By 
Srediștea Mare
În anul 1736, Vasilie Diaconu, cărturar şi pictor la mănăstirea Tismana, s-a pus în fruntea unui grup de familii din judeţele Mehedinţi şi Gorj şi a luat calea Banatului, stabilându-se la Srediştea Mică, Srediştea Mare şi Straja. La Sredişte, înfinţează o vestită şcoală de pictură religioasă. Această şcoală funcţiona în comuna Sredişte deja la 1736 încoace.1
Şcoala organizată de Vasile Diaconovici, în special pregătea pictori de iconostase de prapori şi icoane. Diaconul Vasile avea doi fii, cel dintâi Eustatiu, devenind preot la Srediştea Mică şi Mare, iar George care şi-a ales îndeletncirea de pictor de biserici conducând şi şcoala de zugravi, înfinţată de tatăl său.2
Cu George Diaconovici, care învăţase arta zugrăvirii în şcoala tatălui său Vasile, începe o operă de înflorire pentru pictura bisericească. El a ajuns un”maestru iscusit” şi l-a depăşit cu mult pe tatăl său atât în compoziţie, cât şi în tehnică. Operele lui conservate în diversele biserici bănăţene ne-au rămas mărturire despre talentul şi puterea sa de creaţie. Şi în lucrările lui se remarcă aceeaşi influenţă occidentală ca în icoanele tatălui său, dar ea este filtrată prin vădita sa personalitate, care îl face deosebit. De la predecesori a păstrat numai elementele de construcţie impuse de dogmele bisericii, mai ales gruparea şi atitudinile sfinţilor, atât de caracteristice, iar restul stilului şi înfăţişării figurale, precum şi tonalităţile armonizate într-un cadru mai perfect le-a împrumutat de la occidentali. George Diaconovici s-a născut la 20 aprilie 1736, în anul când a înfiinţat tatăl său şcoala de zugravi şi cea de „dăscălie” la Sredişte, în Banat, unde a activat toată viaţa sa. Aici s-a căsătorit şi a avut nouă copii (Alimpie, Anastasia, Nicolai, Constantin, Elisabeta, Dumitru, Iconia, Satinca şi Ioan) din care cel mai mare a fost scriitorul Constantin Diaconovici Loga, născut la 1760.3
George Diaconovici a fost cel mai renumit pictor bănăţean din jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea. Operele lui se găsesc pretutindeni în Banat, pâna la poalele munţilor ardealului. Este interesantă pisania din biserica de lemn a localităţii Povârgina, (Jud. Timiş, zona Făget) care a fost caligrafată pe peretele nordic al altarului de George Diaconovici ca o amintire a operei sale: „Această sfântă biserică din nou s-a făcut… ctitor Ioan Medescu ce s-au numit Constantin şi Dumitru Diaconovici din Timişoara-Fabrică, s-au sfinţit la anul 1785 septembrie şi au zugrăvit eu George Diaconovici din Vârşeţ sau Sredişte”4 George a zugrăvit şi biserica din Clopodia apoi bisericile din Râtişor, Semlacul Mare, Povârgina, Bujor, Băteşti, Vasiova, Srediştea Mică şi Mare, Vărşeţ, Nicolinţi, Mesici, Seleuş etc.5
Din familia ierodiaconului Vasile Alexievici, provinit din mănăstirea Tismana, unul din focarele intelectuale şi artistice din ţara Românească au ieşit la suprafaţă oamenii cu calităţi de ceartă valoare. În protocolul botezaţilor, nou-născuţilor şi răposaţilor din anii 1778-1821 ca paroh al parohiei Srediştea Mică, din 1786 până la 1788, figurează Ieftimie Diaconovici, unul din urmaşii familiei Diaconovici stabilită la Sredişte în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Un alt urmaş al Diaconovicilor pe care îl găsim tot preot la acest sfânt lăcaş şi la Srediştea Mare în anul 1821 a fost Grigore Diaconovci, probabil fiul lui Ieftimie Diaconovici.6
Odată cu desfiinţarea mănăstirei de la Srediştea Mică, la finea secolului al XVIII-lea, ierodiaconul Vasile şi familia sa s-au stabilit la Bocşa care va deveni un centru artistic important. Activitatea artistică a familiei de zugravi, Diaconovici, nu este legată numai de o localitate, ci de necesităţile comintenţilor, aşa Diaconovicii au organizat atelierele de pictură de la început în mănăstirea Srediştea Mică, Bocşa, Lugoj şi la Caransebeş.7
În orice caz, trebuie subliniat că moştenirea artistică a lui George (Gheorghe) Diaconovici şi înfiinţarea şcolii de pictori din Srediştea Mică nu au fost suficent cercetate, cu toate că această taifă a avut un rol hotărâtor la pictarea bisericilor de pe întreg teritoriul Banatului.8
Prof. Natalia Stan
Note:
1. Aurel Cosma, Pictura românească din Banat de la
origine până azi, Timişoara, p. 28
2. Aurel Cosma, Prin Timişoara de altădată,
Timişoara, editura Facla, 1977, p.69
3. www.scrib.com
4. Aurel Cosma, Pictura românescă din Banat de la
origine până azi, 1940, p.
5. Dr Mircea Păcurariu, Istoria biserici ortodoxe
române, București, 1992. p. 82
6. Arhiva Istorică din Biserica Albă, protocolul
nou-născuților
7. T. Voinescu, Pictura în epoca brâncovenească,
în istoria artelor plastic în România, București,
1970, p. 59-76
8. I. Miloia, Mănăstirea Săracă, Analele Banatului IV,
Timișoara, 1931, p. 85-105
