Treizeci și șase ani de nemurire

Gheorghe Zamfir şi orchestra lui au fost oaspeţii Vârşeţului în anul 1979
Gheorghe Zamfir şi orchestra lui au fost oaspeţii Vârşeţului în anul 1979

 

Profesorul Gheorghe Velici a fost cu siguranţă cea mai complexă personalitate muzicală românească a Vârşeţului. Născut şi decedat într-o zi de cincisprezece precum marele Eminescu, Velici a lăsat o urmă adâncă în viaţa muzicală a românilor din partea sârbească a Banatului.
Deja de pe băncile şcolii, îndrăgeşte muzica, fiind plăcut impresionat de instrumentele de coarde. Primul instrument cu care intră în contact direct  este totuşi acordeonul. Îşi începe activitatea în cadrul S.C. „Doina” din Uzdin, manifestându-şi interesul faţă de vioară, ţambal şi încercând să cânte la toate instrumentele cu coarde, pe care le-a întâlnit în orchestră. La vioară, instrument care-i va marca viaţa artistică, îl instruieşte Gheorghe Ţăran Drăga din Uzdinul natal.
Velici2Velici absolvă şcoala de muzică din Zrenjanin, secţia contrabas, după care se înscrie la Liceul de Muzică „Isidor Bajić” din Novi Sad, unde rămâne timp de doi ani. Se va transfera la Belgrad, unde va absolvi liceul de muzică ”Sković«. În aceeaşi perioadă cântă la diferite petreceri, nunţi, muzică populară şi muzică de divertisment. Instruieşte corul tinerilor din Uzdin, prima formaţie vocală cu care Velici a lucrat.
În anul 1959 participă la prima ediţie a Festivalului de folclor şi muzică românească de la Uzdin, unde cucereşte premiul I ca solist la vioară. Un an mai târziu, se va stabili definitiv la Vârşeţ unde îşi începe o activitate bogată şi variată.
Activitatea cu cel mai mare ecou pentru românii vârşeţeni a fost cea legată de S.C. ”Petru Albu” (azi ”Luceafărul”). Ani la rând Velici a fost părintele spiritual al acestei Societăţi. Nu a fost numai un simplu dirijor de orchestră sau cor. Pentru cei din jurul lui, Gheorghe Velici a fost un adevărat model de artist.
Pe lângă activitatea din cadrul S.C. ”Petru Albu”, despre care s-ar putea scrie o adevărată antologie, trebuie amintită şi vasta lui preocupare didactică. Absolvent  al ciclului I al Academiei de Muzică din Belgrad, profesorul Gheorghe Velici lucrează ca dascăl la şcolile din Guduriţa şi Vârşeţ şi la aşa-numita ”Universitate populară”, unde predă vioară şi acordeonul. Velici devine instructor la Comunitatea cultural-instructivă din Vârşeţ, unde activează în cadrul orchestrei. Formaţia în fruntea căreia s-a găsit a avut ca sarcină reprezentarea comunei Vârşeţ, populată de apartenenţi ai diferitelor etnii. Aşadar, orchestra a avut un repertoriu alcătuit din piese sârbeşti, româneşti, ungureşti. Partea mare a membrilor acestei orchestre au fost români.
Profesorul Velici a avut şansa de a deveni producător muzical la postul de radio Novi Sad. Din păcate nu reuşeşte să-l obţină din cauza anumitor angajamente nu tocmai corecte. Velici a muncit serios pe tot parcursul vieţii lui, a fost conştient de faptul că munca trebuie să fie cu atât mai intensă cu cât nivelul artistic al acelor care sunt instruiţi este mai scăzut. În ultimii ani de viaţă activitatea sa se amplifică. El îndeplineşte timp de câţiva ani funcţia de preşedinte al Consiliului Festivalului de Folclor şi Muzică Românească.
În anul 1979 reuşeşte să alcătuiască o orchestră din cei mai de seamă muzicieni români din partea sârbească a Banatului. A avut o prima încercare de înjghebare a unui ansamblu de o calitate artistică ce depăşeşte tiparele cunoscute până atunci. Din păcate, nu există mărturii sonore despre prima şi ultima apariţie a acestei orchestre la Festivalul din Doloave – 1979.
Velici3În cea mai frumoasă lună a anului, mai, Gheorghe Zamfir poposeşte la Novi Sad. În studioul televiziunii, maestrul Zamfir şi orchestra lui au făcut câteva înregistrări. În urma terminării lor pornesc spre casă. S-au oprit la Satu-Nou, unde au susţinut un spectacol de excepţie. După ce cortina s-a lăsat şi artiştii au plecat spre Vârşeţ, a urmat o noapte care prietenilor lui Velici şi iubitorilor de frumos le va rămâne în amintire o viaţă întreagă.
După o reuniune muzicală împreună cu Zamfir şi orchestra sa celebră la ospătăria ”Bacaluţă” din Vârşeţ, la care sufletele celor prezenţi au fost scăldate în cele mai frumoase sunete, în dimineaţa zilei următoare, Velici, prezent şi el cu o seară mai înainte, îşi termină discursul vieţii. Pe 15 mai a plecat în lumea nemuririi.
A fost o personalitate autoritară. Nu de puţine ori la repetiţiile orchestrei ”Petru Albu”  ”zburau” pupitrele deasupra capetelor instrumentiştilor. Disciplina de fier şi munca asiduă au făcut ca succesele să nu lipsească. Totuşi, în spatele autorităţii lui, se ascundea o fire emotivă de artist adevărat. Ungea corzile sensibile ale sufletelor prietenilor lui cu câte o melodie românească sau ungurească. Nu i-a fost greu să plece de multe ori la Timişoara pentru a petrece o seară de muzică la ”Bastion”. Pedagog, dirijor şi violonist, rămâne înscris cu litere de aur în istoria muzicală a meleagurilor noastre. Avem datoria de a ne aminti din când în când de oamenii care prin activitatea lor au scris pagini de istorie muzicală locală.
Eugen Cinci

%d blogeri au apreciat: