280 de copii din Kladovo așteaptă cursurile de limba română

Comuna Kladovo este campioană la numărul de copii români înscrişi la cursurile de limba română cu elemente de cultură naţională în urma anchetei dispuse de Ministerul Educaţiei din Serbia. Aceştia aşteaptă cu nerăbdare începerea cursurilor.

Asociaţia pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor „Dunărea” din Kladovo, condusă de Tihan Matasarevici, este prima de acest fel care a aplicat pentru introducerea cursurilor de limba română în şcolile din zonele în care populaţia românească este majoritară în Valea Timocului. Imediat după luna martie 2012, când România a dat primul semnal Serbiei că îi va condiţiona aderarea la UE de respectarea drepturilor minorităţii româneşti din Timoc, Matasarevici a cerut conducerilor şcolilor de pe raza comunei Kladovo să îi înregistreze listele semnate de părinţii copiilor care doreau introducerea limbii române în şcoli. Chiar dacă la acea vreme implementarea învăţământului în limba maternă părea doar un vis frumos, dar greu de realizat, Matasarevici a reuşit să obţină toate aprobările necesare pentru un număr de circa 155 de copii.

 
Un drum sinuos

 
Tihan Matasarevici povesteşte că nu a fost deloc uşor, deoarece a trebuit să alerge prin toate satele comunei, pe cheltuiala sa, să vorbească cu părinţii, să îi determine să îşi învingă toate temerile şi frustrările şi să semneze acele tabele. După ce a strâns semnăturile le-a depus la conducerea fiecărei şcoli şi a aşteptat ca acestea să urmeze circuitul legal. De la şcoli, tabelele trebuiau să ajungă la Inspectoratul Şcolar Regional din Zajecear, iar de acolo la minister, după care aprobările urmau circuitul invers. „Nu a fost deloc simplu, deoarece mergeam în permanenţă la şcoli şi întrebam directorii dacă au veni aprobările, până când aceştia mi le-au înmânat”, îşi aminteşte Tihan Matasarevici. A urmat apoi ancheta oficială a statului sârb, în timpul căreia numărul de copii s-a dublat.

 
„Astăzi avem 280 de copii care vor să înveţe limba maternă!”

 
Numărul copiilor care vor să înveţe limba română cu elemente de cultură naţională a ajuns, în urma anchetei la 280. Dintre aceştia, 114 sunt la Şcoala normală din oraşul Kladovo, 78 sunt la Şcoala Gimnazială din oraşul Kladovo, 42 sunt la Liceul tehnic din acelaşi oraş Kladovo, 26 de copii sunt în satul Podvrşka, 18 copii sunt în satul Korbovo, iar 2 copii sunt în satul Brza Palanka. „Avem 280 de copii care aşteaptă să mergă la primele cursuri de limba română, iar acest număr este unul important pentru noi, este prima noastră victorie românească”, a declarat Tihan Matasarevici.
Romeo Crismanu
http://www.jurnalromanesc.ro

%d blogeri au apreciat: