Interviu cu Dr Dorinel Stan, redactor șef și fondator al revistei de cultură și istorie a românilor din Serbia, ”Glasul Cerbiciei”

Departe de lumină și aproape de adevăr

– ”Glasul Cerbiciei”, revistă de cultură și istorie a ro­mâ­nilor din Serbia marchează lan­sarea nu­mărului jubiliar 10 al publicației. În preajma aniversării vă rugăm domnule Dr Dorinel Stan să pre­zentați revista.

– Revista ”Glasul Cerbiciei” apa­re sub egida Asociației ”Ro­mânii Independenți din Serbia” (RIS), este o publicație de cultură și istorie destinată sufletului neamului românesc. Cu credință în misiunea noastră nobilă încercăm prin ”Glasul Cerbiciei” să contri­buim la crearea unor repere culturale autentice și stabile. Spațiile revistei sunt destinate informa­țiilor din zona culturală și istorică românescă din Serbia, persona­lităților marcante, atitudinii și studii culturale, tradițiilor, obice­iurilor și spiritualității în ansamblu. Profilul este cel al unei pu­blicații general-culturale-istorice cu un spectru larg de preocupări. În acest context, ”Glasul Cerbi­ciei” s-a impus în publicistica românească din Serbia, ca necesitate care are rolul de îndru­mător cultural și istoric. Astfel, procesul de percepere și europenizare a românilor din Serbia continuă. ”Glasul Cerbiciei” este o idee ce trebuie sprijinită de cei ce cred în valori autentice și ostenesc pentru conservarea și promovarea culturii românești. Cola­borarea cu revista este deschisă tuturor celor interesați și care pot contribui semnificativ la dezvol­tarea unei imagini cât mai complete despre valorile cultu­rale și istorice, cât și despre opera și impactul personalităților culturale consacrate în istoria recentă a românilor din Serbia. În contextul actual, revista ”Glasul Cer­bi­ciei” își propune un profil aparte, dar în același timp deschis înnoi­rilor.
Asociația Civică ”Românii  In­-d­e­pendenți din Serbia” și revista ”Glasul Cerbiciei” au drept obiectiv, nu aplicarea proiectelor, ci dezideratul nostru este – Cu­noașterea și prezentarea realității românești în Serbia, trecut și prezent – preocupare de fond primordială cu suport aici și dincolo de graniță.

– ”Glasul Cerbiciei” în scurt timp a devenit o pu­bli­cație cu o largă arie de extindere, care s-a impus aici și în spațiul românesc, în primul rând datorită ineditului. Ce înseamnă pentru Dumnea­voastră ineditul?

– Ineditul înseamnă adevăr. Vremea adevărului a venit! Ci­vi­lizația și cultura românească din Serbia rămâne una dintre principalele coordonate ale identității. E timpul ca toate adevărurile culturale, istorice, politice și de actualitate, care nu se spun din motive fantasmagorice și nu schimbă lumea deloc, însă, ele nu trebuie lăsate în urmă, nu trebuie privite doar ca divertisment, cu indiferență și constatare. Fiecare individ își constituie propriul adevăr în funcție de cei din jurul lui. Fiecare cu adevărul lui mărunt și neînsemnat, dar important atunci când îl opunem adevărului celuilalt. Putem spune că un om ce nu-și cunoaște istoria, cultura, tradițiile, obiceiurile, manifestările cultural-artistice, nu se poate regăsi pe sine. Iden­titatea se regăsește atunci când există contact cu semenii. Revista ”Glasul Cerbiciei” este puntea neamului românesc din Serbia, singura publicație românească cu profil istoric din toate timpurile care pune la dispoziție documente, hrisoave, date istorice și biografice care fac referință la unica mănăstire românească din Serbia ”Srediștea Mică” și per­so­nalități marcante, prezentarea succintă a societăților cultural-artistice în primele două decenii postbelice (1945-1965), foiletoane nepublicate și pagini consacrate românilor din Serbia de Răsărit (Timoc și Valea Moravei).
În concepția lui Blaga, OM-CULTURĂ-ISTORIE constituie o unitate inseparabilă. Fiecare se explică prin celelalte, fiecare este condiționată de celelalte. Trei elemente constitutive ale unui proces unic. Privind în ansamblu, chiar și denumirea Revistei de cultură și istorie ”Glasul Cerbiciei” este inedită, caracteristică și unică în spațiul și filonul românesc.

