Regiunea Banat de-a lungul secolelor

mehmed3

Prin Banat înţelegem unghiul de sud-est al bazinului Panonic, sau vorbim de spaţiul cuprins între ramurile Car­paţilor la Răsărit, râul Mureş la Nord, Tisa la Vest şi Dunărea la Sud. Cu toate că prin noţiunea Banat de obicei înţelegem doar câmpie, prin Banat înţelegem şi Carpaţii de Sud, respectiv Munţii Banatului, care încep cu Munții Vârşeţului. După autorul Skok, de­numirea de Banat derivă de la cuvăntul avar – ban, care s-a men­ţinut şi păstrat în această regiune multietnică în limbile care au con­veţuit pe acest te­ritoriu.
Serbiei de azi, sau fostei Iugo­slavii îi aparţine o treime a Bana­tului, României două treimi, iar Ungariei doar o porţiune mică, ne­însemnată, adică spaţiul cuprins în­tre râurile Tisa şi Mureş. Regiunea Banat a fost populată încă în pe­rio­ada preistorică ceea ce ne dove­desc izvoarele istorice scrise, sau descoperirile în localităţile: Vârşeţ, Oreşaţ, Grebenaţ, Mesici, Vatin etc.
Cea mai veche cultură a neo­litului poartă numele după locali­tatea Starčevo. Următoarea cultură a regiunii Dunării referitor la Serbia şi Balcanilor Centrali se numeşte Cultura de Vincea care cuprinde neolitul mijlociu şi întârziat. Desco­peririle sau izvoarele istorice găsite la Crvenka, Vârşeţ, Jidova, Dupliaia vorbesc de o altă perioadă istorică numită perioada de bronz şi înce­putul epocii fierului pe o suprafaţă sau teritoriu mai larg al Europei Centrale, Europei de Est şi Europei de Sud-Est. În prima jumătate a secolului al III-lea î.e.n. pe acest teritoriu pătrund celţii. O influenţă însemnată asupra culturii celţilor au avut-o dacii, strămoşii noştri.
Dacii erau adevăraţii stăpâni şi gospodari ai regiunii de Sud şi Sud-Est a Câmpiei Panonice, adică până la războiale romano-dacice în pe­rioada  anilor 101-106.
Prin cucerirea sau ocuparea acestei zone a Daciei de către romani, Ba­natul de Sud cade sub stăpânirea romană şi rămâne aproape 150 de ani.

