By ris
Pe 23 august 1939, lumea afla cu stupefacție despre semnarea, la Moscova, a unui pact germano-sovietic „de neagresiune”. Într-un protocol secret, a cărui existență va fi negată de URSS până în 1989, cele două puteri își împărțeau Europa Orientală. La 1 septembrie, Germania invada, deja, Polonia, invazie continuată, pe 17 septembrie, de Armata Roșie, care încheia partajul. Apoi, URSS va anexa Țările Baltice, independente din 1918, și teritorii din nord-estul României. Protocolul secret mai prevedea ca URSS să furnizeze Germaniei naziste petrol și cereale și să-i predea pe militanții comuniști germani căutați de naziști. Alianța dintre Hitler și Stalin va dura aproape doi ani, până în iunie 1941, când Germania invadează URSS.
Pentru Hitler, pactul era important pentru că, după momentul polonez, putea să-și pregătească armata pe frontul occidental. Cât despre Stalin, istoricii s-au întrebat, multă vreme, care au fost rațiunile alianței sale cu Hitler; dacă pactul a permis revenirea URSS pe granițele europene ale Imperiului Țarist, el n-a impiedicat, totuși, declanșarea războiului, care a lăsat URSS izolată în fața unei armate naziste mult mai puternice. Oricum, contrar unei legende vehiculate de partizanii săi, Stalin n-a folosit acest răgaz de circa 2 ani pentru a se pregăti de război contra lui Hitler. În ciuda avertismentelor venite de pretutindeni, Armata Roșie s-a trezit total nepregătită în fața atacului nazist suferind, în primele luni de război, pierderi imense.
Până la momentul 23 august 1939, să ne amintim, totuși, că Stalin bănuia Occidentul că dorește să deturneze către Răsărit poftele de cuceritor ale lui Hitler. Temerile lui vor fi confirmate de transformarea de către Wermacht a unei părți din Cehoslovacia în colonie germană, dar și de pretențiile pe care acesta începea să le aibă asupra Poloniei. Hitler viza Danzigul, porto-franco în termenii Tratatului de la Versailles, din 1919. Culoarul Danzig asigura Poloniei acces la mare, dar prezenta inconvenientul că separa Prusia orientală de restul Germaniei.
În fața amenințării germane, Stalin a negociat, mai întâi, o apropiere de blocul franco-britanic. Un proiect a fost pregătit, în iulie 1939, dar dictatorul a refuzat să-l semneze întrucât occidentalii nu erau de acord ca trupele sovietice să intre, la nevoie, în Polonia și România. În schimb, total imprevizibil, Stalin s-a decis să semneze un pact de neagresiune cu Berlinul. E vorba de un pact și nu o alianță, pentru că aceasta din urmă ar fi presupus un angajament militar comun. Ministrul de externe nazist, Joachim von Ribbentrop, îl convinge pe Hitler că occidentalii sunt prea speriați ca să încerce să răspundă la procvocările germane și îl încurajează să se apropie de Stalin. O apropiere a contrariilor. Astfel că pactul a fost semnat de miniștrii de externe, Ribbentrop și Molotov, pe o durată de 10 ani. Termenii lui sună cam așa: „Înaltele părți contractante se angajează să se abțină de la orice act de violență sau agresiune, de la orice atac unul contra altuia, fie individual, fie împreună cu alte puteri”.
Care au fost urmările pactului? La 3 septembrie 1939, Marea Britanie și Franța, care se angajaseră să apere granițele Poloniei, declară război Germaniei. Data aceasta marchează începutul celui de-al doilea război mondial. Pe 30 noiembrie 1939, URSS anexează Finlanda, ocupă statele baltice și ulterior înglobează, după un ultimatum adresat guvernului român, Basarabia și Bucovina de Nord.
Istoricii care au redactat Cartea Neagră a Comunismului prezintă pactul germano-sovietic drept o dovadă că Germania nazistă și URSS au fost regimuri de aceeași natură, totalitare. Viziunea aceasta se pare că a inspirat și Parlamentul European, atunci când a proclamat 23 august ca zi europeană de comemorare a victimelor crimelor stalinismlui și nazismului, laolaltă.
