
În fiecare primăvară, când soarele începe să-și cerne razele mai blând peste câmpurile roditoare ale Voivodinei, iar vântul poartă miros de reînnoire, în pitoreasca localitate românească din Serbia – Srediștea Mică ( Pârneaora) renaște o poveste de suflet – Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți, ajunsă anul acesta la ediția a XI-a. O manifestare unică, organizată cu dăruire de Asociația de interes obștesc Românii Independenți din Serbia (RIS), care aduce laolaltă românii de pe ambele maluri ale Dunării pentru a celebra nu doar natura / puritatea, ci și identitatea, tradiția și legătura frățească dintre români.
Vineri, 4 aprilie, la Srediștea Mică în mijlocul unei livezi cu peste 200 de cireși în plină floare, a avut loc această sărbătoare a bucuriei și a renașterii. Alb imaculat, cu petale ca fulgii de nea ai primăverii, cireșii au fost martorii unei comuniuni sufletești rar întâlnite, în care oamenii au lăsat grijile la poarta livezii și au intrat într-un tablou viu, scăldat în lumină, liniște și armonie.
La eveniment au fost prezenți numeroși participanți, membrii Asociației RIS, invitați și oaspeți, printre care amintim: Anca Corfu, consulul general al Consulatului General al României la Vârșeț, Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României laVârșeț, Traian Căcina, vicepreședintele CNMNRS și membru în executivul orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, Stevan Mihailov, vicepreședintele CNMNRS, Dorinel Stan, președintele Asociației Românii Independenţi din Serbia, Marin Gașpăr, președintele de onoare al RIS-ului și redactor al Editurii „Libertatea”, Călin Iorga, secretar RIS, Ioan Ciama din Timișoara, Ecaterina Dan, președinta Asociației „Folclor Fără Frontiere” din Oradea, Ionel Cugia, actor profesionist la Teatrul Sterija din Vârșeț și mulți alții.
Numitorul comun a fost timpul frumos, floarea de cireș, zâmbetele, îmbrățișările și voia bună a românilor veniți din satele românești din Serbia și din România, uniți de limba noastră cea română și de o cultură care nu cunoaște granițe.
Organizatorii au pregătit un ospăț cu iz autentic: grătar pe lemn de cireș, țuică de cireșe, bucate tradiționale și vinuri alese. Atmosfera a fost înmiresmată de muzică acustică live la chitară, iar membrii Asociației Folclor Fără Frontiere din Oradea au fermecat publicul cu o demonstrație de dansuri din zona Bihorului și cântece tradiționale românești – o explozie de culoare, ritm și tradiție.
Seara s-a încheiat în jurul unui foc de tabără sub cerul înstelat, cu cântec, glume și povești spuse la lumina lunii. A fost o noapte în care timpul părea că a uitat să curgă, prins și el în vraja cireșilor în floare.
Motto-ul ediției: „Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireșii” – un vers care a plutit peste livadă ca un legământ de frumusețe, renaștere și iubire.
Frumusețea florii de cireș este efemeră, dar tocmai în această trecătoare magie stă esența sărbătorii. Este o chemare de a trăi clipa, de a prețui rădăcinile și de a înflori împreună, așa cum natura renaște în fiecare primăvară. Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți nu este doar un eveniment – este o simfonie a identității românești, o odă adusă primăverii, un manifest al bucuriei și simplității.
Pentru cei care au fost prezenti la Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți, ediția a XI-a, fiecare petală căzută a fost o binecuvântare. Pentru cei care n-au ajuns încă, rămâne îndemnul: Merită măcar o dată în viață să privești cireșii în floare la Srediștea Mică, pentru că aici, la Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți, în umbra albă a florilor, românul înflorește din nou.
Prof. Natalia Stan