1. Concursul – purtând numele celui mai important creator contemporan de literatură dialectală bănățeană, poetul MARIUS MUNTEANU (1920-2005) – este deschis participării tuturor creatorilor de literatură dialectală bănățeană (poezie, proză, teatru) din România și din străinătate, membri și nemembri ai uniunilor, asociațiilor și cenaclurilor literare, care au publicat sau nu un volum propriu. Este un concurs bienal având două etape: în primul an – etapa nominalizărilor, iar în anul al doilea – conferirea Marelui premiu.
2. Scopul concursului este promovarea, dezvoltarea, optimizarea prin stimularea „la vârf”, cu valoare artistică și expresivă exemplară, a acestui tip de creație literară. Ediția I a concursului începe în anul 2012.
3. Juriul concursului are o structură stabilă, care se menține și se perpetuează de-a lungul unui număr nelimitat de ediții; schimbarea, de la caz la caz, a unui membru se face numai în condiții și din cauze obiective ori de forță majoră și se operează – pe baza consensului – de către instituțiile organizatoare. Acestea sunt:
– Consiliul Județean Timiș (Centrul de Cultură și Artă)
– Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
– Studioul de Radio Timișoara
– Facultatea de Litere, Istorie și Teologie (Departamentul Studii Românești) a Universității de Vest din Timișoara
– Cooptarea noilor membri se face prin consensul celorlalți componenți
4. Componența Juriului propus este următoarea:
– Președinte: Cornel Ungureanu – critic literar, președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor. Profesor univ. dr.
– Membri: Simion Dănilă – traducător, dialectolog, membru al Uniunii Scriitorilor. Profesor
Ioan Viorel Boldureanu – eseist, prozator, etnolog, Membru al Uniunii Scriitorilor. Profesor univ. dr.
Iosif Cheie-Pantea – istoric literar, Membru al Uniunii Scriitorilor. Profesor univ. dr.
Remus Nistoran – redactor realizator, Radio Timișoara. Dipl. ing.
Gabriela Glăvan – eseist. Specialist în literatura română și comparată, Lector univ. dr.
– Secretar: Pavel Deheleanu – Directorul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. Profesor
Toate cele șapte persoane au drept de vot egal în luarea deciziilor.
5. Sursele de finanțare și bugetul
a) Sursele de finanțare:
– subvenții solicitate autorităților administrației locale (Consiliul Județean Timiș și Caraș-Severin, Consiliul Local al Municipiului Timișoara) în ale căror agende culturale va fi propus proiectul concursului; – sponsorizări obținute de la firme românești sau străine, potrivit reglementărilor legislației în vigoare;
– donații din partea unor persoane (fizice sau juridice, române sau străine) potrivit acelorași prevederi și reglementări.
b) Bugetul total pentru fiecare ediție (cu etapele și fazele componente) este de minim 500 de euro.
6. Desfășurarea concursului
a) Organizatori: – Casa de Cultură a Municipiului Timișoara
– Radio Timișoara
b) Locul desfășurării: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara (cu sprijinul logistic și de publicitate culturală din partea Studioului de Radio Timișoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, eventual al celor două instituții similare din județul Caraș-Severin)
c) Modul de desfășurare
– Edițiile concursului se vor succeda din doi în doi ani și se vor finaliza prin acordarea Marelui Premiu în ultimul trimestru al celui de-al doilea an.
– Fiecare ediție cuprinde două etape corespunzătoare celor doi ani, astfel:
Etapa I (primul an al ediției) este etapa ce se finalizează prin evaluarea tuturor participanților și desemnarea prin vot majoritar a nominalizării celor mai valoroși autori (poezie, proză, teatru). Creațiile celor nominalizați (sau eșantioane din acestea) vor fi editate și publicate în seria „Literatura dialectală” într-un volum colectiv realizat cu sprijinul și asistența de specialitate din partea membrilor juriului.
Etapa a II-a (conferirea Marelui premiu) din prima ediție se desfășoară concomitent cu etapa I a celei de-a doua ediții a concursului și așa mai departe – pentru edițiile următoare.
Organizatorii vor realiza – în urma finalizării primei etape (Nominalizări) lansarea volumului colectiv într-o gală – festival cu participarea juriului și a autorilor publicați în volum. Acest prim volum al fiecărei ediții poate avea maximum 150 de pagini (cost maxim 200 euro).
Etapa a II-a
– Până la jumătatea anului al II-lea, respectiv până la 31 iulie a anului respectiv, toți nominalizații au dreptul de a înștiința, prin secretar, juriul și de a depune la sediul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara volumul propriu (în manuscris, citeț și cu grafia în sistemul propus de realizatorii Antologiei literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, teatru) 1891-2011, Editura Universității de Vest din Timișoara, 2011), volum ce va fi evaluat de juriu.
