Emilia Lungu – Puhallo, prima învățătoare româncă din Banat

Doamna Emilia Lungu – Puhallo este cea mai distinsă învățătoare din Banatul generației sale, adevărată deschizătoare de drumuri pentru învățământul bănățean. A fost, de altfel, o foarte apreciată scriitoare și publicistă.

Emilia Lungu – Puhallo este fondatoarea primei reuniuni a femeilor din Banat, dar și a primei şcoli de fete din zona Banatului. Este, totodată, prima româncă învăţătoare din Banat.

La 23 octombrie 1853, la Sânnicolau-Mare, județul Timiș, în familia profesorului, publicistului şi fruntaşului bănăţean Traian Lungu şi a Eufemiei Popa, se naște o fetiță., pe care părinții o numesc Emilia.

Încă de mică s-a dovedit a fi un copil foarte isteț, așa încât a intrat, încă de la vârsta de doi ani, la școala tatălui ei. Prin urmare, a fost firesc faptul că, pe când avea doar cinci ani, fetița știa deja să scrie și să citească. A urmat cu succes studiile elementare în orașul natal, pentru ca, mai apoi, să continue cu alte patru clase secundare, la Claustrul „Notre-Dame”, din Timișoara – Fabric (Lampel-Gase). Aici, de-a lungul celor patru ani, într-un profund spirit catolic şi german, a primit o solidă cultură religioasă, câteva elemente de cultură generală şi a studiat pianul. În urma acestor studii secundare, Emilia Lungu a învăţat la perfecţie să scrie şi să vorbească limba germană, aşa explicându-se uşurinţa cu care ea a făcut ulterior și traduceri în această limbă.

Fiind pasionată de lectură încă din fragedă copilărie, unchiul său, poetul Iulian Grozescu, i-a inspirat interesul pentru literatură şi poezie; astfel că, încă din timpul adolescenţei, ea și-a început colaborarea la revistele „Familia” şi „Biserica şi Şcoala”. Cultivată şi emancipată, pătrunsă de idealuri feministe, și-a dorit foarte mult înfiinţarea unei şcoli de fete pentru femeile române din Banat, urmărind constant acest obiectiv; dar scopul ei îndrăzneţ nu putea fi lesne îndeplinit, mai ales în acele vremuri.

Nu era obișnuită, însă, cu înfrângerile, astfel că, în 1872, abia ajunsă la vârsta majoratului, Emilia Lungu a fondat mai întâi, la Timişoara, prima reuniune de femei din Banat, cu numele „Reuniunea Damelor”. Foarte tânără încă, dar foarte activă şi pricepută, la şedinţa de constituire a ţinut o lungă expunere, dezvoltându-şi planul de a se întemeia în cel mai scurt timp o şcoală de fete, în cartierul Fabric.  Iniţiativa s-a dovedit a fi un real succes. Această „Reuniune” organiza diferite iniţiative şi diverse evenimente sociale cu mare trecere în societatea timişoreană. Astfel, s-au desfăşurat şedinţe regulate în localul şcolii româneşti din Fabric şi s-au organizat cursuri de dansuri româneşti la care se învăţa îndeosebi „romana”. Un deosebit impact l-a avut Balul românesc, cu concursul elevilor și studenților din „Alumneul român”,  organizat în scopul strângerii de fonduri pentru înfiinţarea şcolii românești de fete. Prin prezenţa la eveniment – desfășurat la Berăria din Fabric – a întregii elite româneşti din Timişoara, acesta s-a dovedit a fi un succes neaşteptat, fiind cea dintâi manifestare publică a femeilor românce din Banat.

