By ris
De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autorităţile vor să mai construiască una-alta. E şi cazul celui mai vechi oraş din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu- Nădlac.
În zona Turdaş, în apropiere de râul Mureş, au descoperit arheologii sibieni cel mai vechi oraş din Transilvania. „Pe 1.290 metri de duct şi pe braţe, ce se întind pe alţi 300 de metri, am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, de palisade, de şanţuri succesive şi ziduri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie şi turnuri. Totul este din lemn, bineînţeles. Un sistem de apărare din acea vreme, pe o aşa mare suprafaţă, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această şansa datorită autostrăzii. Acum putem să argumentăm, calitativ şi cantitativ, existenţa unei aşezări proto-urbane aidoma marilor aşezări din Orient”, adaugă Sabin Adrian Luca.
Sistemul de fortificaţii descoperit de arheologii sibieni e oglinda celui pe care Nicolae Vlassa îl descoperise incizat pe o tăbliţă. Ideea lui Vlassa că, pe această tăbliţă, locuitorii vechiului oraş au desenat sistemul de fortificaţii al aşezării a fost astfel confirmată. Specialiştii cred că acest sistem de fortificaţii ocrotea un nucleu care avea, probabil, 100 de hectare. Delimitări existau şi în interiorul aşezării, mai ales că aceasta s-a extins tot extins din interior spre exterior.
De interes este şi arhitectura caselor din acest oraş: „case imense, şi ca înălţime şi anvergură, cu podina suspendată”. Altfel spus, din cauza deselor inundaţii care afectau perimetrul, oamenii şi-au construit case suspendate, pe stâlpi imenşi de 6-8 metri. Inundaţiile afectau însă pivniţele şi vetrele care se găseau la nivelul solului, aşa că aşezarea era refăcută după calamităţi ale naturii. S-au descoperit astfel şase orizonturi de arhitectură suprapuse, dar şi un număr foarte mare de complexe arheologice: peste 3.000, în condiţiile în care, în alte locuri, câteva situri abia totalizează împreună 2.000 de complexe arheologice.
„De ce spun că e primul oraş din Transilvania, ca să nu spun cel puţin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, compus din 11 palisade şi şanturi succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o aşa de mare dimensiune, nu s-a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult. Am surprins aceste palisade, şanturi, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul iniţial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile vedem din faptul că, la distanţe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de-a doua fortificaţii este pus câte un sacrificat. Am găsit vreo cinci (schelete – n.r.). Ceea ce este curios este că nici unul nu e în aceeaşi poziţie, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormântare. I-au sacrificat în diverse ritualuri. Sunt puşi fie pe burtă cu mâinile şi picioarele legate, fie pe spate cu mâinile şi picioarele legate, fie cu capul tăiat şi pus pe piept”, a declarat directorul muzeului Brukenthal.
„Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. Am găsit explicaţia asupra numărului mare de vase şi statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni şi singura concluzie care se poate trage este că aici se făceau statuetele, idolii pentru o ţară. Şi această mare aşezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunităţi. E singura aşezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr aşa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta ideea că suntem în faţa unei aşezări protourbane aidoma marilor aşezări din Orient, o aşezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron”, a explicat Sabin Luca.
„Săpăturile din ultimul an şi jumătate au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramică la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucra patru-cinci ani până când vom tipări volumele. (…) Până acum s-a cercetat un eşantion ceramic de doi-trei la sută şi s-a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poţi să estimezi nimic, decât că la final vom raporta cel mai mare eşantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare eşantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentru că asta a fost norocul nostru”, a adăugat Sabin Luca.
Civilizaţiei Turdaş îi aparţine şi cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăbliţe de lut descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia şi Orăştie. Acestea sunt inscripţionate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puţin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.
