By ris
Microtoponimul Ciorbeştilor are o semnificaţie extinsă, care ar putea trimite la întreg neamul cerbului. Poiana Ciorbeştilor înseamnă de fapt Poiana Cerbilor sau Leagănul unde cerbii coboară domol la izvoare, este locul unde găseau hrană din abundenţă şi tot din această poiană ţâşneşte ecoul memorabil, atemporal şi nepieritor răgetul lor puternic.
Dinspre răsărit şi apus de aşezare curg două pârâiaşe care se reunesc la marginea localităţii Pârneaora. După ele, vatra satului este împărţită în Ogaşul mare şi Ogaşul mic(1).
La nordul aşezării, în pădurile din munţi sunt cinci toponime – POIANĂ. „Poiana” reprezintă un loc în pădure, un luminiș fără arbori şi acoperit cu iarbă, care este o creaţie artificială a oamenilor. Ea reprezintă o suprafaţă mică, orizontală în pădure cu îngrămădiri de buşteni, ca urmare a acţiunii de defrişare(2). Cele cinci poieni sunt: Poiana lui Opătă, Poiana Verde, Poiana Poienii, Poiana Spinului şi Poiana Ciorbeştilor.
POIANA CIORBEŞTILOR. Potrivit credinţei, pentru a înlătura o primejdie oarecare se evită pronunţarea denumirii animalului care poate provoca pericol.
Microtoponimul Ciorbeştilor are o semnificaţie extinsă, care ar putea trimite la întreg neamul cerbului. Poiana Ciorbeştilor înseamnă de fapt Poiana Cerbilor sau Leagănul unde cerbii coboară domol la izvoare, este locul unde găseau hrană din abundenţă şi tot din această poiană ţâşneşte ecoul memorabil, atemporal şi nepieritor răgetul lor puternic.
Localitatea este aşezată în regiunea muntoasă a Vârşeţului, la întretăierea a şapte culmi muntoase, din care se rup lungi şiruri de dealuri: Cioaca Mare, Cioaca Mică, Zăbran, Faţa Mare, Ebârlont, Culmea şi Dooniţă, îngrădind satul şi izvoarele spre miazănoapte.
Vatra veche a satului o reprezintă Mala, cuvânt de origine celtică pătruns în limba daco-geţilor şi apoi moştenit de limba română, „mal” însemnând munte, deal, râpă(3).
În documentele scrise cele mai vechi denumiri ale locurilor sunt cele înregistrate odată cu desfiinţarea mănăstirii Sredişte. Într-un document din 1775 sunt amintite toponimele Neşce şi Marasta, care au semnificat câmpurile aşezământului monahal din Srediştea Mică(4).
Pentru că în aşezările cu case izolate comunicaţia se făcea în bună parte pe drumuri sau cărări particulare, ducând de la o casă la alta sau la drumul cel mai apropiat, în partea deluroasă întâlnim câteva denumiri de gruni. Fiind vorba de un lanţ de munţi, pentru o mai bună orientare, oamenii au dat nume şi acestor legături între dealuri, munţi şi movile.
Văile şi vâlcelele care întretaie dealurile din hotarele localităţii, cu toate cotiturile lor, n-au făcut altceva decât să despartă ori să limiteze anumite părţi, anumite locuri.
Grunul cuprinde o ridicătură mare peste două văi. El se întinde pe o suprafaţă relativ mare de teren, de la 3 până la 30 de hectare. Cel mai mare grun după suprafaţă este Grunul de mijloc, iar cel mai mic Grunicelul. Pe lângă acestea, mai întâlnim: Grunul din poiană, Grunul lui Iojii, Grunul lung, Grunul cu groşăţul, Grunul neamţului și Grunul cu Brazii.
Din locuinţele izolate de odinioară, care se găseau prin păduri și izlaz au rămas doar ruine, dar s-au păstrat denumirile elocvente şi specifice zonei: Cracul cu coliba (Crac – picior pe deal), Coliba Egărească, Casa de pământ, Coliba Ciurchii, Coliba cu Curpini și Buda (construcție rudimentară în câmp pentru adăpostirea oamenilor).
Dr. Dorinel Stan
Note:
1 Octavian Răuţ, Vasile Ioniţă, Studii şi cercetări de istorie şi toponime, Reşiţa, 1976, p. 8-12; Omul sfinţeşte locul, în „Cuvântul românesc”, Vârşeţ, nr. 46, 2003, p. 15; „Libertatea”, Panciova, 23 martie 2003, p. 9.
2 Cf. Al. Graur, Introducere în lingvistică, Bucureşti, 1965, p. 130, „Glasul Cerbiciei”, Vârşeţ, nr. 10, anul IV, 2014, p. 21.
3 Gr. Brâncuş, Probleme ale reconstrucţiei elementelor lexicale autohtone în româna comună, în „SCL”, nr. 2, 1966, p. 21.
4 Arhiva Mitropoliei din Sremski Karlovci, MPB, nr. 66/1775, 212/1775.
