În acel ianuarie geros al lui 1942

Comitetul cercului cultural “Astra” din Petrovasâla

Popoarele mari sau mici îşi au propria lor istorie, mai mult sau mai puţin cunoscută, în funcţie de etapele parcurse, de perioadele de independenţă sau de subjugare, de lupte pentru eliberare socială şi naţională.
Poporul român prin statornicia sa milenară în partea de est a Europei şi în calea invaziilor de tot felul venite dinspre răsărit, a avut parte de perioade nedrepte de dependenţă străină, fiind pus, de atâtea ori, să lupte pentru scuturarea jugurilor străine.   
De aceea, marile sale izbânzi nu pot fi trecute sub tăcere şi se impune a fi evocate an de an, mai ales pentru generaţiile ce vin din urmă şi cărora trebuiesc amintite faptele înaintaşilor cărora li se datoreşte libertatea noastră de astăzi.
În perioada celui de al doilea război mondial Iugoslavia a fost înfrântă de armatele hitleriste care au pus repede stăpânire pe ţară. Banatul prezenta atunci o provincie aparte asupra căruia hortiştii făceau intervenţii şi presiuni pe lângă germani să le fie cedat şi alipit Ungariei, deşi ei în această provincie prezentau numeric o inferioritate faţă de sârbi, germani şi români.
Pentru contracararea acestor presiuni şi insistenţe de cedare a Banatului, fruntaşii români prin ASTRA, organizând manifestări culturale de amploare au demonstrat tuturor că naţionalitatea română este şi numeroasă, organizată, emancipată şi nedispusă la subordonare hortistă care ar fi însemnat, ca în Transilvania ocupată vremelnic, de lipsă de liberate şi măsuri de constrângere.
Pe lângă sărbătorirea evenimentului privind semnificaţia zilei de 24 ianuarie, Astra a urmărit să demonstreze că naţionalitatea română din Banatul ocupat nu este nici minoră numeric, nici neorganizată, ci puternică, unită, disciplinată şi respectuoasă faţă de naţionalităţile cu care convieţuieşte. Pentru evenimentul privind sărbătorirea zilei de 24 ianuarie, se impunea o participare românească numeroasă, ceea ce s-a realizat prin venirea la Vârşeţ a grupurilor de săteni din satele din jur: Mesici, Marcovăţ, Jamu Mic, Râtişor, Vlăicovăţ, Mărghita, Straja, Grebenaţ, Coştei, Voivodinţ şi altele. Sala de festivităţi a Căminului muncitoresc din Vârşeţ s-a umplut până la refuz. Era o zi foarte geroasă dar sătenii au înfruntat frigul pentru a fi prezenţi la manifestare. Despre evenimentul sărbătorit a vorbit preşedintele Astrei, pr. Adam Fiştea. Asistenţa din sală ca să însufleţească expunerea, ori de câte ori se pomenea numele celor ce s-au implicat în realizarea actului de unire de la 24 ianuarie 1859, între care: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Constantin Rosetti şi alţii, aclama puternic cu “trăiască”!
De unde era să ştie bieţii ţărani că aceştia nu mai erau în viaţă după atâta timp, când niciodată şi nimeni nu le-a vorbit pe larg despre perioade ale istoriei românilor. Este dureros faptul atunci când o naţionalitate nu-şi cunoaşte istoria poporului din care provine. Iată de ce este necesar să transmitem şi cunoştinţe referitoare la trecutul neamului nostru, din care ne tragem noi. Cine nu-şi cunoaşte istoria neamului său, acela nu are argumente să combată tendinţele răuvoitoare la adresa noastră.
În acel ianuarie geros al lui 1942, tot la Căminul muncitoresc din Vârşeţ a avut loc şi lansarea primei plachete de versuri a elevului liceist de atunci G. G. Bulic, întitulată “Înfloriri sacre”, poezii, 1942, Editura tipografiei “Nădejdea” – Vârşeţ, din care şi acum mai păstrez unul. Unul din versurile lui G. G. Bulic sună:
“Cu sufletul în soare merg,
În paşi de aprigă furtună;
Şi-n pieptul meu călit de veac
Iubirea neamului s-adună.”
Amintirile bine înrădăcinate şi după atâţia ani sunt mărturii utile.
Aurel Păuncu