– Într-adevăr, concepția și denumirea revistei ”Glasul Cerbiciei” are o semnificație aparte. Vă rog să ne spuneți de unde ideia și denumirea?

– Din cele mai vechi timpuri omul și natura conviețuiesc într-o armonie aproape perfectă cu arta și înțelepciunea primordială. Stră­moșii noștri erau inițiați în tainele naturii pe care le transmiteau prin viu grai succesorilor. În trecutul îndepărtat din cele mai vechi timpuri cerbul (lat. Cervus) era foarte răspândit în zona muntoasă din regiunea Munților Vârșețeni – Ca­pul Carpaților.
Ideea, respectiv de­numirea s-a dezlănțuit de la sem­ni­ficația splendidă a celebrului to­po­nim ”Poiana Ciorbeștilor”, care se găsește în localitatea mea de baștină, Srediștea Mică, adică Pâr­neaora. Potrivit credinței, pen­tru a în­lătura o primejdie oare­ca­re se evi­tă pronunțarea numelui anima­lului care poate provoca pericol. Eutopicul ”Poiana” rep­re­zintă un loc în pădure fără arbori, o supra­fa­ță orizontală de teren și aco­pe­rită cu iarbă. Microto­po­ni­mul ”Ci­or­beștilor” are o semni­fi­ca­ție vastă care reprezintă întreg neamul cerb.
În concluzie ”Poiana Cior­beș­tilor” înseamnă ”Poiana Cer­bilor” sau ”Leagănul” unde ce­r­­bii domol coboară la izvoare, es­te locul unde găseau hrană din abu­ndență și tot din această po­iană țâșnește ecoul memorabil și nepieritor al răgetului lor. Și azi, ”Po­iana Ciorbeștilor” face refe­rin­ță la cerb și are aceeași menire, a fost și este o perlă bănățeană în semiumbra Carpa­ților, care con­tinuă dialogul trecutului cu pre­zentul.
Cerbul este un animal nesupus, care nu bea apă de oriunde, doar apă limpede, iar cerbicie are denotație echivalentă cu mândrie, dârzenie și încăpățânare. Revista ”Glasul Cerbiciei”, editată și fon­dată de Asociația ”Românii In­dependenți din Serbia” prezintă valorile cultural-istorice și realită­țiile românești din Serbia fără cenzură și fără a elida oameni, fapte și evenimente. O publicație independentă și insubordonată.

– Domnule Dr Dorinel Stan, pe lângă funcția de preșe­dinte al Asociației ”Românii Independenți din Serbia” și fondatorul revistei ”Glasul Cer­biciei”, sunteți vice­preșe­dintele ”Comunității Româ­nilor din Serbia” și membru al Consiliului Național Român, două înstituții românești rep­rezentative. În calitate de par­ticipant direct la crearea așa-zisei scene cultural-po­li­tice minoritare, ce ne puteți spune?