Marele premiu se acordă prin consens (votul unanim al celor șapte membri), este în sumă de 200 de euro (cuantumul putând fi majorat prin sponsorizări și donații ad-hoc până la 100 %), se înmânează cu prilejul anunțării verdictului juriului cel târziu în luna septembrie a anului respectiv (anul al doilea al ediției) – și va fi punctul central al galei comunei (Laureat și Nominalizați) din anul respectiv, în a doua jumătate a trimestrului IV (noiembrie-decembrie).
Juriul se va preocupa de acordarea asistenței de specialitate și de organizarea galei de lansare a volumului în condițiile arătate referitor la lansarea volumului nominalizaților (de la sfârșitul primei etape) – trimestrul IV – (20 noiembrie-20 decembrie).
7. Înscrierea la concurs
a) Până la 31 iulie (pentru prima ediție a concursului până la 31.07.2012) candidații vor trimite prin poștă sau vor depune direct la adresa: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, str. Miron Costin nr. 2, cod poștal 300174 Timișoara, județul Timiș (dl. Pavel Deheleanu) un plic (de mărimea unei coli ministeriale, format A4 sau de mărimea unei jumătăți de coală ministerială) cu mențiunea PENTRU CONCURSUL DE LITERATURĂ DIALECTALĂ, care va conține:
– Un CV (Curriculum Vitae/ Autobiografie) scurt, care să conțină neapărat numele, numărul de telefon și adresa concurentului;
– Materialul (proba) pentru concurs: versuri (5-7 texte, dar nu mai mult de 12-13 pagini; pentru proză sau teatru (scurte texte sau fragmente de proză sau de teatru), dar nu mai mult de 8-9 pagini. Materialul respectiv, care constituie proba de concurs, trebuie să fie scris de mână, cu stilou sau pix (cerneală sau pastă albastră sau neagră), textul cuprins pe fiecare pagină având aproximativ mărimea standard a unei pagini dactilografiate într-un singur exemplar, citeț, neînghesuit, cu scris normal (nu cu majuscule); textele trebuie să fie redate în sistemul de scriere stabilit și exemplificat (după modelul existent) în Antologia literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, teatru) 1891-2011.
Concurenții vor trimite spre jurizare (cu respectarea condițiilor prevăzute în prezentul regulament) fie texte aparținând unui singur gen (sau poezie, sau proză sau teatru), fie texte aparținând a două genuri: poezie și proză, poezie și teatru sau proză și teatru. De asemenea pot fi trimise și texte deja publicate în reviste, volume personale sau colective, în culegeri și antologii (respectând aceleași condiții).
MATERIALELE PENTRU CONCURS CARE NU VOR FI SCRISE ÎN SISTEMUL MENȚIONAT MAI SUS NU VOR FI LUATE ÎN CONSIDERARE.
b) După expirarea perioadei de înscriere (31.07), juriul va evalua materialele de concurs trimise de candidați, iar în cursul lunii august va anunța la avizierul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, prin presă și în mass media lista nominalizaților.
Nu se admit contestații la evaluările și deciziile juriului privitoare la calificative, clasificările și premiile acordate.
8. Mențiuni și observații finale
a) Marele premiu al Concursului de Literatură dialectală bănățeană „Marius Munteanu” nu poate fi luat de un anumit autor decât o singură dată; în schimb, cine a intrat pe lista nominalizaților într-o ediție, dar nu a obținut Marele premiu se poate înscrie la oricare dintre edițiile următoare, direct în etapa a II-a a respectivei ediții.
b) Începând din anul doi al fiecărei ediții gala nominalizărilor și ceremonia acordării Marelui premiu vor coincide într-un singur eveniment Festivalul „Marius Munteanu”.
c) Membrii juriului, în principiu, acceptă și activează în respectiva formație pe bază de voluntariat. Activitatea în această comisie, potrivit prezentului act, nu-i face incompatibili la a fi solicitați, a accepta și a funcționa și în alte comisii sau activități similare.
d) Juriul Concursului de Literatură dialectală bănățeană „Marius Munteanu” este o entitate independentă, autonomă, nesubordonată administrativ ori profesional niciunei structuri administrative, profesional-științifice, culturale, politice ori religioase. În cazuri speciale, convenite prin consens, comisia poate desemna una-două personalități, specialiști de marcă, în calitate de consilieri/ experți.
e) Membrii juriului sunt personalități cu un înalt statut profesional, științific și cultural, precum și specialiști care în plan deontologic sunt mai presus de orice îndoială. Aceste calități le asigură prezența și menținerea în juriu.