By 
Vârșeț
Importanța existenței comunităților românești înafara granițelor României și mai ales, în imediata apropiere a ei, este indiscutabilă. În diverse perioade, statul Român a tratat diferit această problemă. Situațiile au oscilat de la neglijarea totală până la sprijinul deplin.
Povestea românilor bănățeni ca minoritate începe odată cu trasarea graniței în urma Primului război mondial. Până în acel moment, situația românilor din statul Austro-Ungar era mai mult sau mai puțin identică. După divizarea Banatului, situația românilor din partea sârbească s-a înrăutățit vizibil. Mulți intelectuali au plecat în România, școlile nu au mai avut cadre. Elevii români aveau școli în limba maternă doar în clasa a I-a.
Situația se îmbunătățește vizibil după semnarea convenției româno-iugoslave, în anii ‘30 ai secolului trecut. Începe renașterea sistemului educațional românesc prin deschiderea unei secții în limba română la Liceul și Școala Normală din Vârșeț.
Regele Alexandru I și Regina Maria, fiica Regelui Ferdinand I al României
Politica este cea care îndrumă viața celor care nici măcar nu știu ce înseamnă acest cuvânt. Îmbunătățirea relațiilor româno-iugoslave și implicit a situației românilor dincoace de granița Banatului, a fost probabil cauzată și de înrudirea celor două case regale. Regina Maria a Iugoslaviei a aparținut casei regale a României.
După terminarea celei de-a doua nenorociri mondiale, cele două guverne socialiste (român și iugoslav), au găsit sprijinul ideilor comune. Totuși, evenimentele din Iugoslavia din anul 1948 (desprinderea de jugul stalinist), au rupt relațiile celor două state și au lăsat românii din partea sârbească a Banatului fără nici un sprijin, timp de mai multe decenii.
Iosif Broz Tito și Nicolae Ceaușescu la Vârșeț, august 1968
Situația a început să ia o cale mai bună abia în anii ‘70, continuînd să se îmbunătățească până în anul 1989. Vârșețul a fost locul de întâlnire al politicienilor iugoslavi și români, în câteva rânduri. Josip Broz Tito și Nicolae Ceaușescu au avut întrevederi la Vârșeț, aceste momente fiind deosebit de emoționante pentru vârșețeni. Totuși, după evenimentele din decembrie 1989, din România, se pare că începe o nouă perioadă în relațiile, în primul rând, a românilor din cele două părți ale Banatului, și nu numai. Din anul 1990 începe o colaborare strânsă a nou formatelor instituții din România cu reprezentanții românilor din partea sârbească a Banatului. Prin Comunitatea Românilor din Iugoslavia, iar azi și cu ajutorul altor instituții românești din Serbia, se vor sprijini eforturile culturale, se stimulează financiar studenții de etnie română care doresc să frecventeze studiile în România.
Relațiile culturale și muzicale au urmat tot timpul exemplul celor polilice. Publicul vârșețean a avut ocazia să admire în câteva rânduri prezentarea valoroșilor muzicieni români și încă înainte de cel de-al doilea război mondial a fost ținut la curent cu principalele momente muzicale din România.
Vârșețul, fiind oraș de frontieră, a avut conexiuni permanente cu țara vecină. Din păcate, politica a influențat tot timpul viața omului de rând. Birocrația trecerii frontierei împiedică de multe ori inițiativele culturale. Legăturile economice destul de dezvoltate în această zonă (între cele două state) au dus în spinare îmbunătățirea relațiilor culturale. Urmează să așteptăm ca omul cu capacitatea lui de problematizare și birocratizare să înlăture obstacolele administrative, acestea fiind unicele care ne fac să ne simțim mai depărtați, de cele două capete ale frontierei.
Rămâne speranța într-o continuă îmbunătățire a relațiilor românești de cele două părți ale frontierei.
Eugen Cinci