– Perioada interbelică este scena unor evenimente decisive pentru soarta românilor din acest spațiu geografic. Ziarul ”Nădej­dea” a fost embrionul mișcării culturale și crearea elitei intelectuale românești în Serbia. Dacă am face o paralelă constatăm cu rigoare stagiul identic de răscruce și reorganizare al etniei în plan local, național, cultural și de mul­te ori sud-est european în sfera culturală, economică, spirituală și politică. Niciodată nu a existat în istoria românilor o explozie și va­rietate de lideri autoimpuși, in­com­petenți și manipulatori în toa­te sferele vieții, care nu reprezintă pe nimeni, dar sunt subordonați partidelor politice sârbești. Condi­țio­narea reciprocă și subordonarea fondatorului și grupurilor de interes sub privirea mări­nimoasă și indiferentă mulțimii, sistemul valoric minoritar este tra­tat selectiv, iar pe altă parte părtinitor fără a pătrunde în esen­ța subtilităților și atingerea scopului, indivizi cu activități declarative și biografie falsă se contopesc în spirit european cu prefață de aranjament – etno turism minoritar, benefic pronunțat. Au îne­bunit diriguitorii, dar nici ceilalți nu se simt prea bine. Totul vechi, chiar dacă este (in)util, este aruncat de mulțime și înlocuit tot cu cei vechi-noi pentru facilitate mai ușoară. Astfel, continuitatea privind funcționarea este asigu­rată, iar mecanismul controlat în totalitate.
Singurul lucru regretabil este deceniul de manipulare scurs fără ecou și talent a celor patru indivizi în spectrul minoritar, cu urmări catastrofale și consecință nefastă. Cunoașterea a devenit o marfă foarte importantă în activitatea de avansare rapidă pentru excelență. Și de excelență, care este jocul de eficiență, concurență și coerență este creată de persoane fizice (indivizi), nu de mediul asociativ românesc.
Procesul de reorganizare atât de pronunțat în cadrul minorității românești din Serbia este în deplină desfășurare, astfel aso­ciația reprezentativă ”Comuni­ta­tea Românilor din Serbia” a redevenit a românilor pentru români, cu noul președinte Stevan Mihai­lov, iar procesul se intensifică când e vorba de legitimitatea și reprezentarea Consiliului Național Român. Nemulțumirea exhaustivă a românilor în ceea ce privește gestionarea instituțiilor româneș­ti, funcționarea și suspiciunile pregnante privind delapidării de fonduri în menținerea și implementarea sistemului de controlat și condiționării reciproce a politicii devastatoare nu face altceva decât accelerarea ANTICIPA­TE­LOR în rândul minorității. Un proces de restructurarea și pozi­ționare obiectivă prin care se definesc și stabilesc interesele majore ale tuturor românilor din Serbia, când este vorba de reprezentare.

– Anul 2012 are o însem­nă­tate aparte pentru Dumnea­voa­stră, deoarece în plan profesional ați susținut cu succes teza de doctorat la Uni­versitatea de Vest din Ti­mișoara. Prezentați-ne principalele aspecte ale lucrării?

– La Facultatea de Limba Română, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timi­șoara, am susținut teza de doctorat ”Societățile Cultural-Artistice românești din Voivodina 1945 – 1962” și obțin titlul științific de DOCTOR ÎN FILOLOGIE, iar coor­donator științific – prof. Univ. Dr. Ioan Viorel Boldureanu.
Lucrarea mea se înscrie într-un curent mai larg de conturare a identității românești în aproape toate domeniile științei și de o ușoară obsesie a rădăcinilor. Pentru atingerea obiectivului propus, acela de a realiza o imagine cât mai completă și complexă a vieții culturale din Voivodina, abor­dez fenomenul dintr-o per­spectivă interdisciplinară, căutând dovezi ale existenței sau persis­tenței acestuia în cele mai diverse segmente ale culturii și civilizației tradiționale, de la obiceiuri și tra­diții, până la mișcarea corală țărănească, lăutarii și tarafurile de altădată, ansamblurile și forma­țiile artistice sau portul popular. Structurată în patru capitole distincte, flancate de argument și concluzii, fonduri arhivistice con­sultate și a revistelor românești din Voivodina, conțin elemente ar­gumentate care susțin în totalitate demersul. Aceasta permite lucrării o tentă exhaustivă. Sfâr­șitul perioadei de referință, anul 1962, este reperul temporal care aduce atenuarea formelor agre­sive și imperative de impunere a transformărilor radicale ce decurg din pseudoprincipiile luptei de clasă și ale caracterului de clasă al culturii, precum și o sensibilă liberalizare economică. În general, aceste instituții ar fi una dintre sursele mediocrității, autosatis­fac­ției și autosuficienței nivelului cultural creat și menținut.
În consecință, societățile cultural-artistice românești aflându-se într-o oarecare continuitate cu cele anterior existente în secolul al XX-lea mai cu seamă și perpetuându-se dincolo de perioada comunistă, aparține culturii populare, se bazează pe o taxonomie ce se menține din perspectiva an­tropologiei culturale actuale.
Această lucrare prin aria de cuprindere, prin structură, oferă deschideri către noi teme de cer­cetare sectorială de istorie și sociologie a culturii. O altă realizare semnificativă este editarea și publicarea cărții ”Societățile cultural-artistice românești din Ser­bia 1945-1962” la Editura ”Presa Uni­versitară Clujeană” din Cluj-Napoca.

