ZIUA DE NAȘTERE A UNEI ILUZII

Cafea fără zahăr

Care este poziția și locul scriitorilor români din Voivodina? De unde (dez)interesul Consiliului Națioal Român față de preocupările oamenilor de creație de la noi? Ce înseamnă afirmația că scriitoriilor se va „garanta autonomie deplină de funcționare”? Descântec de iarnă sau folclor demagogic?

Ce s-a întâmplat cu ideea Consiliului Națonal Român de a înființa o „secțiune” a scriitorilor? Era o bufonadă sau o invenție fără viitor. Biroul de inventică al CNR nu a reușit să pună pe picioare nemaipomenita idee. Noutatea care n-a fost patentată anul trecut, pesemne că nu va fi patentată nici anul acesta. De ce? Pentru că fabuloasa idee nu era decât un descântec de iarnă.
De fapt despre ce este vorba?
Să ne amintim. Pe 30 ianuarie 2014, la Novi Sad, în incinta Consiliului Național, a avut loc o întrunire cu scopul „înființării unei secțiuni a scriitorilor care crează în limba română”. La prima vedere nimic neobișnuit. Dar, din textul apărut pe paginile ziarului „Libertatea”, din 8 februarie 2014, aflăm și alte amănunte. Domnul președinte al Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia (CNMNRS) ține neapărat să amintescă precum că acestă „inițiativă face parte din tendința Consiliului Național de a sistematiza lucrurile în cadrul etniei noastare”, ceea ce ne face să înțelegem că lucrurile au rămas, după zece ani de existență a acestui organ administrativ, la fel cum erau, nesitematizate. În continuarea spiciului său, de acum un an, domnul președinte spune că această sistematizare a lucrurilor se va face cu „scopul de a simplifica viața de zi cu zi”. Al naibii de inventiv! Să simplifici viața e o chestie, nu glumă! Nu știu dacă, de la facerea lumii și până astăzi, a reușit cineva să simplifice aceast proces bilogic, chimic și de altă natură, care se numește – Viață! Nu zic, poate Consiliul are o idee de care nici nu ne dăm seama!
Dar aici nu se termină farmecul ironic al problemei. Președintele, dorește să convingă scriitorii  că „se vor găsi mecanisme de sprijin financiar și de altă natură”(!) pentru funcționarea acestei „secțiuni”. Când am auzit vestea, mi-a venit să plâng de fericire! Nici că s-a înființat ceva și deja, după cinci minute de mare satisfacție providențială, avem pe tavă și soluții financiar-miraculoase! Președintele Consiliului Național Român a fost, evident, dezinformat. Scriitorii n-au venit să ceară ajutor financiar ci, după câte am aflat eu, să discute o problemă de formă, să articuleze statutul lor, iar acesta pune punga pe masă. Bravo, domnule! Ce descântec de iarnă, ce folclor demagogic!  Culmea e că președintele are și soluții gata făcute pentru bunul mers al acestei „secțiuni” fantomatice. Aminteșete că vor fi căutate diverse „forme de susținere a activităților care se vor desfășura în cadrul acestei secțiuni, fie din bugetul republican, provincial sau din bugetele comunelor”. De unde dumnealui știa atunci, adică în urmă cu un an, că cele trei izvoare bugetare vor sprijini o asmenea idee, respectiv o activitate, la ora ceea, pur imaginară? Domnul președinte al CNR este rugat să ne spună în ce țară de pe fața Pământului bugetul statului se ocupă su finanțarea „secțiunilor” literare!? Aș vrea să-i amintesc că în bugetul țării,  banii alocați necesităților culturale nu au depășit, în 2014, limita de 0,6%. Dacă înțelegem efectul acestui procentaj, ușor ne dăm seama că cele amintite mai sus nu reprezintă realul. Așadar avem tot dreptul să suspectăm în cele spuse. Trecuse un de zile și „miraculoasa” idee rămase nefecundată de fragila și neintegrabila inițiativă a instanței de câteva ori amintită mai sus.
La sfârșitul spiciului său nu prea convingător, același domn-președinte  garantează scriitorilor „autonomie deplină de funcționare”. Aici ne vom opri o clipă, deoarece astfel de atitudini discreționare stimulează, vrând – nevrând, latura satirică a vieții. Președintele CNR ne-a dat de înțeles, sus și tare, că domnia sa este cel chemat și autorizat să asigure autonomie oamenilor de creație. Ce ambiție? Ce autoiluzionare! De parcă ai vrea să adaugi unei vaze grecești frumusețea! Îi vom spune neîntârziat că se înșeală amarnic: nu este el cel chemat pentru înfăptuirea unei asemenea minuni. Activitatea artistului este o disciplină autonomă de când există literatură, de pe timpul tăblițelor de lut. Așadar omul de creație își îndeplinește rolul după propria voință, nu are nevoie ca cineva să-i garanteze o autonomie de conștiință. Domnul respectiv își imaginează că scriitorii nu pot „funcționa” fără acordul evlavios al îngăduinței sale. Asta ne face să înțelegem că întrucât cineva ar putea garanta un astfel de drept, la o adică, același ți-l poate și lua. Din unghiul meu de vedere cam opintit. Pueril. Mi-i greu să nu spun scandalos! Semn că viața noastră culturală e pro-feudală, ceea ce susțin de multă vreme.
A trecut un an de zile de la lansarea unei idei greu de digerat și noi, astăzi, nu știm care e scopul fial al acestui demers. Evident evenimentul are un miros greu de murături cărora le-a expirat termenul. Nici urmă de „secțiune”. S-a arătat că dorința de-a pune sub aripa Consiliului Național toate domeniile de activitate este o idee inoportună și inoperantă. Trebuie neapărat să spun că niciun scriitor, care ține la demnitatea sa cât și a colegilor de breaslă, nu ar accepta o independență condiționată de voința cuiva. Misiunea scriitorului este să scrie o carte, nu să se implice în inexistența unor „miracole”, puse-n mișacare din nevoia unui pragmantism derizoriu. E momentul potrivit pentru un dialog ce ar lămuri nebuloasele construcții de chirpici și promisiuni, care vor cu orice preț să patenteze noul proiect al CNR numit – Iluzie! Așadar, după un an de zile de la lansarea acestui basm semi-ceață, semi-rebus, este atât de limpede că nu orice idee cu moț de pupăză poate evolua din perspectiva unei triste ambiții de a ne convinge, cu orice preț, că există Moș Crăciun.
Slavco ALMĂJAN