Deși era foarte perseverentă, Emilia Lungu nu a reuşit să obţină concesiuni pentru înfiinţarea şcolii de fete la Timişoara, așa că a apelat la dr. Pavel Vasici – Ungureanu, inspector școlar şi la episcopul Ioan Meţianu din Arad. Cu ajutorul acestora, a reuşit, în cele din urmă, să înfiinţeze prima şcoala de fete într-un sat din apropierea Timişoarei, la Izvin. După unele surse, evenimentul a avut loc în anul 1874, dar, din studiul aprofundat al prof. dr. Florin Zamfir, aflăm că, deşi decretul de numire a Emiliei Lungu ca învăţătoare la această şcoală a fost datat cu 13 noiembrie 1875, cursurile au început cu un an mai târziu, la 3 octombrie 1876, când a fost finalizată clădirea instituţiei de învăţământ.  Din studierea „Prospectului” şcolii de fete, realizat de Emilia Lungu, se poate observa că instituţia de învăţământ urma să fie împărţită în trei secţiuni: I. Şcoala primară inferioară, cu patru clase; II. Şcoala normală superioară, cu şase clase; III. Şcoala de industrie şi economie casnică. Datorită pregătirii ei superioare, a fost numită învăţătoare în noua şcoală, cu toate că nu absolvise cursurile de profil. Emilia Lungu a devenit, astfel, prima învăţătoare româncă din Banat. Timp de doi ani, a predat la Izvin, perioadă în care a urmat şi cursurile Institutului Pedagogic din Arad, ceea ce i-a adus, după patru ani, titlul de învăţătoare.

Totuși, la insistenţele mamei sale, Emilia Lungu s-a întors, mai târziu, la Timişoara. Aici a început o intensă activitate culturală şi publicistică, colaborând la diverse ziare şi reviste. N-a publicat însă, cu numele ei, ci sub diverse pseudonime „Bănăţeanul Moş”, „Bănăţeanul Călător” sau „Bănăţeanul June”.

În anul 1887, la 21 mai (stil vechi), Emilia Lungu se căsătorea cu locotenentul de origine nobiliară croată Isac Puhallo, din armata austro-ungară. Şi-a urmat soţul în garnizoanele unde era detaşat, mai întâi la Sarajevo. Aici, Elena Lungu – Puhallo a colaborat la ziarul „Die Post”, editat de Milena Mrazevatz. S-au mutat apoi la Mostar, până-ntr-o zi când Emilia s-a întors la Timişoara, pentru a da naştere unui copil. În august 1891, a venit pe lume copilul Emiliei şi al lui Isac, un băiețel care-a primit numele de botez Eugeniu. Dar bucuria nașterii sale a fost prea curând întunecată de o mare nenorocire care s-a abătut asupra familiei: la doar zece zile de la naşterea lui Eugeniu, ca un trăznet, a venit știrea morții lui Isac, la Mostar, Herţegovina. Apoi, la scurt timp după aceea, la 12 septembrie 1891, la numai o lună şi cinci zile de viață, s-a stins și Eugeniu, unicul copil al Emiliei. Șirul necazurilor părea să nu se mai sfârșească…

Lovită crunt de soartă prin dubla tragedie a pierderii soţului şi copilului în interval de numai câteva săptămâni, începând cu anul 1891, Emilia Lungu-Puhallo se dedică scrisului şi literaturii. De-acum, publică numeroase articole, foiletoane și nuvele. După cum amintește prof. dr. Florin Zamfir, Emilia Lungu a publicat un număr mare de poezii în revista „Familia” din Oradea, condusă de Iosif Vulcan. A scris 24 de nuvele publicate în: „Familia”, „Amicul familiei”, „Noua bibliotecă română”, „Dreptatea”, „Dreptatea poporului”, „Drapelul” (Lugoj), „Drapelul” (Chicago-S.U.A.), precum și „Duminica” – studiu social, care e premiat, „Fiica învăţătorului” – nuvelă istorică cu subiect din anul 1848, „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Vagabondul”, „O pildă” – nuvelă care urmărea combaterea alcoolismului, „Călătoria prin Bosnia-Hertzegovina”, „Istoria şcoalelor româneşti din Timişoara”, „Istoria primei şcoale româneşti de fete din Banat” și încă altele.