– O ultimă inevitabilă întrebare. Planurile și proiectele de viitor în context minoritar și personal?

– În primul rând, sper să intru în învățământul superior în limba română din Serbia, respectiv in­stituțiile culturale românești în baza pregătirii profesionale și competenței care vizează cercetarea, afirmarea și direcțiile de acțiune ale unei strategii, compa­tibile cu acțiunea de prezervare și chiar întărire și dezvoltare a caracteristicilor iden­titare comunitare. Efor­turile mele amplificate în țeluri vizează contribuția la imaginea reală, autentică româ­nească exis­tențială în topul supre­mațiilor și pre­zentarea realităților, când este vorba de patrimoniul cultural, uman și politic românesc în Ser­bia.
Am toată convingerea că Gu­vernul României – Departamentul pentru Ro­mânii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe va spri­jini apariția revistei ”Glasul Cerbiciei” și ”Românii Inde­pendenți din Serbia”, respectiv mediul asociativ civic românesc din Serbia, (Comu­nitatea Româ­nilor din Serbia) care deo­camdată paradoxal nu beneficiază de nici un sprijin și riscă să dis­pară, cel mai vechi și promițător brand al românilor din Serbia cu tradiție marcantă.
Societatea civică nu este decât simbolic sprijinită, iar pe altă parte Con­siliul Na­țional Român (CPE ”Li­bertatea” și In­stitutul Cultural al Ro­mânilor din Voivo­dina – fondator fiind CNR) bene­fi­ciază de un buget anual de aproa­pe un milion (1.000.000) de eu­ro, asigurat de stat. Câte mijloace fi­nanciare s-au distribuit locali­tăților românești, res­pec­tiv mediului asociativ în cei trei ani de guvernare a actualei majorități din Consiliului Național Ro­mân este discutabil. Aici contează poziția și opinia fiecărui român la viitoarele alegeri.
Se impune minorității centralizarea artificială a Zrenianinului fără conținut, unde nu­mă­rul românilor este de două cifre, iar Vârșețul (Alibunarul), care după ultimul recen­sământ reprezintă cea mai mare con­centrație de etnici români, centrul ABSOLUT al românilor din toate timpurile se evită și ignoră cu orice preț și constant. De ce?
Adevăr și paradox, dar asta este ima­ginea românească la ora actuală, men­ținută, prezentată și selectată seg­mental fără fond și suport real, doar forma se aco­peră în continuare. Pro­iectul ”Pro­iectelor”, pentru toți românii din Serbia, pentru corpul diplomatic și România rămâne și este cu­noașterea și gestionarea realită­ților (relațiilor) ro­mâ­nești în Ser­bia, care deo­camdată este în faza incipientă la capitolul introductiv, dar totuși se mișcă cu talent.

– Vă mulțumim pentru acordarea interviului, mult succes și realizări.

Interviu realizat de Marin Gașpăr