Cetatea din Vârșeț
Cetatea din Vârșeț

Dovezi istorice şi arheologice că acest spațiu a fost romanizat se găsesc la: Oreşaţ, Grebenaţ, Pan­ciova, Vârşeţ, Banatska Palan­ka, Stara Palanka etc. Într-o peri­oa­dă a slăbirii influenţei romane în acest spaţiu geografic, apare un răstimp de dominaţie şi influenţă a culturii sarmatice.
În perioada emigrării popoarelor pe teritoriul Voivodinei şi Banatului actual au apărut noi grupuri etnice, ca de exemplu: hunii, geţii, gepizii, longobarzii, avarii şi slavii. La în­ceputul sec. al IX-lea apare expan­zia bulgarilor şi bizantinilor. Ma­ghia­rii au început să populeze Câm­pia Panonocă la sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea.
La începutul secolului al XI-lea ma­ghiarii au anexat Banatul, până la căderea sub turci, în anul 1552.
Regiunea Banat a fost depopu­lată în perioada războaielor ma­ghi­a­re şi bizantine. Atunci mai vorbim şi de năvălirea mongolilor în a doua ju­mătate a secolului al XII-lea (1270). Banatul a căzut sub turci în anul 1552 şi rămâne sub ocupaţia lor până în perioada (1716-1718) când este eliberat de austrieci.
Pe parcursul celor aproape 17 decenii de ocupaţie a Banatului se produce o mulţime de schi­m­­bări so­ciale şi politice, în aceas­tă parte a Europei. Populaţia Banatu­lui ac­tual a suferit foarte mult încă înaitea căderii definitive a Banatului sub turci, când multe localităţi ale Banatului au fost şi distruse. Turci populează zona depopulată urba­nă, în primul rând cele întărite, sârbii câmpiile, iar românii au fost în­curajaţi şi sprijiniţi de turci să populeze cu turmele de oi regiunile deluroase sau Dunele de nisip ale Deliblăţii. Becicărecul (Zrenianiunul de azi) pe timpul ocupaţiei oto­ma­ne a fost considerat centru mare urban al Banatului.
În nenumărate rânduri populaţia Banatului s-a ridicat la răscoale împotriva stăpâniri turceşti.
Răscoalele sau revoltele popu­laţiei Banatului împotriva stăpânirii turceşti au început cu mult timp în­a­intea eliberării definitive a Ba­na­tu­lui de sub stăpânirea otoma­nă. Ami­n­tim un lanţ de răscoale împo­triva stăpâniiri turceşti de la sfâr­şi­tul secolului al XVI-lea (1595-1596).
Toate aceste revolte şi nemul­ţu­miri ale populaţiei supusă împotriva turcilor, au dus  la eliberarea defi­nitivă a Banatului în perioada anilor 1716-1718.
În urma asediului Vienei în anul 1683 şi nereuşita acţiunii turceşti, aceasta a fost un semn al deca­denţei forţei turceşti şi stăpânirii lor în acest spațiu.
Războaiele austro-turce şi victo­riile de la Petrovaradin şi Senta pe vaza Acordului de pace din anul 1699, Bačka trece sub conducerea Monarhiei Habsburgice, iar o parte din Srem şi întregul Banat încă rămân sub turci până în anul 1716.
Războaiele de eliberare de sub stăpânirea turcească sunt încheiate  prin Pacea de la Požarevac din 21 iulie 1718. În aceste lupte împotriva turcilor s-au evidenţiat prinţul Eugen de Savoia şi generalul sau groful Mersi.
Prin Pacea de la Požarevac, Aus­tria primeşte Serbia, Morava de Vest, Bosnia de Nord şi Banatul.
În toate aceste războaie împotriva Imperiului Otoman au participat la lupte populaţie multietnică: germani, ro­mâni, sârbi şi maghiari.
La propunerea şi iniţiativa prin­ţu­lui Eugen acestă regiune era planificată să fie populată de germani. Scopul acestei idei era acela ca între calviniştii maghiari şi turci muslimani să fie bătut un cui al ger­manilor pentru a împiedica să se unească împotriva dinastiei Habzburgice. Pe baza unui docu­me­nt scris în anul 1717 s-au înre­gistrat următoarele date: În reg. Banat erau 663 de sate sărace şi o populaţie modestă în jur de vreo 85 de mii de locuitori, sârbii în câmpie, românii în zona montană, iar ma­ghiarii doar în jurul mureşului.
Monarhia Habzburgică, teritoriile eliberate între râurile Tisa, Mureş şi Dunăre le-a încadrat în Banatul Timişorean cu centrul la Timişoara, unde societatea s-a reformat.
În perioada stăpânirii Bana­tului Timişorean de austrieci, au fost realizate în jur de trei colonizări ale Banatului.
Prima colonizare a Banatului a fost realizată imediat după elibe­rarea Banatului, a doua colonizare a fost realizată pe timpul Măriei Tereziei şi a treia colonizare a fost efectuată pe timpul fiului ei, Iosif al II-lea.
Pe parcursul timpului, Austria a iniţiat un nou război cu turcii, dar care nu a dat roade.
Războiul a izbucnit în anul 1737 s-a încheiat la 2 octombrie 1739 la Belgrad. În urma acestei păci sa stabilit graniţa-frontiera între Aus­tria şi Turcia, care era la Dunăre.
Războiul pierdut de Austria îm­potriva Turciei a avut consecinţe asupra populaţiei Banatului care a suferit foarte mult.  Mehmed Paşa a ocupat Palanca Nouă, Panciova, Orşova, Vârşeţ, Ciacova şi Biserica Albă.
Pe baza unor date şi înregistrări realizate la 1775, în Banat au trăit 317.928 persoane dintre care vorbitori de limba română au fost 181.639, 78.780 sârbă, 8.683 bulgară, 42.301 germană, italiană şi franceză, rromă şi 33.353 evrei.
În istoria Banatului şi Voivodinei există câteva perioade de referinţă:
I. Dominarea politicii austrie­ce a fost orientată spre germani­zarea acestei regiuni.
II. În perioada de la 1867 şi până la 1918, adică până la termi­narea Primului Război Mondial este caracteristică dominarea in­flu­en­ţei maghiare.
III.    A treia perioadă este pre­dominată de dominaţia sârbească.
IV.    Dacă vorbim de perioada de după al Doilea Război Mondial, s-a produs o nouă colonizare din: Lika, Munte Negru, Bania, Kor­dun în Banat respectiv Voivodina.
Pe timpul Austro-Ungariei până la anul 1918 în Banat au existat şcolile confesionale şi comunale.
În perioada formării regatului S.C.S. și fostei Iugoslavii au activat 105 învățători români. În urma stabiliri frontierelor după Primul Răz­boi Mondial între România şi Re­gatul Iugoslav, mulţi învăţători şi in­telectuali s-au reîntors în Ro­mânia.
În serviciul şcolar au rămas doar 33-32 de învăţători. Pentru dezvoltarea pe mai departe a culturi românilor din Banat un mare rol a avut Convenţia Româno-Iugoslavă realizată în anul 1929, însă care a intrat în vigoare abia în anul 1935.
În baza acestei înţelegeri sau Convenției, învățătorii români din România au venit în Iugoslavia şi învățătorii sârbi s-au dus în Ro­mânia. Deja între anii 1935-36 au func­ţionat 80 de învățătorii români dintre care 47 au fost contractuali şi 33 au fost cetăţăni iugoslavi.
În acest răstimp, la Vârşeţ s-a deschis Liceul Român şi Şcoala Normală de Învăţători, secția în lim­ba română, iar activitatea cul­trală sa exstins.
prof. Sorin Lăpădat

%d blogeri au apreciat: