By ris
Eftimiu Ursulescu în “Mușcata din fereastră” – interpretând două roluri – muzician-violonist și vânător
Foileton
Faptul că Micii burghezi și Intrigă și amor s-au dat în premieră în două seri consecutive – 6 și 7 iunie 1953 la Vârșeț – a dat prilej de comentarii vii în rândurile cronicarilor, care pe lângă referințele de producție teatrală, au pus în discuție problema repertoriului și programarea lui. Este momentul când, după eronica adusă în – „Libertatea”, are loc o „cotitură istorică în viața T.P.R. din Vârșeț.6
Articolul este inspirat după o participare la una din repetițiile generale, când costumația, machiajul, jocul de scenă, luminile reflectoarelor, sunt prevăzute a fi ca la premieră.
Analizând factorii componenți ai montării scenice, alături de unele obiecțiuni (amintite deja mai înainte) se evidențiază că „Pentru aceia care vor avea fericita ocazie a privi ambele spectacole, va fi într-adevăr o reverie spirituală, o psihoanaliză a spiritului uman…” și în continuare… „atât Gorki, cât și Schiller, pune sufletele eroilor să stea pe ascuțiș de sabie și numai o interpretare justă poate să dea o tălmăcire adevărată a caracterelor din timpul când contradicțiile sociale cereau o rezolvare justă”.7
Cronicarul rândurilor din „Libertatea” nr. 47 din 11 iunie și nr. 48 din 14 iunie 1953, conchide că „Prezentarea acestei piese (Intrigă și amor) a fost o mare îndrăzneală. Succesul obținut a depășit așteptările noastre”. În continuare aduce referințe ample despre actorie, exprimându-se cu termeni elogioși despre creația artistică a unora și subliniind scăpările altora, dar încheie: „De aceea și repet că această reprezentație este ca mai reușită de până acum”.8
Relatările despre Micii burghezi are, însă, alt ton, căci alături de aprecierile pozitive despre actoria personajelor principale, face obiecțiuni de modul cum unii actori tineri – debutanți – s-au achitat de rol, și conchide că asemenea drame nu sunt indicate pentru săteni.9
Spectacolele cu aceste două drame au fost punct de plecare pentru ample discuții pe tema repertoriului, iscându-se din nou întrebarea dacă publicului de la sate îi se pot da astfel de opere dramatice?
În ziarul „Libertatea” care a întreprins o anchetă publică în legatură cu această problemă, apar articole ce pledează pentru acest gen, subliniindu-se că dacă este just interpretată (drama), fabula este urmărită cu interes și înțeleasă.10
Intrigă și amor a fost dată de 15 ori, respectiv în toate satele românești care aveau cămine culturale – pe atunci. Cel mai mare succes în turneu l-a avut la teatrul din Zrenianin unde o parte din public nu cunoștea limba română, dar cunoșteau fabula. Succesul a fost atât de evident că eroina dramei a fost invitată să joace ca oaspete, în limba sârbă, la ei. Lucrul acesta merită a fi pomenit fiindcă în mod indirect se recunoaște ascensiunea artistică a unor actori – deci, implicit și a spectacolului ca întreg.
În faza finală de existență a T.P.R. respectiv stagiunile 1954/55 și 1955/56, administrația teatrului a fost pusă la grele încercări financiare.
Se știe că în urma descentralizării introduse în conducerea administrativă, subvențiile banești date de provincie au încetat. Dacă adăugăm că și frații Isaia au plecat și că trei actori tineri au trebuit să-și îndeplinească îndatoririle serviciulul militar, se înțelege și mai bine la ce încercări a fost pus colectivul.
În aceste stagiuni s-au dat spectacolele a căror curbă în diagrama realizării scenice a avut ușoare coborâri. Este adevărat, s-a mers și la piese mai ușoare – comedii fără pretenții literare dramatice – ca urmare a sugestiilor primite din ancheta amintită. Astfel, Mușcata din fereastră de V. I. Popa; Popa Cira și popa Spira de Stevan Sremac;
Omul de rând de Br. Nušiæ, etc; Dar și la aceste piese spectacolul și-a menținut reputația dobândită. Ba chiar și-a afirmat-o în plus cu punerea în scenă a unor piese ale autorilor contemporani, care au intrat în aria literaturii dramatice universale. Astfel: Toți fiii mei de Arthur Miller; Rădăcini adânci de James Gow și Arnold d’Usseau; Bravul Sveik de Iaroslav Hašek și la urmă, Sirena, opera dramaturgului român, Zaharia Bârsan.
De ce amintim acest lucru? Pentru a lămuri un lucru care mult timp după desființarea teatrului a fost eronat interpretat de o parte a opiniei publice românești, atribuind desființarea unicului teatru românesc faptului că producția teatrală ar fi Iăsat de dorit în ceea ce privește realizarea artistică cerută de normele și etica unui teatru profesionist.
