Stefan Hell, laureat al premiului Nobel: Educația primită în România m-a ajutat mult. Mi-a ușurat viața

stefan_hell

Stefan Hell, profesor de origine română și câștigător al premiului Nobel pentru chimie, vorbește, într-un interviu acordat Digi24, despre proiectul său și despre felul în care educația primită în România l-a ajutat în munca de cercetare. Stefan Hell, născut în Arad, spune că principala dificultate pe care a trebuit să o depășească a fost neîncrederea altor cercetători, dat fiind că proiectul era atât de neconvențional. Pe de altă parte, cercetătorul se declară mulțumit că românii sunt mândri de premiul pe care l-a primit și spune că vrea să vină în România pentru a se întâlni cu cercetătorii de aici.

Digi24: Cum vă simțiți în postura de câștigător al premiului Nobel pentru chimie?

Stefan Hell: M-am simțit mulțumit pentru că am câștigat acest premiu. Este multă muncă în spate.

Digi24: Mulți oameni din România sunt mândri de acest premiu. Vă mai leagă ceva de România?

Stefan Hell: Sunt membru al Academiei, așa că am vizitat România de câteva ori anul trecut. Am primit titlul de Doctor (Honoris Causa, n.r.) din partea Universității Vasile Goldiș din Arad și de la Universitatea Politehnică din București. Mă simt foarte apropiat de România, am rădăcini acolo, m-am născut în Arad. Acolo m-am îndreptat spre cercetările din științe. Rădăcinile sunt foarte importante pentru mine.

Digi24: Intenționați să reveniți în România?

Stefan Hell: Da. Am avut un schimb de emailuri cu președintele Academiei Române acum câteva zile și i-am sugerat să facem câteva întâlniri pe teme științifice. Sper că se va realiza. Aș fi mulțumit dacă aș putea să mă întâlnesc cu mai mulți oameni de știință din acest domeniu în România. Ar fi extrem de frumos, m-aș bucura.

Digi24: De ce ați ales acest domeniu de cercetare?

Stefan Hell: Problema a fost că multă lume nu a crezut că va funcționa. Aveam o idee care era neobișnuită. Multă lume a zis că voi eșua. Am avut nevoie de multă perseverență și energie pentru a nu fi distras de critici.

Digi24: Ați sperat că veți primi un premiu Nobel?

Stefan Hell: Nu te poți aștepta la un premiu Nobel pentru că este foarte greu de obținut. Știam, desigur, că e o descoperire importantă și știam, desigur, că această descoperire va avea un impact în lumea științifică și chiar pentru omenire – să poți vedea lucruri pe care nu le puteam vedea înainte în celule. Dar a lua un premiu Nobel e un lucru special. Este o mare supriză.

Digi24: Un alt laureat al premiului Nobel este scriitoarea de origine română Herta Muller. O cunoașteți?

Stefan Hell: Nu o cunosc personal. Am fost la aceeași școală, la liceul din Timișoara, dar nu în același timp. La Timișoara, pentru prima dată, m-am îndreptat spre fizică. Am câștigat un consurs local la fizică și am fost încurajat să îmi urmez studiile în fizică. Educația primită atunci în România mi-a ajutat mult. Mi-a ușurat viața. Când am ajuns în Germania mi-a fost mai ușor.

Digi24: Am vorbit cu foști profesori ai dumneavoastră și toți sunt mândri de premiul pe care l-ați primit. Aveți un mesaj pentru cineva din România?

Stefan Hell: Cred că ceea ce s-a întâmplat azi arată că munca, perseverența, educația de bază care mi-a fost oferită în România și de care m-am bucurat a fost un lucru foarte important. Toți pot fi la fel de mândri ca și mine de acest premiu.

Digi24: Spuneați că vă place să vă distrați și atunci când lucrați și că gândirea neconvențională este foarte importantă. Cum ați reușit să dobândiți acest lucru?

Stefan Hell: Cred că e foarte important să te simți bine, să te bucuri de ceea ce faci. Această bucurie de a face știință am învățat-o mai devreme, în județul Arad, în Sântana am avut profesori minunați care mi-au stimulat interesul pentru știință. Această atitudine pe care am avut-o m-a ajutat să urmăresc probleme interesante și să reușesc până la urmă.

Digi24: V-a felicitat cineva din România?

Stefan Hell: Nu cred că a putut da de mine cineva, telefonul a fost ocupat tot timpul. Sunt mulțumit că multă lume din România este mândră de acest premiu.
Digi24: Ce veți face cu banii pe care i-ați primit ca premiu?

Stefan Hell: Voi folosi banii în scopuri științifice, pentru cercetare.

 

 

 

Cine sunt laureații de origine română ai PREMIULUI NOBEL?

 

Potrivit site-ului oficial al Premiului Nobel, România are în acest moment patru laureați ai Premiului Nobel. Medicul George Emil Palade, activistul în domeniul drepturilor omului Elie Wiesel, scriitoarea Herta Muller și Stefan W. Hell s-au înscris în istoria distincțiilor Nobel. Neoficial, pe lângă aceste nume, mai sunt vehiculate și altele. Este și cazul românului Ioan Moraru, care ar fi fost distins cu Premiul Nobel pentru pace în anul 1985.

Sursa: digi24.ro

%d blogeri au apreciat: