselor artistice, ceea ce a stimulat pe căpetenia bisericească amintită să promită tatălui că va prelua obligaţia în vederea şcolarizării copiilor supradotaţi; din păcate, moartea timpurie a mecenei binevoitoare a distrus frumoasele speranţe ale tinerilor artişti aşa că ei, în sărăcia lor, sunt şi pe mai departe îndreptaţi spre ei însăşi şi arta lor.
Poate că cu timpul se va afla un alt patron cu înclinaţii atistice care va ajuta ca aceste talente bogate să se dezvolte din plin, până la puritatea artistică adevărată.
Mecenele
Tradiţia ca în Banat arta sau meşteşugul bine plătit să se moştenească în cadrul familiei, s-a repetat şi în cazul familiei Bosioc, cu excepţia că măiestria tatălui său a perfecţionat-o până la desăvârşire cel mai mic din fraţi, Iosif Iulius Bosioc (1875-1959), care lucrează independent din anul 1919, excepţie fiind ultimul iconostas şi mobilierul bisericii din Năidaş – judeţul Caraş Severin, la care l-a ajutat fratele mai mare, Iosif Bosioc. Deţinătorul multor premii internaţionale, chiar şi cu caracter mondial, Iulius Bosioc a dus faima artei bănăţene peste hotare. S-au îndeplinit prevederile autorului articolului din ziarul Dei Nera, ba chiar mai mult decât s-a aşteptat. A atins Iulius Bosioc prin sculptura sa apogeul artistic, încadrându-se şi el la rândul lui în marea galeria a artiştilor români a căror opere au lăsat amprente adânci în patrimoniul artistic al civilizaţiei noastre.
Prof. univ. dr. Adrian Negru
1. DIE NERA, 21 November 1889, nr. 47, UNG WEISSKIRCHEN; Articolul este publicat în limba germană (cu ortografia gotică) şi este tradus cu toate detaliile prin bunăvoinţa mr. Aleksandra Gojkov Rajić, căreia îi mulţumesc pe această cale.
