LA CAPELA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN PANCIOVA

 

Slujbă de pomenire în memoria preoţilor
Consiliul Parohial al Capelei Ortodoxe Române din Panciova în frunte cu preotul Octavian Susa şi enoriaşii acestui sfânt locaş au organizat pe data de 9 martie, în Sâmbăta Morţilor sau Moşii de iarnă, slujbă de pomenire şi parastas în memoria slujitorilor sfântului altar de la înfiinţarea bisericii şi până astăzi, trecuţi la cele veşnice.
Aceasta este prima dată în istoria acestui sfânt locaş când se organizează o slujbă de pomenire în cinstea vrednicilor preoţi care au lăsat urme de neşters pe pagina istoriei duhovniceşti a românilor din Panciova: Ioan Stroca (1900-1901 şi 1909 – 1916); Iancu Cerbu (1902 – 1908); prot. Trifon Miclea 1917 – 1921; Ştefan Şperchez (1922 – 1924); prot. Ioan Murgu (1925 – 1929); Isidor Saberca (1930 – 1940) şi Timotei Popoviciu (1941 – 1954).
Pe lângă meritele deosebite pe care le-au lăsat în viaţa duhovnicească, fiecare la rândul său a lăsat urme vizibile în viaţa culturală a orşului contribuind la păstrarea identităţii naţionale a etnicilor români.
În cinstea lor dar şi a preoţilor care încă sunt în viaţă Centrul „In medias res” a donat sfântului locaş din Panciova o placă memorială de dimensiuni mari care va aminti generaţiilor care vin despre meritele înaintaşilor şi obligaţiile urmaşilor de a se ocupa de sfântul locaş ca de propria lor casă, precum face actualul Consiliu parohial.
Cu această ocazie preotul Octavian Susa a binecuvântat ofrandele aduse de familia Mic din Panciova, naşii Capelei Ortodoxe Române pe anul 2013, astfel că în urma slijbei toţi enoriaşii prezenţi au evocat amintiri frumoase asupra rolului şi meritelor preoţilor în viaţa de zi cu zi a românilor din Panciova, sugerând ca asemenea evenimente să devină tradiţionale.

Valentin Mic

%d blogeri au apreciat: