Izvor de viaţă în Munţii Vârşeţului

Fântâna Mare din Mesici
Fântâna Mare din Mesici

 
Munţii Vârşeţului leagă de secole în şir cele patru vechi localităţi româneşti: Mesici, Sălciţa, Marcovăţ şi Srediştea Mică şi au rămas străjerul natural al hotarului, locuri de iniţiere şi de desfăşurare a unor mistere, care au atras dintotdeuna oameni curajoşi, cu spirit de aventură.
Munţii şi dealurile, drumurile şi cărările, formaţiunile muzicale şi cântecul păsărilor, denumirile toponimice, ocupaţia oamenilor, reprezită piesele unui întreg, care este zona de codru a Banatului. Dar, din cele mai vechi timpuri, ştim că Banatul de Munte a fost stăpânit, peste 2000 de anii, de diferite imperii, înălţimea pe lângă toate avantajele a subînţeles o continuă căutare de apă, care înseamnă viaţă, iar fântâna (izvorul) este considerată un rezervor de viaţă şi energie inepuizabil.
Nu întâmplător, la intrarea în cele patru aşezări sus amintite, se remarcă în plină splendoare o fântână, care are aceiaşi denumire− FÂNTÂNA MARE. Pe drept, Fântânile Mari sunt considerate cele mai vechi în acest spaţiu, practic ele sunt săpate înaintea întemeierii aşezărilor propriu−zise. O altă caracteristică o exprimă poziţia lor identică în toate cele patru localităţi, adică poziţionarea pe lângă pârâiaş, fapt care este explicabil, ţinându−se cont că mult timp au fost fântâni publice cu un potenţial şi izvor enorm. Astfel, la Srediştea Mică, Fântâna Mare este localizată lângă pârâiaşul (ogaşul) Ieruga, la Marcovăţ în apropierea ogaşului Vrela, la Mesici lângă pârâiaşul cu acelaşi nume şi la Sălciţa în apropierea pârâiaşului ce poartă denumirea de ogaş.
Însăşi denumirea „Fântâna Mare “ exprimă supremaţia faţă de alte fântâni şi izvoare săpate s−au amenajate în localitate. Cele patru Fântâni Mari, sunt funcţionabile, iar unii săteni mai folosesc şi azi apa potabilă pentru unele necesităţi obşteşti. Aşezările din Munţii Vârşeţului se pomenesc a fi atestate documentar din secolul al XII−lea, dovadă fiind şi cele două mănăstiri, la Mesici respectiv Srediştea Mică, care stau la originea localităţilor iar “Fântâna Mare” este probabil mai veche decât satul, ori cel puţin, are aceiaşi vârstă cu acesta şi sunt o făclie a spiritualităţii româneşti în acest cuprins bănăţean.

Fântâna Mare din Srediștea Mică (Pârneaora)
Fântâna Mare din Srediștea Mică (Pârneaora)

 

