Moții din Banatul sârbesc

Despre apariția moților în Banatul sârbesc există foarte puține documente scrise. Se știe că, după Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan (1784), împăratul austriac a hotărât că, “românii care au făcut maltratări”, să fie colonizați în Banat, împreună cu familiile lor.
Lista nominală a acestora a fost întocmită de guvernul transilvan și cuprindea, inițial, numai pe cei din Comitatele Zărandului și Hunedoarea (cca 94 de nume), dar, în final au fost expulzate peste 340 de familii, printre care și locuitori din Zona Arieșului Mare și Mic.
O parte dintre aceștia s-au reîntors, pe furiș, la casele lor din Apuseni, alții au rămas, urmașii lor fiind risipiți și astăzi în multe localitați ale Banatului istoric (sârbesc) ca: Ovcea, Banatsko Novo Selo (Satu-Nou), Toracu Mic, Iancov Most (Podul lui Iancu), Malo Srediște (Srediștea Mică) ș.a.
Fiind disemnați printre alți coloniști aduși de austrieci, inclusiv din actualul Banat românesc, nu și-au păstrat graiul moțesc, doar numele de familie ne indică faptul că provin din Țara Moților.
Astlfel de nume ca: Anca, Stan, Iancu, Vesa, Matei, Mateș, găsim în localitatea Srediștea Mică; Lazăr, Trif; Trifa,Alba, există în localitatea Satu Nou, lângă Panciova; Mocan, Lazăr, Miheț – în satul Toracu Mic (populat cu ardeleni).
Dacă discuți cu oamenii, ei îțî spun: “noi nis (suntem n.n.) argeleni”, fără a avea în mod clar conștiința locurilor de unde anume provin. Astfel că ei folosesc termenul generic de “ argeleni”(ardeleni), în care, bineînțeles, sunt incluși și moții.
Costumul popular, folosit doar cu ocazia unor manifestări cultural-istorice, diferă de cel al banațenilor.
De altfel, în localitatea Satu-Nou, se organizează anual, cu ocazia Festivalului Fanfarelor din Banat, parada portului popular ardelenesc. Mi-a fost dat să văd o asemenea paradă în anul 2008, ca invitat la acest festival. Tineri și tinere, în costume populare vechi (care semănau cu cele văzute de mine în Ardeal) au defilat pe o scenă în aer liber, descrierea îmbracămintei fiind făcută de o româncă din localitatea Toracu Mic.
O adevărată revelație mi-a produs, însă, fanfara din Satu Nou, care a debutat cu… “Din Țara Moților noi am venit” (Imnul societății noastre), cât și remarca unui bătrân din public, care, văzându-mă mirat, m-a întrebat:
– Domnule, ge unge vis (sunteți n.n.) că vă uitați așa mirat la ai noști cum cântă?
– Sunt din Timișoara.
– Apăi, să sciți că, câncecul aistea, iastă a lui Avram Iancu, regele moților.

Satu-Nou

Toare fanfarele prezente la festival au interpretat cântece patriotice și marșuri românești, dirijorii acestora fiind, în majoritate tărani care, la rândul lor, au fost instriți de intelectualii satelor (preoți, învățători).
Românii din Banatul sârbesc au avut o viață cultural-artistică bogată, încă din timpul stăpânirii austriece. Fiecare localitate avea, acum o sută de ani și mai bine, câte o reuniune de cântări și muzică, astăzi ea fiind denumită societate cultural-instructivă.
Aceste societați poartă numele unor cunoscuți oameni de cultură (scriitori, poeți) din România (Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Mihai Eminescu ș.a.)
Singura societate cultural-instructivă care poartă numele eroului nostru național – AVRAM IANCU – este cea din localitatea Srediștea Mică, care se mai numește și Pârneaora (datorită faptului că localitatea s-a format în jurul mănăstirii).
Satul este situat pe dealurile Vârșețului, la cea mai mare altitudine (aproape 300 m) din Voivodina, peisajul fiind asemănător cu cel din Apuseni.
După Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, moții și-au găsit refugiu aici, iar alții au venit mai târziu, cu ciubere, și-au găsit consăteni și, la rândul lor, și-au adus familiile.
Srediștea Mică este singura localitate din Serbia în care, printre țărani, mai există conștiința originii lor moțești, nu doar ardelenești. Aici există și toponimul „La Iancu”.
Societatea a fost înființată în anul 1954 (mai veche decât a noastră), din inițiativa învățătorului contractual Ion Matei (originar din România).
La început, a avut secții de folclor, teatru, orchestra de muzică populară și, mai apoi, fanfară.
Odată cu reduceera numărului de locuitori, prin plecarea masivă la muncă în străinătate(după anii 1970-75), secțiile s-au destrămat, iar orchestra abia mai funcționeaza, ea depinzând de tinerii care se mai întorc vara acasă, în perioada concediilor.
Astăzi, satul mai are puțini locuitori, majoritatea oameni în vârstă, care cultivă pământul în bune condiții, dispunând de întreaga gamă de utilaje agricole.
În anul 2008, între Societatea Cultural Instructivă „Avram Iancu” din Srediștea Mică și Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” din România – Filiala Timișoara s-a semnat un protocol de colaborare, în urma căruia reprezentanți ai societății surori din Serbia participă la simpozioanele noastre, organizate în Timișoara și la Reuniunea Moților din Banat.
Anual, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, filiala noastră face numeroase donații de materiale promoționale(postere cu Iancu și Horea; pixuri personalizate, insigne, calendare) reviste și cărții, către societatea omonimă din Srediștea Mică.
Cel care menține încă vie conștiința identității de urmași ai lui Horea și Iancu printre românii din Srediștea Mică este dr. Dorinel Stan (nume de moț autentic) care și-a susținut recent teza de doctorat la Unversitatea de Vest din Timișoara, căsătorit cu o româncă bucovineancă din Cernăuți. Amâdoi lucrează în orașul Vârșeț, dar locuiesc la Srediștea Mică, într-o casă mare și frumoasă, în care chipurile lui Horea și Iancu se află la loc de mare cinste, printre icoane.
Dorința lor și a întregii comunități locale este să aibe un bust al Crăișorului Iancu, în curtea bisericii, spre nepieritoare aducere aminte a originii lor moțești.