Mediul asociativ românesc din Serbia (Comunitatea Românilor din Serbia, Românii Independenți din Serbia și Inițiativa Românilor din Serbia) depun eforturi constante pe altarul păstrării ființei și spiritualității române și se opune procesului de deznaționalizare și asimilare tacită, propunându-și obiectivele refacerii naționale române în Serbia în condiții potrivnice uneori insurmontabile.
Deși, comunitatea românească nu este foarte numeroasă în Voivodina, ea este adânc divizată după criterii care, în condiții firești, ar putea constitui prilejuri de colaborare. Românii din Serbia au nevoie de informare independentă, obiectivă și insubordonată. Cu toate dezbinările, informația circulă extrem de rapid, iar societatea civică este extrem de compactă, din acest unghi de vedere.
Liderii autoproclamați ai instituțiilor instituționalizate românești au în spate ani întregi de manipulari, ”colaborări și trădări” succesive reciproce, divizați între interesele partidelor politice sârbești, fondatorilor și condiționărilor reciproce. Un context în care interesul personal pe post de valoare extrapolată, lucrează nu în completarea, ci în detrimentul interesului comunitar. Într-un astfel de mediu, în care presa în limba română în Voivodina finanțată de stat și fondator (Consiliul Național al Minorității Naționale Române care se ocupă de minoritate) este adesea catalizatorul diviziunii românești și aplică un blocaj informativ față de Timoc și poziție părtinitoare când este vorba de societatea civică românească. În acest context vechea-nouă grupație din cadrul instituțiilor românești (Libertatea, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina), reunită în jurul conducerii CNMNR (Instituție care nu este recunoscută de Statul Român) este clar dirijată și se poate întâmpla ca fondatorii unei instituții românești să fie schimbați și numiți, sau păstrați conform unor calcule politice și condiționărilor reciproce, omul de rând simte pe pielea lui diviziunea și blocajul informativ, iar românii din Nord-Estul Serbiei sunt rupți de cei din Voivodina, respectiv de roata istoriei și civilizației colective.
Ultimul deceniu se caracterizează prin coordonarea și dirijarea întregii vieți cultural-politice de structurile instituționale și fondatori, iar informarea în limba română este mărginită de influentul politic, profit și interes ocult, nesemnalându-se valorile moștenite și create, încercându-se delimitarea tărâmului cultural și istoric al comunității românești. Pornind de la premizele că o mai mare transparență a procesului decizional care privește soarta minorității românești, este nevoie de mijloace de informare independente politic și insubordonate fondatorului, iar o comunitate bine informată care își cunoaște istoria și cultura își poate stabili mai clar scopurile și obiectivele.
Vom explica în cele ce urmează, care este importanța și rolul apariției în continuare a unicei publicații de istorie (singura cu profil istoric din toate timpurile) și cultură românească din Serbia ”Glasul Cerbiciei”, sub egida asociației civice ”Românii Independenți din Serbia” în contextul general al presei românești din Serbia.
Domeniul mass-media în Serbia este slab reglementat, iar legile existente nu sunt puse în aplicare. În acest context și din pricina unor elemente care țin de structura și relațiile interne ale minorității românești de aici, mass-media în limba română din Serbia are carente grave, atât din perspectiva cantitativă cât și din considerente calitative.
Revista ”Glasul Cerbiciei” se axează pe realitățile cultural-istorice și actuale a comunității românești în ansamblu și aproape deloc pe sfera politică sârbească, astfel, contribuie la crearea unor repere culturale autentice și stabile. Publicația tuturor românilor din Serbia, ”Glasul Cerbiciei” prezintă valorile culturale, istorice și actualitatea românească din Serbia fără cenzură și fără a elida oameni, fapte, evenimente și societatea civilă. ”Glasul Cerbiciei” este o idee ce trebuie sprijinită puternic de cei ce cred în valori autentice românești, o publicație independentă și insubordonată. Colaborarea cu revista este deschisă tuturor celor interesați și celor care pot contribui semnificativ la dezvoltarea unei imagini cât mai complete despre valorile culturale și istorice, cât și despre opera și impactul personalităților consacrate în istoria recentă a românilor din Serbia, respectiv mediul asociativ românesc din Serbia. Revista în contextul actual, își propune un profil aparte, dar în același timp deschis înnoirilor. De aici importanța apariției în continuare a ”Glasului Cerbiciei”, atât pentru comunitatea din Serbia, cât și pentru românii de pretutindeni.
Problema apare odată cu sesizarea faptului că mass-media existentă (Casa de Presă și Editură ”Libertatea” cu un buget anual de aproximativ 500.000 euro) nu satisface cerința independenței de interesele fondatorului și structurilor de stat, respectiv limitarea tendențioasă a valorilor filonului românesc și aproape excluderea societății civice din conceptul și schița Casei de Presă și Editură, lasă un gol imens. Atitudinea responsabilă a ”Românilor Independenți din Serbia”, a societății civice se reflectă în conținutul revistei, care devine astfel un manifest al implicării active la promovarea valorilor civilizației românești pe întreg teritoriul Serbiei. Omul – ce nu-și cunoaște istoria, cultura, tradițiile, obiceiurile, manifestările cultural-artistice, nu se poate regăsi pe sine. Identitatea se regăsește atunci când există contact cu semenii. Revista ”Glasul Cerbiciei” s-a impus în publicistica românească, ca necesitate care are rolul de îndrumător cultural, istoric și de actualitate, astfel procesul de europenizare și cunoaștere a românilor din Serbia continuă.
Într-o Serbie în care conținutul publicațiilor românești încă este tradus și monitorizat, ”Glasul Cerbiciei” are curajul să abordeze temele și problemele patrimoniului comunității românești de fond pe ambele maluri ale Dunării. Principalul scop asumat de ”Glasul Cerbiciei” este acela de a face cunoscută cultura și istoria milenară a românilor din Serbia, sub toate aspectele și de pe poziția minoritară, percepută sub aspectul său de colectivitate. Prioritatea publicației independente ”Glasul Cerbiciei” este crearea unui mecanism de informare a comunității românești cu privire la evenimentele și aspectele legate de cultura și istoria românească comună din Serbia în vederea câștigării alegerilor din 2014 pentru ”Consiliului Național al Minorității Naționale Române” din Serbia (CNMNR), care trebuie să redevină al românilor pentru români.
Proiectul ”Glasul Cerbiciei” reprezintă o strategie a unității românești, care este destinat tuturor românilor în vederea păstrării identității și spiritualității românilor din Serbia, iar publicația în timp a devenit unică în spațiul și filonul românesc.
Continuitatea milenară a elementului românesc în Serbia, trebuie încurajată și susținută prin diversitatea mijloacelor disponibile, pentru că granița vie a poporului român sunt românii din jurul României și societatea civilă, trebuie sprijinită și susținută puternic de Departamentul Politici pentru Relații cu Românii de Pretutindeni, M.A.E. și Guvernul României.
Imaginea publicistică românească instituțională în Serbia la ora actuală este menținută părtinitor de fondator și prezentată segmental fără fond, iar societatea civilă este singura și unica care promovează interesele etnicilor români cu mare credibilitate și suport.
Dr Dorinel Stan