
Viitorul copiilor noștri trece prin limba română! De ce este important ca românii din Serbia (Voivodina și Timoc), cei din căsătorii mixte să-și înscrie copiii la secția cu predare în limba română și să opteze pentru obiectul opțional „Limba Română cu Elemente ale Culturii Naționale”?
Limba română este mai mult decât un mijloc de comunicare – este liantul care ne leagă de rădăcini, de istorie, de identitate și spiritualitate. În Serbia, comunitatea românească, cunoscută în Timoc sub denumirea de vlahă (vlaška) are dreptul garantat de a-și păstra și promova limba și cultura maternă prin legislația statului sârb, respectiv prin cadrul legal și legile în vigoare. Acest drept fundamental devine realitate doar prin implicarea directă a părinților și prin deciziile luate pentru viitorul copiilor lor și comunității românești. Înscrierea copiilor în procesul educativ- instructiv în limba română, fie în Timoc, fie în Vojvodina, reprezintă o investiție în viitorul lor, dar și în dăinuirea noastră ca români pe aceste meleaguri.
- Păstrarea identității culturale, lingvistice și religioase.
Înscrierea copiilor la clasele cu predare în limba română sau alegerea obiectului opțional de Limba română cu elemente ale culturii naționale, contribuie direct la păstrarea și transmiterea limbii și tradițiilor strămoșești. Copiii învață nu doar să vorbească românește corect, ci și să înțeleagă cine sunt și de unde vin, învață o limbă europeană cu care se pot identifica cu mândrie. Astfel, se dezvoltă armonios, cunoscându-și rădăcinile și învățând să le respecte. - Oportunități educaționale și profesionale.
Cunoașterea limbii române poate deschide noi orizonturi: burse de studii în România, participări la tabere, proiecte și activități interculturale. Mai mult, bilingvismul este un avantaj major pe piața muncii europene. Este o șansă unică pentru un viitor sigur și prosper.
- Învață românește azi, fii cetățean român mâine.
Evevii care urmează cursurile în limba română în unitățile de învățământ din Serbia beneficiază de un avantaj semnificativ în procedeul de obținere a cetățeniei române, ca o recunoaștere a atașamentului față de valorile culturale și lingvistice românești.
- Școala în limba română, cu manuale gratuite.
Începând cu anul școlar 2025/ 2026, elevii din clasele cu predare în limba română din Serbia (etnici minoritari), vor beneficia de manuale gratuite în limba română pentru clasele I – VIII, asigurate de Ministerul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologice de la Belgrad.
- Respectarea moștenirii familiale.
Pentru familiile mixte, limba română este o punte de legătură între generații și culturi. Prin educația în limba română, copilul este crescut într-un spirit de respect față de ambele părți ale familiei.
- Protejarea drepturilor minorității române.
Fiecare copil înscris în procesul educațional în limba română contribuie la consolidarea prezenței oficiale a acestei limbi în Serbia. Numărul elevilor influențează direct existența claselor, manualelor și cadrelor didactice, dar și recunoașterea drepturilor comunității.
- Construirea unei comunități unite, respectate și conștiente de valoarea sa.
Educația în limba maternă creează legături între copii, părinți și comunitate. Este un pas esențial spre o societate în care diversitatea culturală este respectată și cultivată.
- Limba maternă – prima limbă (română). Limba română înseamnă apartenență, continuitate – viitor pentru comunitatea românească din Serbia.
- Deschiderea spre lume și păstrarea sufletului românesc.
Un copil care cunoaște limba română are acces la literatura, muzica, arta și știința românească. Se conectează mai ușor cu românii din întreaga lume și rămâne legat spiritual de poporul său.
- Rolul dublu al educației în limba română.
Educația în limba română are rol dublu în viața noastră. Funcția dezvoltării personalității și funcția păstrării identității.
Asociația de interes obştesc Românii Independenți din Serbia (RIS) încurajează toți părinții să-și înscrie copiii la clasele (orele) cu predare în limba română pe întreg teritoriul Serbiei, respectiv obiectul obțional Limba Română cu Elemente ale Culturii Naționale în comunitațile unde nu există proces educativ–instructiv în limba română sau numărul copiilor este foarte mic.
APEL către părinți, bunici și întreaga comunitate românească din Serbia: Educația în limba română este cheia spre un viitor mai bun. Este datoria noastră să oferim copiilor noștri șansa de a fi ceea ce sunt cu adevărat: ROMÂNI, DEMNI, EDUCAȚI, cu rădăcini puternice și orizonturi largi.
Înscrieți-vă copiii în clasele cu predare în limba română! Alegeți obiectul opțional „Limba Română cu Elemente ale Culturii Naționale”!
Prin educația în limba română, ne păstrăm identitatea, ne construim viitorul și ne cinstim trecutul.
Președinte Asociația Românii Independenți din Serbia ( RIS)
Dr Dorinel Stan
sursa foto: pressone.ro