By ris
Un mare gânditor român, Lucian Blaga (1895-1961), afirma că omul n-ar putea ieşi din sfera culturii, pentru că şi-ar pierde calitatea de om. Existenţa umană este, în esenţa ei, o existenţă culturală. Cultura nu este numai un act de creaţie, ci este şi o sursă fundamentală a dezvoltării sociale.
Oricare ar fi definiţia culturii, trebuie evidențiat faptul că o funcție determinantă în cadrul acesteia o are limbajul. Cultura este instrumentul prin care omul îşi exprimă gândurile, sentimentele, emoţiile. Prin intermediul limbii sau al limbajului, omul îşi exercită influenţa şi suportă influenţele altor oameni din comunitatea căreia îi aparţine. Nu greșim dacă afirmăm că limbajul este fundamental societăţii omeneşti, atât în plan identitar, cât şi în planul evoluţiei, datorită faptului că limba este un element integrat al culturii, ea stă la baza întregii culturi şi, implicit, la baza comunicării interpersonale.
În contextul celor amintite, Ziua Limbii Române nu este o simplă sărbătoare a culturii românești, ci și un mijloc de afirmare a identității religioase a poporului român, cunoscut fiind rolul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut, de-a lungul veacurilor, în formarea și în propășirea limbii noastre naționale. O sintetică incursiune în istoria poporului nostru ne demonstrează fără echivoc faptul că, multe secole de-a rândul, cultura românească s-a particularizat tocmai prin specificul ei religios; bunicii și străbunii noștri au străbătut veacurile cu o nețărmurită credință în Dumnezeu. De aceea, cultura lor și, prin moștenire, cultura noastră, a fost în primul rând o mărturisire a credinței în timp și în loc. Iar mărturisirea nu poate fi făcută fără limbaj. Așa cum afirmă un teolog creștin contemporan, limbajul misiunii creștine are caracter dublu. Exista un limbaj al faptelor: acesta este limbajul experienţei creştine trăite în mod concret, care devine semn şi interpelare pentru ceilalţi. Exista şi un limbaj al discursului misionar.
Sunt exponențiale versurile poetului basarabean Alexei Mateevici (1888-1917), care surprind, cu multă îndemânare, tezaurul pe care îl însumează Limba Română:
Limba noastră îi aleasă
să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfântă,
limba vechilor cazanii,
Care-o plâng și care-o cântă
pe la vatra lor țăranii.
În concluzie, Ziua Limbii Române este, pe de o parte, prilej de bucurie și de sărbătoare, dar, pe de altă parte, ea constituie și moment de reflecție și de conștientizare a responsabilității pe care fiecare român o are, și anume aceea de a afirma și a mărturisi, în continuare, cultura românească cel puțin așa cum aceasta a fost moștenită de la înaintașii noștri.
Cu multă stimă și apreciere pentru efortul lor, îi felicităm pe organizatorii, pe participanții și pe spectatorii prezenți la acest frumos și solemn eveniment și ne rugăm ca Dumnezeu să îi binecuvânteze cu sănătate și putere de muncă, pentru a rămâne pe mai departe mărturisitori ai culturii românești și, totodată, ai credinței creștine străbune, încredințați fiind de Apostolul Neamurilor că mărturisirea de credinţă aduce mântuire: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 9-10).
Cu arhierești binecuvântări,
† IERONIM, Episcopul Daciei Felix
