By ris
Pictorița naivă Măria Bălan (atunci când era în vizită în SUA, a urcat pe unul din ”zgâriei nori”
și a pictat din amintiri vatra folclorică a Uzdinului)
Localitatea Uzdin, această poartă de vest a românimii, este fără doar și poate, un fenomen cultural-național al românilor din țara noastră, Serbia, dar poate și mai larg, în întreaga arie de răspândire a limbii române. Căci, de ani de zile, aici, acești vrednici sufletiști creează adevărate nestemnate, bijuterii de mare preț ale sufletului românului. Aici dragostea pentru cultură și viața de obște au atins culmi de-a dreptul sacre, făcând din această așezare o adevărată citadelă, un templu de cultură și spiritualitate românească.
De când se știe, Uzdinul a fost românesc. Prin locuitorii săi, prin trăirea lor, prin muncile lor istovitoare, prin activitățile culturale, prin cărturarii lui. Acești vâjnici apărători ai moștenirii cultural-spirituale, au lăsat în urma lor o zestre de neprețuit, urme de neșters în timp și spațiu.
Adam Șuboni, arând glia Panoniei, cu patru boi. În pas cu ei și câinele ”pulin”, fala țăranului din Uzdin
Fără doar și poate că farul de lumina vieții dătătoare a fost biserica lor străbună. Evidențiată în documentele vremii în pomelnicul din Crușova (Kruševo, azi oraș în Macedonia) precum și în scrierile pelerinului turc Evlia Celebi și în Catastiful de ipec din anul 1660. Odată cu masivele colonizări întreprinse de Coroana vieneză, uzdinenii veniți din actualul Banat românesc din zonele Lugoj-Făget și împrejurimile Bocșei, încă din 1762 își construiesc o biserică. Mai întâi la Pădina, unde au poposit tot 13 ani și apoi în anul 1775, în ”Trifoaie”. Actuala biserică, ”o floare albă în mijloc de sat”, a fost construită în 1801 și sfințită trei ani mai târziu. Catapeteasma a fost pictată de renumitul pictor lugojean Constantin Daniel, iar pereții și bolta ei de către Ioan Zaicu și Filip Matei. Tot în ”Satu Bătrân” se înființează și prima școală românească, o altă făclie și leagăn al locuitorilor Uzdâniului, cum de fapt este și denumirea firească a satului: Uzdâni și nu Uzdin, cum a fost schimbat după instaurarea regimului sârb după prima conflagrație mondială.
Cultura și identitatea – vizibile în timp şi spaţiu
Viața culturală prinde avânt în 1898 prin înființarea Reuniunii de cântări și citire de către preotul Onoriu Conopan (devenit primul președinte al societății) și învățătorul Augustin Bontilă. Dar trebuie remarcat și faptul că primul cor bisericesc a existat în Uzdin încă în anul 1884. Echipa de căluceri s-a înființat înaintea Primului mare război, precum și biblioteca a cărei fond de carte a sporit în anul 1924, după donațiile făcute de I.G. Bibicescu din Turnu Severin. Totuși principalul promotor al vieții culturale a Uzdinului l-a reprezentat corul, respectiv conducătorii lui, precum Iova Șoșdeanu, probabil cea mai prodigioasă persoană a culturii românilor la Uzdin, apoi Petru Mezin, preotul Traian Bojin, pr. Iulian Onciu și alții.
Podul cel Mare, construit cu multă trudă și pricepere de uzdineni în 1924, simbol de netăgăduit al Uzdinului, atins de negura vremii
După instaurarea comunismului în Iugoslavia, activitatea culturală a continuat fără schimbări. La teatru, grație artiștilor amatori de mare și real talent, precum: Ioța Vinca, Ioviță Dalea, Todor Crețu-Toșa, Ion Bălteanu, Adam Crețu, Adam Onciu, la secția de folclor, la orchestra de muzica populară românească și mai ales la secția de pictură naivă a femeilor țărance înființată de către profesorul de arte plastice, Adam Doclean, au ajuns să atingă performanțe frumoase.
Cine nu a auzit de pictorițele uzdinene; Florica Puia, Mărioara Motojorescu, Măria Bălan, Florica Cheț, Anuica Măran, Sofia Doclean…?! Ele au expus frumosul colorat cu culorile inimii din sufletul lor împătimit de doruri, în marile galerii ale lumii, la New York, Buenos Aires, Tokio, Roma, Viena, Madrid, Nice, Barselona…
Uzdinul a dat oamenii de seamă, consacrați culturii, precum: Gheorghe Lifa, Florica Oprici, Nicola Marcu Puia, Petru Șămanț-Bercea, Ioviță Dalea, Viorica Iepure, Anuța Dolamă, Silvia Dalea, petru Șoșdeanu, Valerie Grosu, iar mai târziu și Anuța Crețu-Lazici, Viorica Țăran, Pavel Rămianț, Ion Secheșan, Marinică Boroancă, Gheorghe Cojocar-Gică, Todorică Vinca-Bocăluț, Ileana Oalge, Adam Mezin, Stela Giura, Crăciun Crețu și fiul său Crăciun, Florin Țăran, Georgeta Ghermineanț, Ionel Miclea, Ana Niculina Ursulescu, Florina Vinca, Ioța Bulic, Ionel Lăpădat, Pavel Herendici…
Surorile Velici
Azi, instituția de bază a culturii la Uzdin este Casa de Cultură ”Doina”, dar cea mai intensă activitate este desfășurată în cadrul Societății Literar-Artistice ”Tibiscus” – societate care a înființat Muzeul Memoriei Uzdinului – ”Casa Românească”, a adus întru veșnicie la Uzdin bustul poetului nostru național Mihai Eminescu, are propria Editură ”Tibiscus”, iar de 26 de ani, lunar, tipărește publicația independentă ”Tibiscus”. Această societate organizează an de an manifestări culturale de mare amploare, care contribuie din plin la păstrarea și afirmarea identității naționale românești, precum: Festivalul Internațional de Poezie ”Drumuri de spice”, festival la care au fost încununați cu lauri marii noștri poeți: Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu, Grigorie Vieru, Leonida Lari, Petre Stoica, Mircea Dinescu, Vasile Tărâțeanu, Nicolae Dabija, Florian Copcea, Arcadie Suceveanu… Simpozionul Internațional ”Oameni de seamă ai Banatului”, Concursul de recitatori ”Buna Vestire”, Festivalul de Datini și Obiceuri de iarnă la Români ”Fie în veci de veci lăudat”, precum și manifestări consacrate graiului bănățean.
Uzdinul, deci, prin oamenii săi deosebiți, organizați în jurul ideii de menținere și promovare a tezaurului ”limbii vechilor cazanii”, cu multă dăruire de sine, cu spirit de abnegație, cu mari eforturi au creat în cultura, arta, literatura poporului român, un tezaur de admirat. Acum și în veacurile ce vor veni.
Tot aici, la Uzdin, în anul 1959, la Societatea Culturală ”Doina” a luat naștere Marele nostru Festival. Și iată că durează de 55 de ani…
Vasile Barbu