Spre sfârșitul stagiunii 1955/54 în 14 martie 1954 s-a dat la Vârșeț Rădăcini adânci. În legătură cu acest eveniment la rubrica culturală a ziaruluî „Libertatea” nr.23 din 21 martie 1954, apare articolul „O piesă bună și un succes”, în care printre altele se spune: Rădăcini adânci prezentată pe scena T.P.R. din Vârșeț a fost gustată din plin publicul prezent, cu toate că subiectul tratat în această dramă ne este întrucâtva îndepărtat: drama negrilor din America (U.S.A.)11
Eftimiu Ursulescu în spectacolul “Micii burghezi” – în rolul mecanicului Nil
Autorul articolului amintit zice că nu are pretenții de critic dramatic dar socotește că trebuie să amintească că… „demult n-am văzut ansamblul teatrului nostru să dea o piesă atât de nivelată (omogenă) în privința jocului”. În continuare, apoi, apreciază pozitiv montarea spectacolului, spunând că regia piesei a fost făcută cu seriozitate, înțelegere și chiar minuțiozitate. Cred că în condițiile date s-a obținut un succes optim”.12
În faza finală au urmat apoi operele dramatice amintite, despre a căror realizare scenică avem notări atât în Libertatea cât și în Lumina.
Linia diagramei artistice în ultimele două stagiuni (1954/55 și 1955/56) se menține, în general, constantă; cu ușoară descendență la aprecierile actoriei în unele roluri din piesele: Omul de rând, Toți fiii mei, Fluierul fermecat, Copilul comunal. Dar vădește o evidentă ascendență la Măistorița la modă și mai cu seamă urcare bruscă la Bravul Sveik, unul din cele mai reușite – spectacole ale teatrului, în genere( în treacăt amintim că Bravul Sveik s-a dat de 29 de ori; respectiv, opera lui J.Hašek a fost vizionată de 7.126 spectatori. Raportat la număruI naționalității noastre (adulți), numărul indicat e de sine grăitor și n-are nevoie de comentariu).
Ultima premieră Sirena s-a dat la 4 aprilie 1956 la Vârșeț. Această premiera s-a pregătit într-o atmosferă psihică apăsătoare. Colectivul știa că teatrul își închide porțile și că luminile rampei nu se vor mai aprinde în noua stagiune.
Sirena, dramă puternică și răscolitoare a fost jucată cu accente zguduitoare în scenele cu climaxul culminat. Ansamblul artistic parcă își trăia aevea propria-i soartă. N-a ajuns să fie dată ca Bravul Sveik în toate satele cu populație românească.
Ca ilustrare dăm cuvântul cronicarului din „Libertatea” nr. 27 din aceeași lună ale aceluiaș an care își intitulează notița: „Lacrimi în sală” și constată că „Politica repertoriului T.P.R. din Vârșeț de a prezenta publicului de la sat în această stagiune și o dramă, a fost deplin încununată de succes în seara zilei de 15 aprilie a.c. când am avut fericirea să vedem Sirena – lui Zaharia Bârsan.13
Din cele expuse reiese cum a fost apreciat T.P.R. în misiunea pe care și-a asumat-o la înființare; misiune, pe care n-a pregetat să o îndeplinească chiar și în momentele de criză ale existenței sale.
Această misiune n-ar fi putut să o înfăptuiască dacă în activitatea sa n-ar fi realizat cea mai de seamă conponență calitatea artistică.
Teatrul a dăinuit o perioadă prea scurtă pentru a-și putea afirma o fizionomie specifică. Caracterul său ambulant l-a situat într-o poziție aparte de celelalte case teatrale din provincia noastră și ca atare, denumirea de teatru popular i-a corespuns pe deplin.
La data actuală când ne găsim în pragul unei importante manifestații teatrale ale naționalității noastre, putem prin asociație de idei să ne întrebăm: se resimte golul lăsat prin desființarea lui?
Sfârșit
N. Polverejan
Note:
6) Trifu Aurel – „O nouă cotitură istorică în viața Teatrului popular românesc din Vârșeț”, Libertatea, nr. 47, 1953
7) Ibidem
8) Nicolae Bocșan – „Premiera Intrigă și amor de F. Schiller”, Libertatea, nr. 46, 1953
9) Nicolae Bocșan – „Premiera Micii Burghezi la Vârșeț”, Libertatea, nr. 48, 1953
10) Iulian Rista – „Două probleme ale Teatrului popular românesc”, Libertatea, nr. 7, 1952
11) Alex. Maiogan – „O piesă bună și un succes”, Libertatea, nr. 23, 1954
12) Ibidem
13) Nicolae Vârzoc – „Lacrimi în sală”, Libertatea, nr. 27, 1956
