Activități RISNoutăți

BALUL PRIMĂVERII la românii din Serbia – Seara în care primăvara a vorbit românește

În contextul afirmării identității culturale a românilor din  comunitatea istorică, manifestările de tip festiv-cultural dobândesc o semnificație aparte, devenind veritabile spații de reconectare la valorile tradiționale și la patrimoniul spiritual comun. În acest cadru se înscrie și „Balul Primăverii”, ajuns la cea de-a V-a ediție, organizat sâmbătă, 4 aprilie 2026, în incinta cunoscutului Brown Club, un reper al vieții mondene și culturale din Vârșeț.

Evenimentul, devenit deja o tradiție în calendarul cultural al comunității românești, a fost organizat de Asociația Românii Independenți din Serbia (RIS), organizație activă și implicată în promovarea valorilor identitare românești în spațiul multietnic al Banatului sârbesc. Ediția din acest an a confirmat încă o dată interesul deosebit al publicului, sala clubului fiind arhiplină, iar biletele epuizându-se cu aproximativ trei săptămâni înainte de desfășurarea evenimentului – un indicator clar al prestigiului de care se bucură această manifestare.

Atmosfera serii a fost întreținută de orchestra „Bravo”, condusă de Ilia Vinu, care a reușit să creeze un cadru sonor autentic, îmbinând repertoriul tradițional cu cel de divertisment. Programul artistic a fost susținut de interpreți consacrați ai muzicii românești din Banat, printre care Florica Nicoli, Veronica Vinu și Ionel Drăghici, fiecare contribuind prin prestațiile lor la consolidarea unei atmosfere de autenticitate și rafinament artistic. Momentul de vârf al serii a fost reprezentat de apariția-surpriză a îndrăgitei interprete Tania Vlascici, a cărei prezență scenică a fost primită cu entuziasm de public.

Un segment distinct și de o valoare culturală deosebită l-a constituit programul folcloric susținut de Asociația Folclor Fără Frontiere din Oradea, sub coordonarea președintei Ecaterina Dan. Ansamblul a prezentat două suite folclorice reprezentative – una din Maramureș și alta din Bihor – reușind să captiveze participanții prin autenticitatea costumelor, dinamica dansurilor și expresivitatea artistică. Acest moment a subliniat, încă o dată, unitatea spirituală a românilor din diferite regiuni istorice, dincolo de granițe. La eveniment au participat români din majoritatea așezărilor cu populație românească din Voivodina,  respectiv din Timişoara, Oradea, Reșița, Arad și Hunedoara.

În cuvântul de deschidere, dr. Dorinel Stan, președintele asociației  Românii Independenți din Serbia, a adresat mulțumiri tuturor participanților pentru interesul manifestat și pentru sprijinul acordat acestei inițiative culturale. Totodată, a transmis urări de primăvară și a evidențiat importanța continuității unor astfel de evenimente în menținerea coeziunii comunitare și a identității etnice.

De asemenea, dr. Traian Căcina, vicepreședinte al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și membru în executivul orașului Vârșeț responsabil pentru cultură și educație, a subliniat rolul esențial al acestor manifestări în păstrarea și afirmarea identității naționale, evidențiind totodată sprijinul constant al autorităților locale pentru inițiativele culturale ale comunității românești.

„Balul Primăverii” – Ediția a V-a s-a impus, astfel, nu doar ca un eveniment festiv, ci ca un veritabil act de cultură comunitară, o sinteză între tradiție și modernitate, între divertisment și afirmare identitară. A fost, fără îndoială, o seară de neuitat, marcată de voie bună, eleganță și solidaritate, în care participanții au celebrat nu doar venirea primăverii, ci și apartenența la un spațiu cultural comun, profund și durabil.

Prin amploarea și calitatea organizării, evenimentul reconfirmă rolul esențial al Asociației Românii Independenți din Serbia (RIS) în dinamizarea vieții culturale a românilor din Serbia, contribuind la perpetuarea valorilor identitare și la consolidarea unei comunități unite, active și conștiente de propriile rădăcini.

Dr. Dorinel Stan

You may also like

Comments are closed.