Se pare că cea mai profundă scriere literară a Emiliei Lungu este nuvela „Nicolae Ţârcovnicu”, în care descrie viaţa zbuciumată a scriitorului Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”, care era literatul ei preferat. Emilia Lungu a scris peste 30 de articole şi studii asupra problemelor de educaţie, sociale şi naţionale, printer care: „Educaţia naţională”, Educaţia femeii române”, „Instrucţiunea femeii române”, „Femeia şi influenţa ei”, „Bănăţenii”, „Noi românii”, „Graiul bătrânesc”, „Şcoalele noastre. Deosebit de interesant și complex s-a dovedit a fi studiul despre femeia română, publicat în ziarul lugojean „Drapelul”.

Emilia Lungu a scris și un roman, „Elmira”, care a făcut senzaţie în epocă, fiind publicat ca foileton în revista „Familia”. Numele ei apare în toate revistele ardelene mai însemnate ale vremii. Chiar Regina Elisabeta a României s-a interesat îndeaproape de prima femeie româncă care s-a încumetat să scrie un roman. Pentru activitatea ei, în anul 1904, Emilia Lungu – Puhallo a fost decorată cu ordinul „Steaua României” de către însăși Regina Elisabeta.

După ce învăţătorul Emeric Andreescu editase în anul 1905, la Timişoara, „Dreptatea poporului”, renunţă la conducerea ziarului în favoarea Emiliei Lungu, care devenea astfel şi prima ziaristă profesionistă din Banat. În articolele ei, după cum subliniază dr. Florin Zamfir, “îndeamnă tineretul la păstrarea limbii străbune, militează pentru în­fiinţarea unei mitropolii la Timişoara, critică intransigenţa sârbilor care nu se puteau împăca cu independenţa ierarhică a românilor ortodocşi şi fixează programul gazetei, al cărui ţel principal era lupta pentru apărarea drepturilor şi intereselor poporului român”.

Prima româncă învățătoare din Banat s-a stins din viaţă la 16 decembrie 1932, în casa ei din Timişoara. A fost înmormântată alături de părinţii şi de copilul ei, în cimitirul din Calea Buziaşului.

În 1972, locul mormântului fiind considerat părăsit, a fost vândut; peste el s-a ridicat un cavou al altcuiva… La sesizarea lui Aurel Cosma, Asociaţia Scriitorilor din Timişoara a luat măsurile necesare pentru strămutarea osemintelor într-un loc de veci nou.

Emilia Lungu – Puhallo rămâne în conștiința noastră ca fiind fondatoarea primei reuniuni a femeilor din Banat – „Reuniunea Damelor”; cea care a deschis prima școală de fete din Banat, la Izvin; apreciată pentru scrierile ei din numeroase ziare și reviste, dar și pentru ale sale poezii, nuvele și schițe.

Emilia Lungu – Puhallo este cea mai distinsă scriitoare și cea mai valoroasă ziaristă și învățătoare româncă din Banat în perioada generației sale. A fost o figură complexă, care a marcat profund viața socială și culturală a Timișoarei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ocupând un loc marcant în conștiința colectivă a contemporanilor. În semn de-aducere aminte, numele Emiliei Lungu – Puhallo îl regăsim în numele câte unei străzi din Timișoara, Arad și București. Pe casa ei din Timișoara a fot pusă o placă comemorativă.

Prof. Dr. Daniela Văleanu

Bibliografie:

• Zamfir, Florin, Școala și societatea românească din comitatul Timiș, între anii 1867-1900, Editura Marineasa, Timișoara, 2009, pp. 257-260;
• Cosma, Aurel – Bănăţeni de altă dată, vol. I, Timişoara, 1933;
• Cosma, Aurel – Prin Timişoara de altă dată, Editura Facla, Timișoara, 1977;
• http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Emilia_Lungu-Puhallo;
• http://www.banaterra.eu/romana/emilia-lungu-puhallo;
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Emilia_Lungu-Puhallo.

Notă explicativă: Fotografiile au fost oferite și publicate cu acordul prof. dr. Florin Zamfir.