By ris
Vechile tradiții și obiceiuri românești în spațiul numit “Țara Banatului” s-au cultivat, păstrat și transmis încă din cele mai vechi timpuri, ceea ce denotă conviețuirea noastră milenară pe aceste meleaguri la începutul Carpaților.
Aici, în apropierea Cuvinului a fost resedința Ducatului Vlad, primul Ducat român din istoria românilor. Primele forme organizate de activitate culturală a românilor din Serbia au fost “Corurile Plugarilor”, înființate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în toate așezările românești, de regulă de învățători și preoți care au fost purtătorii vieții culturale la țară. Paralel cu activitatea corală, apar și tarafurile bănățene care cultivă muzică autentică românească cu precădență bănățeană și ardeleană din zona de munte sau de pustă.
Majoritatea localităților cu populație românească și mixtă aveau un cor, respectiv taraf de lăutari, orchestre lăutărești, iar cele mai cunoscute și celebre au fost: Taraful lui Durain, Buligani, Doina și altele.
La începutul secolului al XX-lea, în această parte a Banatului i-a naștere formațiunile muzicale cunoscute sub denumirea de “FANFARE”. Prima fanfară s-a înființat la Coștei în anul 1910 instruită de celebrul dirijor Iosif Micu. Specific românilor din Serbia este că în fiecare localitate populată de români a exista și există o fanfară care în mare parte a contribuit la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor românești și care și-a păstrat funcția, rolul și importanța care a avut-o în faza incipientă pentru comunitate.
Dumineca în satele românești din Voivodina s-a organizat “Hora în Sat”, iar fanfara a concertat la evenimentele marcante, Rugă, la toate manifestările culturale și religioase, chiar și la înmormântări.
Azi, formațiunile muzicale care cultivă melosu popular își desfășoară activitatea muzicală un număr de circa 15 fanfare care anual se prezintă la “Festivalul Fanfarelor din Banat”. Este un festival unic pentru români, o adevărată sărbătoare a muzicii instrumentale românești.
În perioada postbelică se înființează societățiile culturale, căminele culturale care preiau rolul primordial la păstrarea indentității și spiritualități.
Astfel, toate formele de activitate (corul, fanfara, folclorul, orchestra, teatrul) intră în cadrul societăților culturale care se înființează în toate localitățile românești. Amintim aici: S.C.A. “Avram Iancu” la Srediștea Mică, S.C. “Mihai Eminescu” la Coștei, S.C. “Doina” la Râtișor, Căminul Cultural “1 Mai” Vladimirovaț etc.
Tot în acestă perioadă se înființează Festivalul de Cântec și Muzică populară românească care se organizează anual mai de jumătate de veac, iar mai târziu sub auspiciile Comunității Românilor din Serbia se înființează Festivalul Copiilor de Cântec și Folclor, Colindele Neamului, la care participă un număr însemnat de participanți, oaspeți și iubitori ai cântecului și folclorului românesc.
Viața teatrală i-a impuls în deceniu cinci al secolului trecut, când se înființează “Zilele de teatru ale Românilor din Voivodina”, la care participă amatorii din diverse localități, în medie se prezintă 6-8 piese de teatru la o ediție.
O altă tradiție care datează din anul 1932 când a fost inaugurat, este pelerinajele de la fosta mănăstire românească din Pârneaura pe 13-14 Septembrie, cunoscută în popor ca “Ziua Crucii” – pelerinajul tuturor românilor din Serbia. Pelerinajul a persistat tuturor grelelor încercări timp de opt decenii la care a fost supus atât în perioada regimului totalitar și nu numai. An de an, enoriașii din întreg cuprinsul Banatului, în trecut și din România, urcă și coboară dealul Srediștei pentru a participa la pelerinaj, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Patru ani mai târziu (1936) la Seleuș, în zona de pustă a Banatului, la Izvorul Tămăduitor a fost inaugurat pelerinajul pentru românii care se găsesc la distanțe mare de Srediște.
Românii bănățeni din Serbia, n-au moștenit drepturile, ci practic le-au câștigat în ciuda tuturor divergențelor și opurnităților timpurilor de mult opuse. În concluzie, românii din Serbia și-au păstrat indentitatea națională în primul rând datorită numeroaselor activități cu character cultural, manifestărilor de amploare cu caracter românesc care se organizează anual și la care participă un număr însemnat de participanți, iar în timpurile noi și numeroși oaspeți, invitați atât din țară cât și din străinătate. Deci, noi românii din Voivodina suntem un model pentru conaționalii noștri din jurul României când este vorba de cultivarea frumoaselor tradiții și obiceiuri românești pe care cu mare strădanie transmitem generaților de mâine care vor fii purtătorii și păstrătorii frumoaselor tradiții și obiceiuri românești.
Dorinel Stan
