ALEGORIA BAROCĂ ÎN ICONOGRAFIA ORTODOXĂ BĂNĂŢEANĂ

baroc_samarinean2

În baza poeticii picturale a iconografiei ortodoxe, a creaţiei şi tălmăcirii ei, a fost implicată gândirea alegorică, care a plecat de le ideea neoplatonică medievală a lumii, primind un rol important în cadrul chenarelor barocului bănăţean. Spiritul alegoric a fost bine înrădăcinat în viaţa intelectuală bănă ţeană la finea secolului al XVIII−lea, dar mai ales în primele decenii ale secolului al XIX−lea, iar ideile religioase şi poe tice ale timpului au fost sistematic exprimate prin veşminte alegorice.1

Adrian Negru
Adrian Negru

Plecând de la concepţiile retorice valabile că propovăduirea şi pictura sunt surorile artei, în baroc au fost tălmăcite prin intermediul surselor identice, inspirate de aceleaşi motive. Explicaţiile alegorice intră în esenţa structurii de bază a tuturor genurilor de la mitologie şi teme biblice la reprezentarea vieţii de fiecare zi şi a naturilor moarte, a portretelor şi peisajelor. Acest principiu retoric −alegoric a fost valabil şi pentru alte forme de exprimare artistică.
Alegoria este prezentă şi în cultura barocă a popoarelor ortodoxe. Reto rica barocă se serveşte de alegoria polifonă şi în arta bisericească, care stratificat interpretează ideea de bază, la care se adaugă aluzii şi ornamente noi. Ea descoperă treptat gândirea esenţială, dezvoltând permanent idea despre semnificaţia ei multilaterală, care este în funcţia protecţiei temei principale. Stratificarea alegoriei baroce, interpretată drept continua metaphora, s−a transformat în alegoreză şi aluzie, iar unele compoziţii, încadrate în che narele programelor complexe au exprimat, pe lângă semnificaţia de bază şi alte conotări simbolice, care se pot descoperii prin antiteze alegorice.
În actul de citire al alegoriei baroce, privitorul, chiar şi cel neinformat, nu a fost lăsat pe seama proprie. În cadrul reformelor care au tins să codi fice toate formele de viaţă duhovni cească, biserica a preluat rolul de tălmăcitor al adevărurilor dumnezeieşti. Ea acceptă şi propagă compoziţiile alegorice complexe, punându−le în funcţia învăţăturilor dogmatic−doctrinare şi a codexelor didactic−moralizatorice, cu o ţinută deja programată, ca prin mecanismul ut picturae sermones să apară ca unicul interpret.2 în cadrul artelor stratului civil bănăţean, dar şi al nobi limii armate numeric minore, Alegoria barocă repetă în general creaţiile deja acceptate şi atotcunoscute ale Europei centrale, cu observaţia că diferenţa dintre alegorie de o parte şi alegoreză şi aluzie de partea cealaltă, este doar în claritatea ideii expuse, în scenele alegorice, toate elementele sunt tălmăcite consecvent, pe când în alegoreză şi aluzie ele sunt foarte puţin accentuate, aşa că semnificaţia lor se poate doar presimţi.
Una din temele baroce inevitabile a fost şi Ochiul neadormit, bazată pe antiteza despre Iisus care doarme, pe când inima lui este trează. Arta barocă a populaţiei ortodoxe părăseşte unele formulări compoziţionale în care lisus doarme pe pat, pe când deasupra capului apare îngerul cu uneltele suferinţelor. O astfel de formulare iconografică se va reţine în jumătatea a doua a secolului al XVIII−lea doar în arta popularizantă, pe când maeştrii barocului vor accepta, prin intermediul Vienei şi Munchen−ului, formulările Europei de apus. Un exemplu caracteristic de alegoreză este şi compoziţia Acoperământul Maicii Domnului, una din temele din secolul al XIX−lea, dedicate protecţiei mariane, care radiază aluzii puternice faţă de momentul politic, fiind o depoziţie dintre imperiul Habzburgic şi ortodoxismul din această parte a Monarhiei.3

Sfântul Acoperământ
Sfântul Acoperământ

Deopotrivă de interesantă este şi una din tălmăcirile parabolei despre Milostivul Samarinean, din cadrul programelor moralizator−didactice şi religioase, în una din temele iconografice mai puţin interpretate. Tâlharii sunt evidenţiaţi ca o imagine alegorică a păcatelor care atacă sufletele oamenilor, iar din alt aspect ca renegaţi ai bisericii. Plecând de la tălmăcirea Sfântului loan Gură de Aur, călătorul este conceput ca Adam, adică simbolul omenirii întregi, Ierusalimul este imaginea raiului iar Ierihonul a lumii pământeşti, Milostivul Samarinean este lisus Salvatorul, cârciuma este biserica, cârciumarul apostolul Pavel, iar cei doi talanţi de argint simbolizează Testamentul vechi şi Testamentul nou.4
Pe bolta a IlI−a, a bisericii ortodoxe române Naşterea Maicii Domnului din Torac, pictorul de origine germană, Jozef Gojgner din Becicherecul Mare (azi Zrenianin), a pictat compoziţia murală Milostivul Samarinean, iar în biserica Sf. Ilie din Timişoara − Fabric, marele pictor bănăţean, Ion Zaicu, a pictat în anul 1912 această temă iconografică în maniera relismului academic depăşit, în care sunt prezente doar două figuri.
La unele schimbări radicale în ceea ce priveşte tălmăcirea alegoriilor, se va ajunge la trecerea dintre secolele XVIII şi XIX, pe timpul când programele didactic−moralizatoare vor tinde la reducerea gândirii simbolice şi exprimării ei picturale.
Prof. univ. dr. Adrian Negru

 

 
1. Vezi: E. Honig, Re−Creating Authority in Allegory, JAAC, XVI−2, (1957) 180−193. Despre problemele de bază în ceea ce priveşte definiţia alegoriei în artele plastice, vezi: R. Van Straten, Einfufrung in die Ikonographie, Berlin 1989, 49−55.
2. Despre însemnătatea temelor biblice şi tălmăcirea lor alegorică în artele plastice, vezi: R. Klein, La forme e l`intelligibile – Scriti sul Rinascimento e l`te moderna, Torino 1975, 124−132.
3. Nota autorului: Maica Domnului a fost proclamată de ocrotitoarea Habzburgilor şi a Curţii regale.
4. Despre această temă iconografică vezi: R. Vârtaciu, Pictorul Ion Zaicu, Facla, Timişoara, 1978; M. Timotijević, Ikonografija parabola u srpskom baroknom slikarstvu i ukrajinski propovednički zbornici, ZLUMS 26 (1990), 167−168;

%d blogeri au apreciat: