By ris
După mai bine de 20 de ani de administraţie austriacă, românii bănăţeni s-au răsculat în 1737 datorită condiţiilor economice vitrege la care au fost supuşi de aparatul birocratic imperial. Supranumită „fatala răscoală” („fataler Aufstand”), revolta a durat până în 1739.
Între 1716-1717 Banatul era cucerit definitiv de către armatele imperiale austriece şi devenea posesiune a Coroanei Habsburgice. Acest lucru a creat o situaţie nouă pentru populaţia băştinaşă, întrucât orice drept la proprietate a pământului era anulat, împăratul având drept de proprietate exclusiv, câştigat prin forţa armelor. În plus, introducerea unui nou sistem administrativ a însemnat o schimbare radicală faţă de perioada otomană. La început, noile autorităţi au încercat să-i câştige pe băştinaşi de partea lor, instaurând un regim fiscal mai puţin apăsător decât precedentul sistem turcesc.
Cu toate acestea, s-a perpetuat o stare de fapt defavorabilă ţăranilor în general şi românilor în special. Fiind ortodocşi, ei erau consideraţi schismatici şi prin urmare defavorizaţi de autorităţi, care promovau activ religia catolică. În noul Banat imperial, ţăranii erau legaţi de glie pentru totdeauna şi erau crunt pedepsiţi dacă fugeau.
Răscoala
Importante frământări sociale încep încă din anul 1735. Sub conducerea lui Pero Seghedinaţ din Pecica, 3.181 de români, 449 de sârbi şi mai mulţi unguri şi slovaci pornesc o răscoală antihabsburgică, dar la scurt timp sunt reprimaţi crunt de armatele habsburgice. Alte mişcări de mai mică amploare vor urma. În anul 1736 este adoptat un sistem sufocant de dări, cu un impozit fix pe cap de persoană (12, 8 sau 6 florini), plus un impozit după avere. În acelaşi an izbucneşte războiul austriaco-turc (1736 – 1739) şi Banatul devine teatru de război. Cu prilejul izbucnirii războiului şi nemulţumiţi de sistemul fiscal recent instalat precum şi de excesele birocraţiei, românii bănăţeni declanşează răscoala antihabsburgică.
Paradoxal, una din principalele revendicări ale răsculaţilor a fost revenirea la sistemul fiscal turc. Slăbiţi de eforturile de război, austriecii nu reuşesc să reinstaureze autoritatea decât în 1737. Represiunile care au urmat au fost deosebit de dure. Zeci de sate au fost rase de pe faţa pământului, nefiind cruţaţi nici femeile, bătrânii sau copiii. Cu toate acestea răscoala şi-a făcut efectul, întrucât administraţia s-a văzut nevoită să stabilească un nou regim fiscal, mai puţin apăsător, în care darea pe cap de locuitor se reducea la 10, 8 şi 6 florini, iar impozitul pe avere se împărţea în două categorii, în funcţie de suprafaţa arabilă şi de numărul de animale.
Bibliografie
Muntean, Vasile V., Contribuţii la istoria Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1990
Bibliografie recomandată
Stoia-Udrea, Ion, Răscoala ţărănească din Banat dela 1738-39, Editura Uniunii Patrioţilor, Timişoara, 1945
Trîpcea, Theodor, O scurtă precizare în legătură cu răscoala poporului sub conducerea lui Pero din Seghedin (1735), Bucureşti, 1956
http://enciclopediaromaniei.ro