Dacă în documentele scrise, relatări referitoare la fâtâni aproape nu există, totuşi unele referinţe la „Fântâna Mare „ din Pârneaura, găsim în venitul şi cheltuiala Sf. Lăcaş, în perioada anilor 1754−1777, până la desfiinţarea ei. În arhivele mănăstireşti, mai exact în descrierea mănăstirei din Srediştea Mică cu ocazia reducerii manăstirilor din Banat din 1771, se aminteşte o Fântână “Bunari” în nemijlocita apropiere a Sf. Lăcaş de închinăciune. În secolul al XVIII−lea, la anul 1764, i−a fost redată înfăţişarea actuală a fântânii, fiind, amenajată cu suma totală de 68 fl., bani care au fost achiziţionaţi de mănăstire. Pe parcursul anilor a mai fost amenajată, dar nu s−a schimbat forma esenţială. Fântâna mare este zidită tot din piatră, adâncă 7,50 m , iar în lăţime măsoară 2,20 m şi este acoperită cu şindră. Apa nu a secat niciodată din fântână care are un potenţial şi izvor mare. Apa este limpede şi rece, fără gust şi miros, o apă tămăduitoare folosită de cetăţenii din sat şi apropiere, care vin cu bidoanele după apa considerată lecuitoare. Fântâna Mare are epitetul drept izvor sfânt, iar apa milenară curge din stâncă.
Fântâna sredişteană din incinta mănăstirei are istoria ei, atât de zbuciumată, ascunde legende şi mister, iar ea, la rândul ei, reprezintă un adevăr care persistă de cel puţin 700 de ani.
Fântâna Mare din Sălciţa stă la baza întemeierii satului cu sălcuţa, care a luat naştere pe lângă izvor. La început a fost un izvor obişnuit cu un debit de apă mic, iar locuitorii micii aşezări au transformat izvorul de apă într−o fântână, cu adâncimea de 6 m. Fântâna Mare sălciţeană a fost săpată cu scopul de a aproviziona aşezarea cu apă, în patru colţuri, iar la adâncimea de 2,5m, s−a descoperit un zid de cărămidă durabilă. Lucrarile au continuat între zidurile de cărămidă găsite în pământ, până la aproximativ 5,50m adâncime. La adâncimea respectivă, apa din fântână a început să ţâşnească în sus şi de aici în pârâiaşul din apropiere.
Aşa, din timpurile îndepărtate şi până în zilele noastre, din Fântâna Mare se scurge o mare cantitate de apă, care se varsă în Ogaşul ce trece pe lângă obârşie. Apa de izvor, rece şi limpede se scoate cu ajutorul pârghiei, cu găleata de aproximativ 12 litri, volum de apă. Fântâna Mare pardosită cu piatră, iar în funcţie de potenţialul şi capacitatea ei, s−a calculat, că poate alimenta cinci localităţi cu apă. Actuala înfăţişare, cişmeaua sălciţeană primeşte în anul 1985, când s−a introdus o ţeavă în pământ pentru o fântână arteziană. Un fapt inedit, îl constituie, că până azi, n−a fost niciodată deznămolită, afirmaţie confirmată de cei vârsnici cetăţeni ai satului. Au fost numeroase încercări în nenumărate rânduri, dar din cauza izvorului puternic, nu s−a reuşit niciodată să fie curăţată definitiv. Ce se ascunde la fundul fântânii sălciţene, rămâne în continuare secret nedescifrat, un mister.
La Marcovăţ, Fântâna Mare denumită şi Pucioasa, din apropierea pârâiaşului Vrela, are istoricul ei. Despre secţiunea fântânii, în cronici se spune că ar fi zidită de prin secolul al XV−lea Fântâna Mare (Pucioasa) de la poalele Vârşăciorului este specifică, deoarece piatra este de altă culoare decât cea obişnuită, cu un miros de sulf-pucioasă. Mult timp s−au vehiculat diverse zvonuri potrivit cărora, acolo ar fi îngropate lucruri preţioase şi valoroase.
Astfel, în anul 1932, primarul, Lică Lazăr cu un grup de cetăţeni hotărăsc să cerceteze fântâna. Săpăturile au fost abandonate la adâncimea de 5 m, fiindcă apa izvorea şi năvălea foarte puternic, încât nu se putea scoate cu găleţile. La adâncimea de 3 m, a fost îngrădită cu bârne. Din amintirile martorilor oculari, reiese că apa izvorea atât de tare, încât ar fi făcut mari daune localităţii.

Fântâna Mare din Sălcița
Fântâna Mare din Sălcița

 

 

Localnicii au fost nevoiţi să adune slănină pentru a reuşi să stăpânească apa, care năvălea cu mare repeziciune. Fântâna Mare marcoviceană, nu mai este în funcţie, iar firicelul de apă din izvor care încă mai există, lasă în urma lui o dâră de culoarea albă.
Fântâna Mare din Mesici se găseşte la intrarea în localitate, aproape de mănăstirea şi pârâul cu aceiaşi denumire. Despre vechimea şi zidirea fântânii, nu avem date nemijlocite, ele s−au pierdut în negura timpului, de mult apus. Totuşi, un lucru e cert; Fântâna Mare−mesiceană a luat naştere odată cu ridicarea locaşului de închinăciune din localitate. Ea este construită, pardosită şi amenajată tot din piatră, iar apa limpede şi rece, izvoreşte din stâncă neîntrerupt. Funcţionează pe acelaşi principiu ca Fântâna Mare din Sălciţa şi apa în continuare se scoate cu ajutorul pârghiei, iar căldarea are un volum de 15 litri de apă. Înfăţişarea de azi, i−a fost redată în timpul preotului local Z. Laţcu, care a contribuit împreună cu sătenii la amenajarea ei. Fântânile Mari din cele patru localităţi (Mesici, Marcovăţ, Srediştea Mică şi Sălciţa), sunt veritabile izvoare de apă vie, care înviorează sufletele amorţite şi răcoresc inimile dogorâte de suferinţe ale locuitorilor din această zonă magnifică a Banatului Montan.
Fântâna Mare, din satele munţilor vârşe− ţeni, nu−şi mai are farmecul milenar de odinioară, dar rămâne veşnic − izvor de viaţă.
Dr. Dorinel Stan

%d blogeri au apreciat: